Actualitate

Echipajul SMURD Lugoj, peste 200 de cazuri în ultimele trei luni în oraş şi satele din jur

Echipajul SMURD Lugoj, peste 200 de cazuri în ultimele trei luni în oraş şi satele din jur

Autoliv

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş a dat publicităţii un raport de activitate al serviciului SMURD, mai exact la câte intervenţii au răspuns echipajele în lunile iulie, august şi septembrie ale anului 2016. Din analiza ISU Banat a rezultat un număr total de 3.474 de intervenţii la nivel judeţean, adică aproximativ 38 de intervenţii pe zi.

Numărul, deşi în scădere faţă de trimestrul al doilea al anului, când au avut loc 3.548 de intervenţii, este unul important pentru salvatori, care au intervenit în 3.290 de situaţii periculoase şi au asistat 3.364 de persoane, dintre care 330 de copii. În activitatea lor, echipajele SMURD au reuşit un timp mediu de răspuns de 9 minute şi 28 de secunde, cu un timp mediu de 33 de minute şi 36 de secunde de intervenţie propriu-zisă.

Dintre toate intervenţiile, salvatorii au avut de-a face cu 3.222 de ajutoare medicale de urgenţă, 18 accidente rutiere şi feroviare cu victime încarcerate, dintre care 36 de adulţi şi doi copii, 50 de intervenţii pentru asistenţă şi un total de 180 de accidente rutiere sau feroviare fără descarcerare, unde au fost asistate 232 de persoane, dintre care 22 de copii.

Autospeciala SMURD din dotarea subunităţii de pompieri Lugoj a intervenit în cele trei luni la 253 de cazuri, dintre care majoritatea au fost urgenţe medicale. În urma acţiunilor de salvare, 203 persoane au fost duse la spital, în cazul a 12 deplasări persoanele vizate refuzând transportul la unitatea medicală din municipiu.

foto: arhiva Cetăţeanul.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. DAN77

    12 octombrie 2016 at 12:57

    Mult daca media este de 9 minute per total inseamna ca sa ajuns si mai tarziu la caz, intr-un oras ca il strabati in 5 minute
    Un om poate muri in 5 minute

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Lugojean, evadat din Spania, prins la Timişoara! Individul, extrem de periculos, avea de executat 15 ani de închisoare

Daniel Groza26 mai 2017

Invitaţie la plimbare pe bicicletă, pe un traseu de 30 de kilometri în zona Lugojului

Cetateanul26 mai 2017

Puteţi să ajutaţi spitalul lugojean dacă mergeţi la un spectacol folcloric

Daniel Groza26 mai 2017

Tânărul bătut de ţigani: “Au sunat-o pe mătuşa mea, să-mi retrag plângerea, că ne omoară”

Cetateanul26 mai 2017

Un nou conflict provocat de romi. Au snopit în bătaie un tânăr care se plimba pe stradă cu prietena sa

Cetateanul25 mai 2017

FOTO – Un primar de lângă Lugoj s-a pozat dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns pe facebook:”Mi-au fost furate din telefon”

Cetateanul24 mai 2017

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coliziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017
%d blogeri au apreciat: