Administrație

Din ce comisii fac parte lugojenii aleşi în Consiliul Judeţean Timiş

Din ce comisii fac parte lugojenii aleşi în Consiliul Judeţean Timiş

Autoliv

Consilierii judeţeni au stabilit, marţi la prânz, cele şapte comisii de specialitate prin care va funcţiona Consiliul Judeţean Timiş. În funcţie de nivelul de muncă necesar, Comisia Economică trebuie să aibă şapte membri, la fel ca şi cea de Urbanism. Restul de comisii – Sănătate, Administraţie publică, Relaţii şi Coperare Externă şi Dezvoltare rural și Agricultură – au câte cinci membri.

Lugojenii din Consiliul Judeţean au intrat în comisiile de specialitate Economică, prin Călin Dobra şi Nicu Bădina, primul fiind preşedintele comisiei, Comisia pentru relaţii şi cooperare, Adrian Ştef şi Comisia Agricolă, prin Cătălin Sima.

Comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţean Timiş:

Comisia Economică – Călin Dobra – președinte, Nicu Bădina, Dorin Cutu, Cătălin Sima de la PSD, Viorel Matei de la UNPR – secretar şi de la PNL Marian Vasile şi Mihăiţă Bojin.

Comisia de Urbanism – Marius Gavrilaș – președinte, Deian Palvoșin – secretar, de la PSD, Dorin Cândea de la PMP, Nistor Geană de la ALDE, Adrian Păşcuţă, Liviu Cocean şi Marian Vasile de la PNL.

Comisia de Cultură – Adrian Negoiță – președinte, Adrian Pau, Cristian Dolecek de la PSD, Nicu Bitea – secretar, Lucian Blaga.

Comisia de Sănătate – Dan Poenaru – președinte, Victor Dumitrașcu, Romanița Jumanca – secretar, de la PSD, Liviu Borha, Sorina Ciurlea – PNL.

Comisia de Administrație publică – Viorel Coifan – președinte, Alexandru Iovescu – secretar, PSD, Titu Bojin UNPR, și Sorina Ciurlea PNL.

Comisia pentru Relații și cooperare – Cosmin Costa – președinte, Mihai Ritivoiu – secretar, Romanița Jumanca, PSD,  Dan Sarmeş, Adrian Ştef PNL.

Comisia de Agricultură – Nicolae Oprea UNPR – președinte, Cătălin Tiuch, Cătălin Sima – secretar,  PSD , Tiberiu Lelescu, Cosmin Buboi – PNL.

foto: pressalert.ro

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Administrație

SFIDARE. Consilierii social-democraţi au părăsit şedinţa la punctul la care trebuia să se discute despre banii cheltuiţi pentru chefurile PSD

Cetateanul25 mai 2017

E oficial! Începe construcţia celor două blocuri ANL, de la Lugoj

Cetateanul25 mai 2017

Peste 200 de funcţionari din Timişoara, Lugoj şi 13 comune timişene sunt în grevă japoneză

Cetateanul25 mai 2017

Rachetele antigrindină se vor lansa de la Lugoj. Două baterii vor fi instalate lângă fostul hipodrom

Cetateanul24 mai 2017

Funcţionarii din administraţia locală au trecut la fapte: joi – grevă japoneză, săptămâna viitoare – protest la Bucureşti

Cetateanul23 mai 2017

Funcţionarii din primăriile Timişoarei şi Lugojului ameninţă că vor bloca activitatea în administraţia locală

Cetateanul22 mai 2017

Consilierii lugojeni se întâlnesc pentru aprobarea unor proiecte şi a unei deplasări oficiale în străinătate

Cetateanul22 mai 2017

Omul care a aprobat plata contractelor pentru sindrofiile PSD a fost reangajat la Casa de Cultură, deşi s-a pensionat

Cetateanul12 mai 2017

“Va fi cel mai frumos cartier din Lugoj. O să se bată toţi pe un loc de casă”

Cetateanul12 mai 2017

FOTO – Bazarul din Lugoj va fi reabilitat. Administraţia locală are pregătită o sumă mare pentru lucrări

Cetateanul11 mai 2017

GALERIE FOTO – Expertiză de 140.000 de lei pentru a afla care sunt problemele Podului de Fier din Lugoj

Cetateanul10 mai 2017

Începe verificarea terenurilor din Lugoj. Impozitele vor fi mai mari cu 500% pentru cele neîngrijite

Cetateanul8 mai 2017
%d blogeri au apreciat: