Social

DOCUMENTAR – Prostituția și casele de toleranță o realitate din Lugojul de altădată

DOCUMENTAR – Prostituția și casele de toleranță o realitate din Lugojul de altădată

Autoliv

Obișnuiți cu istoria oficială, ușor idealizată a Lugojului  –  înfățișat ca centru administrativ, economic al comitatului Caraș-Severin, cu personalitățile sale marcante, izvorâte din rândul meseriașilor și a familiilor burgheze  românești care au dominat peisajul cultural local de la sfârșitul secolului al XIX-lea și  începutul secolul XX – am pierdut din vedere dimensiunea cotidiană, reală a societății lugojene.

Spre exemplu, în interiorul orașului, s-au manifestat, în paralel, două lumi, a căror actori au interacționat  nestingheriți  unii cu alții: “lumea bună”, de suprafață, supusă normelor morale și lumea promiscuă, a marginalilor: pungași, prostituate, țigani, cerșetori ș.a.m.d. Dintre toate maladiile sociale, prostituția a fost singura acceptată și tolerată sub anumite forme, procedându-se la instituționalizarea ei începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Tendința este justificată pe de o parte de necesitatea prevenirii și a combaterii bolilor venerice, în special în orașele aflate în plină dezvoltare industrială, de cealaltă parte situându-se concepția burgheză privind  dualitatea femeii: soția fidelă, ființă procreatoare versus femeia imorală care răspunde trebuințelor sexuale bărbătești, improprii căsătoriei.

Casele de prostituţie, prea aproape de biserică

În istoria modernă a Lugojului, fenomenul prostituției, deși a reprezentat o realitate îngăduită  a vieții de zi cu zi, rămâne în continuare unul obscur, istoricul având la dispoziție pentru reconstituirea acestei dimensiuni interzise câteva rapoarte lacunare ale poliției combinate cu relatările ziarelor locale și mărturiile unor vechi lugojeni.

Prima mențiune a “caselour de prosituţiunea” din Lugoj ( aflate  în vechime în Str. Poștei,  ulița din spatele Hanului Poștei – actualul sediu al Protopopiatului ortodox din Lugoj) se regăsește în procesele-verbale ale Primăriei din anul 1882, când un grup de cetățeni cer retragerea licenței acestora pe motiv că se află prea aproape de biserica ortodoxă. La scurt timp, după ridicarea Lugojului la rangul de oraș cu magistratură rânduită (1889), este adoptat un regulament local care legifera practicarea prostituției fie prin intermediul caselor de toleranță, fie individuală. În ambele cazuri, practicantele, înregistrate  la poliție, pentru obținerea  autorizației, trebuiau să se conformeze normelor: vizita medicală bisăptămânală obligatorie, consemnată pe “condicuță”, conduită morală în spațiul public, exercitarea meseriei fiind aprobată doar în locul desemnat, plata unor taxe – în 1921 Legea contribuției directe stipula plata unui  impozit de 10 la sută din venit. Denumite oficial case de prostituție (“căși cu femei publice” ), bordelurile erau ținute – obligatoriu – de o matroană, care putea să locuiască împreună cu familia ei.

Bordelul Familiei Ursu (1)Unicul așezământ autorizat, pe care-l găsim în Lugojul interbelic, a fost cel al familiei Ursu, situat la intersecția Str. Memorandului cu Str. Ștrandului –actualul imobil de la nr. 20. Cuplăraiul – cum a fost cunoscut de localnici- este amintit cu o notă de umor în memoriile omului de afaceri J.C. Drăgan: “Lugojul mai avea și alt  « stabiliment» aparținând unui localnic, ceva mai bine organizat, pe cealaltă parte a Timișului, lângă Uzina electrică, unde, în genere, se inițiau în ale lumii elevii Liceului Coriolan Brediceanu […] Băieții erau mulți, coloana lungă, dar toți așteptau cu răbdare să le vină rândul, sâmbăta după-amiază fiind dedicată sporturilor de tot felul. Nici unul dintre colegii de clasă nu a scăpat acestei reguli. Unora li s-a întâmplat și neplăceri povestite cu mult haz […] Alți băieți  mai prevăzători, spre a evita asemenea riscuri în învățarea alfabetului, așteptau chiar lângă ușă și trăgeau cu coada ochiului prin gaura cheii.” (Prin Europa, vol.I, Edit. Europa Nova, Buc., 2001, p.294).

Din 50 de prostituate, 31 au fost găsite cu boli venerice

Prin legea sanitară din 1930 bordelurile sunt desființate, prostituția individulă rămânând în continuare tolerată. La data respectivă, în Lugoj se găseau 9 femei angajate în bordel și 6 independente. Poliția locală avea ca misiune, pe lângă menținerea ordinii publice, stăvilirea prostituției clandestine.

Majoritatea femeilor proveneau din mediul rural. Ajunse la oras, lucrau ca servitoare practicând în umbră și prostituția. Pe lângă ”cuiburile zânelor de noapte” ilegale, oamenii legii se confruntau cu o adevarată lume interlopă, amestecată, compusă din indivizi dubioși și femei cu moravuri ușoare, care își făceau veacul în crâșmele rău famate ale Lugojului, situate în zonele intens circulate: cârciuma și bordelul lui Pavel Ursu din Piața Căzărmii, în apropiere aflându-se hotel-cafenea “Metropol” (fostul “Dinamo”), parcul gării cu Hotel Imperial, respectiv vecinătățile Pieței Mari din jurul bisericii greco-catolice – azilul de noapte și cârciuma lui Ambruș “ La trei păduchi” din Str. A.C. Popovici, taverna “La Steaua vânătă” din Str. E. Gojdu (Str. Gherghinelor).

Amploarea la care ajunsese fenomenul în anii interbelici este relevată de o statistică din 1928, când din 50 de prostituate clandestine consultate de serviciul sanitar, 31 au fost găsite cu boli venerice, 16 din ele primind pedeapsă cu închisoare urmată de expulzarea din Lugoj. În ciuda lipsurilor materiale survenite în timpul celui de-al doilea război mondial, bordelurile – intrate în legalitate în 1943 – s-au înmulțit.

Cu puțin înainte ca regimul comunist să le interzică (1948), la finele anului 1946 Poliția Lugoj avea în evidență 5 case de toleranță. Pe lângă cel menționat anterior, din Str. Ștrandului, se pare că unul a funcționat în clădirea “Policlinicii”, deasupra fostei cafenele “Bristol”. Al treilea, a fost ținut de către o unguroaică, în Spl. Morilor, la intersecția cu Pasajul Gherghinelor, după cum își amintește un lugojean – B.I.E. – fascinat în copilăria sa de felinarul de culoare roșie, aflat la intrarea în căsuța joasă de pe malul Timișului. Arareori soarta le-a surâs acestor femei – denumite în limbaj argotic în ziarul local Răsunetul: “coconițe”, “dudui”, “marmanzele” –  unele sfârșind în sărăcie cruntă sau mai rău, fiind labile psihic, s-au sinucis.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Social

Mai multe în Social

Cros caritabil pentru Spitalul din Lugoj. Tinerii de la Interact se implică în strângerea de fonduri

Cetateanul26 mai 2017

Întreruperi multe de curent săptămâna viitoare. În Timişoara, Lugoj şi alte localităţi din Timiş

Cetateanul26 mai 2017

„Poţi. Vrei. Dar faci?”, mesajul din acest an al Săptămânii Naţionale a Voluntariatului

Cetateanul26 mai 2017

O făgeţeancă este noul director executiv al DSP Timiş

Cetateanul24 mai 2017

Se strâng bani în bisericile din Timiş pentru premierea elevilor olimpici

Cetateanul23 mai 2017

Cum a ajuns Banatul “fruncea” în numărul de decese provocate de rujeolă

Daniel Dancea23 mai 2017

Un profesor din Banat predă istoria regiunii pe internet. A reuşit să adune într-un blog trecutul întregii zone

Cetateanul22 mai 2017

Un cetăţean care merita titlul de “Cetăţean de Onoare” a primit doar ”Cheia Oraşului”, pentru că politicienii lugojeni au orgolii

Cetateanul19 mai 2017

Pâinea de casă, celebră în două judeţe. E făcută doar din făină, apă şi drojdie, „fără alte prafuri”

Cetateanul19 mai 2017

Mii de vietăţi vor fi ucise şi în acest an din plăcere. Vezi ce animale vor fi vânate în Timiş

Cetateanul18 mai 2017

“Agentul mi-a zis: hai, marş de aici”. Supărat că a fost jignit, un şofer a pornit în urmărirea Poliţiei, pe autostradă: „Au fugit ca şobolanii”

Daniel Dancea17 mai 2017

Operaţiune în forţă a Poliţiei. În trei zile, 600 poliţişti au descoperit 55 de infracţiuni şi au aplicat amenzi de 350.000 de lei

Cetateanul15 mai 2017
%d blogeri au apreciat: