Social

DOCUMENTAR – Prostituția și casele de toleranță o realitate din Lugojul de altădată

DOCUMENTAR – Prostituția și casele de toleranță o realitate din Lugojul de altădată

Cetateanul Lugoj

Obișnuiți cu istoria oficială, ușor idealizată a Lugojului  –  înfățișat ca centru administrativ, economic al comitatului Caraș-Severin, cu personalitățile sale marcante, izvorâte din rândul meseriașilor și a familiilor burgheze  românești care au dominat peisajul cultural local de la sfârșitul secolului al XIX-lea și  începutul secolul XX – am pierdut din vedere dimensiunea cotidiană, reală a societății lugojene.

Spre exemplu, în interiorul orașului, s-au manifestat, în paralel, două lumi, a căror actori au interacționat  nestingheriți  unii cu alții: “lumea bună”, de suprafață, supusă normelor morale și lumea promiscuă, a marginalilor: pungași, prostituate, țigani, cerșetori ș.a.m.d. Dintre toate maladiile sociale, prostituția a fost singura acceptată și tolerată sub anumite forme, procedându-se la instituționalizarea ei începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Tendința este justificată pe de o parte de necesitatea prevenirii și a combaterii bolilor venerice, în special în orașele aflate în plină dezvoltare industrială, de cealaltă parte situându-se concepția burgheză privind  dualitatea femeii: soția fidelă, ființă procreatoare versus femeia imorală care răspunde trebuințelor sexuale bărbătești, improprii căsătoriei.

Casele de prostituţie, prea aproape de biserică

În istoria modernă a Lugojului, fenomenul prostituției, deși a reprezentat o realitate îngăduită  a vieții de zi cu zi, rămâne în continuare unul obscur, istoricul având la dispoziție pentru reconstituirea acestei dimensiuni interzise câteva rapoarte lacunare ale poliției combinate cu relatările ziarelor locale și mărturiile unor vechi lugojeni.

Prima mențiune a “caselour de prosituţiunea” din Lugoj ( aflate  în vechime în Str. Poștei,  ulița din spatele Hanului Poștei – actualul sediu al Protopopiatului ortodox din Lugoj) se regăsește în procesele-verbale ale Primăriei din anul 1882, când un grup de cetățeni cer retragerea licenței acestora pe motiv că se află prea aproape de biserica ortodoxă. La scurt timp, după ridicarea Lugojului la rangul de oraș cu magistratură rânduită (1889), este adoptat un regulament local care legifera practicarea prostituției fie prin intermediul caselor de toleranță, fie individuală. În ambele cazuri, practicantele, înregistrate  la poliție, pentru obținerea  autorizației, trebuiau să se conformeze normelor: vizita medicală bisăptămânală obligatorie, consemnată pe “condicuță”, conduită morală în spațiul public, exercitarea meseriei fiind aprobată doar în locul desemnat, plata unor taxe – în 1921 Legea contribuției directe stipula plata unui  impozit de 10 la sută din venit. Denumite oficial case de prostituție (“căși cu femei publice” ), bordelurile erau ținute – obligatoriu – de o matroană, care putea să locuiască împreună cu familia ei.

Bordelul Familiei Ursu (1)Unicul așezământ autorizat, pe care-l găsim în Lugojul interbelic, a fost cel al familiei Ursu, situat la intersecția Str. Memorandului cu Str. Ștrandului –actualul imobil de la nr. 20. Cuplăraiul – cum a fost cunoscut de localnici- este amintit cu o notă de umor în memoriile omului de afaceri J.C. Drăgan: “Lugojul mai avea și alt  « stabiliment» aparținând unui localnic, ceva mai bine organizat, pe cealaltă parte a Timișului, lângă Uzina electrică, unde, în genere, se inițiau în ale lumii elevii Liceului Coriolan Brediceanu […] Băieții erau mulți, coloana lungă, dar toți așteptau cu răbdare să le vină rândul, sâmbăta după-amiază fiind dedicată sporturilor de tot felul. Nici unul dintre colegii de clasă nu a scăpat acestei reguli. Unora li s-a întâmplat și neplăceri povestite cu mult haz […] Alți băieți  mai prevăzători, spre a evita asemenea riscuri în învățarea alfabetului, așteptau chiar lângă ușă și trăgeau cu coada ochiului prin gaura cheii.” (Prin Europa, vol.I, Edit. Europa Nova, Buc., 2001, p.294).

Din 50 de prostituate, 31 au fost găsite cu boli venerice

Prin legea sanitară din 1930 bordelurile sunt desființate, prostituția individulă rămânând în continuare tolerată. La data respectivă, în Lugoj se găseau 9 femei angajate în bordel și 6 independente. Poliția locală avea ca misiune, pe lângă menținerea ordinii publice, stăvilirea prostituției clandestine.

Majoritatea femeilor proveneau din mediul rural. Ajunse la oras, lucrau ca servitoare practicând în umbră și prostituția. Pe lângă ”cuiburile zânelor de noapte” ilegale, oamenii legii se confruntau cu o adevarată lume interlopă, amestecată, compusă din indivizi dubioși și femei cu moravuri ușoare, care își făceau veacul în crâșmele rău famate ale Lugojului, situate în zonele intens circulate: cârciuma și bordelul lui Pavel Ursu din Piața Căzărmii, în apropiere aflându-se hotel-cafenea “Metropol” (fostul “Dinamo”), parcul gării cu Hotel Imperial, respectiv vecinătățile Pieței Mari din jurul bisericii greco-catolice – azilul de noapte și cârciuma lui Ambruș “ La trei păduchi” din Str. A.C. Popovici, taverna “La Steaua vânătă” din Str. E. Gojdu (Str. Gherghinelor).

Amploarea la care ajunsese fenomenul în anii interbelici este relevată de o statistică din 1928, când din 50 de prostituate clandestine consultate de serviciul sanitar, 31 au fost găsite cu boli venerice, 16 din ele primind pedeapsă cu închisoare urmată de expulzarea din Lugoj. În ciuda lipsurilor materiale survenite în timpul celui de-al doilea război mondial, bordelurile – intrate în legalitate în 1943 – s-au înmulțit.

Cu puțin înainte ca regimul comunist să le interzică (1948), la finele anului 1946 Poliția Lugoj avea în evidență 5 case de toleranță. Pe lângă cel menționat anterior, din Str. Ștrandului, se pare că unul a funcționat în clădirea “Policlinicii”, deasupra fostei cafenele “Bristol”. Al treilea, a fost ținut de către o unguroaică, în Spl. Morilor, la intersecția cu Pasajul Gherghinelor, după cum își amintește un lugojean – B.I.E. – fascinat în copilăria sa de felinarul de culoare roșie, aflat la intrarea în căsuța joasă de pe malul Timișului. Arareori soarta le-a surâs acestor femei – denumite în limbaj argotic în ziarul local Răsunetul: “coconițe”, “dudui”, “marmanzele” –  unele sfârșind în sărăcie cruntă sau mai rău, fiind labile psihic, s-au sinucis.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Social

Mai multe în Social

Aici sunt pierderile Meridianului, suportate din banii lugojenilor. „Nu este o avarie majoră, e o gaură cât un stilou”.

Daniel Groza13 ianuarie 2017

Dezbaterea publică nu a schimbat nimic! Preţul apei şi canalizării va creşte la Lugoj

Daniel Groza12 ianuarie 2017

Iarna e ca vara! Lugojenii se plâng că nu au apă la etajele superioare. Explicaţiile Meridianului!

Daniel Groza12 ianuarie 2017

Ambulanţa Lugoj, două ture pe noapte pentru a-i ajuta pe oamenii străzii rămaşi în ger

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

FOTO! Apa de la robinetele din Lugoj, murdară şi de nebăut, deşi primăria o recomandă ca bună de consum

Gabriel Iosa10 ianuarie 2017

Bilanţ la CPU Lugoj! Câţi pacienţi au decedat la Urgenţe, la spitalul lugojean

Gabriel Iosa6 ianuarie 2017

Lugojenii participă la slujba de Bobotează! Sute de litri de agheasmă, pregătite pentru credincioşi

Gabriel Iosa6 ianuarie 2017

Se distribuie invitațiile la Revelionul Seniorilor

Daniel Groza4 ianuarie 2017

O fetiţă din Timiş a murit din cauza rujeolei. Ministerul Sănătăţii cere părinţilor să imunizeze copiii

Daniel Groza29 decembrie 2016

Ambulanţele au circulat non-stop de Crăciun la Lugoj! Record de apeluri la 112 în seara de Ajun

Gabriel Iosa27 decembrie 2016

PAMFLET – Scrisoare către Moş Crăciun

Cetateanul24 decembrie 2016

Un băiețel de cinci ani, din Nădrag, are nevoie de ajutor. E bolnav de leucemie, iar familia lui nu are banii necesari tratamentului

Daniel Groza20 decembrie 2016
%d blogeri au apreciat: