Actualitate

Doi tineri din Darova, luaţi pe sus de mascaţi după ce au atacat un taximetrist în Timişoara

Doi tineri din Darova, luaţi pe sus de mascaţi după ce au atacat un taximetrist în Timişoara

Autoliv

Doi tineri, de 21 şi 28 de ani, amândoi din localitaeta Darova de lângă Lugoj, bănuiţi de comiterea unei tâlhării pe raza municipiului Timişoara, au fost vizitaţi miercuri dimineaţa de poliţişti şi mascaţi, după ce cu câteva zile în urmă au atacat un taximetrist din Timişoara.

„În fapt, în noaptea de 29 spre 30 octombrie, în jurul orei 00.15, cei în cauză, sub ameninţarea unor arme, care ulterior s-a dovedit a fi nereale, ar fi deposedat un bărbat de 36 de ani, taximetrist, de o tabletă, un telefon mobil şi 50 de lei. Poliţiştii au depistat telefonul mobil sustras asupra unuia dintre bănuiţi”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Timiş.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, faţă de cei doi urmând a fi dispuse măsuri legale.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor, precum şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

foto: arhiva Cetăţeanul

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. Pingback: [VIDEO] Cei doi tineri din Darova care au ameninţat cu moartea un taximetrist, arestaţi pentru 30 de zile | Cetateanul.ro

  2. Asd

    3 noiembrie 2016 at 19:34

    Daca era doar furt de telefon nici nu se sinchiseau militienii, dar au si amenintat cu arme.

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

VIDEO Tensiunile dintre clanurile de romi din Lugoj au ajuns la cote maxime. Cu Poliția la ușă, țiganii s-au atacat peste gardul caselor în care locuiesc

Daniel Dancea29 aprilie 2017

VIDEO Motivul ultimului scandal dintre clanurile țigănești de la Lugoj. Ce spun șefii clanurilor, Ghiță și Mata, despre războiul dintre ei

Daniel Dancea29 aprilie 2017

O lugojeancă, pasagera cu numărul 100.000 pe ruta Timişoara – Bucureşti a celor de la Ryanair

Gabriel Iosa27 aprilie 2017

Un făgeţean a ajuns la închisoare pentru că a condus beat pe străzile oraşului

Cetateanul27 aprilie 2017

Un bătrân a fost jefuit de doi indivizi care conduceau o maşină cu numere de Franţa

Cetateanul26 aprilie 2017

O lugojeancă îmbracă cu flori Fântâna cu Peşti din centrul Timişoarei, în cadrul Festivalului TimFloralis

Daniel Groza25 aprilie 2017

Un bebeluş, de cinci luni, din Lugoj a murit din cauza rujeolei

Cetateanul24 aprilie 2017

Viteză record pe drumul Lugoj-Buziaş. Poliţiştii l-au amendat pe vitezoman cu aproape 3.000 de lei

Cetateanul24 aprilie 2017

Noi descinderi la contrabandişti! Poliţiştii lugojeni au ajuns la Racoviţa

Daniel Groza21 aprilie 2017

Şef nou la Poliţia Timiş

Gabriel Iosa20 aprilie 2017

VIDEO – UPDATE Descinderi în Lugoj. Ce au găsit mascații în locațiile percheziționate

Daniel Groza20 aprilie 2017

VIDEO – Doi poliţişti din Timiş s-au îmbătat şi s-au bătut la birtul din sat

Cetateanul19 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: