ALDE

Cetateanul

Știri naționale

Fermierii primesc despăgubiri pentru secetă doar dacă depun cereri la primării

Fermierii primesc despăgubiri pentru secetă doar dacă depun cereri la primării

Cetateanul Lugoj

PMP

Fermierii trebuie să depună cereri la primăriile de care aparţin pentru a primi despăgubiri pentru pagubele produse de secetă.

Secretarul Comisiei de Agricultură din Senat, Tanczos Barna, a declarat într-o conferinţă de presă, la Miercurea Ciuc, că atrage atenţia tuturor fermierilor că vor beneficia de compensarea pagubelor provocate de secetă doar dacă anunţă primăriile pe raza cărora locuiesc.

„Atrag atenţia tuturor fermierilor, nu numai din judeţul Harghita, ci şi la nivel naţional că procedurile de despăgubire pentru pagubele cauzate de secetă pornesc cu cererea fermierului, care se depune la primăria pe raza căreia îşi are domiciliul. Niciun leu nu va fi plătit fără ca fermierul să îşi anunţe pagubele la nivelul acestei comisii locale, care se formează prin grija primarului şi care face prima eveluare a pagubelor. Chiar dacă ministerul lucrează la hotărârea de guvern prin care pe sistemul de minimis vor plăti anumite sume pentru aceste calamităţi, nimeni nu va fi despăgubit, niciun leu nu va fi plătit dacă nu a fost anunţată paguba”, a spus Tanczos Barna.

Potrivit acestuia, fermierul trebuie să depună o cerere la primărie, în care va specifica suprafaţa afectată de secetă, cultura şi paguba suferită, apoi comisia locală pentru situaţii de urgenţă va evalua situaţia pe teren, va aprecia suprafaţa, procentrul de afectare şi va estima valoarea pagubelor, iar ulterior comisia judeţeană pentru situaţii de urgenţă va verifica veridicitatea datelor, va întocmi situaţia centralizată şi o va înainta Ministerului Agriculturii.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, declara în urmă cu o săptămână că autorităţile vor acorda diferenţiat despăgubirile specifice fermierilor mici şi fermierilor mari, pentru cei din urmă fiind nevoie de aprobarea Comisiei Europene. Totodată, ministrul susţinea că nu există o evaluare precisă a efectelor secetei în agricultură.

La începutul lunii august, preşedintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu, a declarat că seceta a afectat grav culturile agricole din acest an, a determinat producătorilor pierderi de peste 2 miliarde de euro, reprezentând investiţii nerecuperabile, şi va majora preţurile produselor româneşti, în perioada următoare.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Sistemul informatic al cardului de sănătate este blocat de trei zile

Iasmina Olariu12 octombrie 2016

COD GALBEN și PORTOCALIU de ploi torenţiale în toată ţara

Cetateanul19 septembrie 2016

Loteria bonurilor fiscale. Care este bonul câştigător al lunii august

Cetateanul19 septembrie 2016

Numărul de pensionari a scăzut cu 47.000 în ultimul an, iar pensia medie a crescut cu 5,7%

Cetateanul15 septembrie 2016

Ziua Crucii. Ce să faci în această zi de sărbătoare ca să ai noroc tot anul

Cetateanul14 septembrie 2016

Aproape jumătate din românii cu contract de muncă lucrează pe salariul minim

Cetateanul14 septembrie 2016

Populația României, în scădere cu peste 45.000 de persoane în primele șapte luni ale anului

Cetateanul13 septembrie 2016

Citricele și ouăle s-au scumpit cel mai mult în luna august. Ce alimente s-au ieftinit

Cetateanul13 septembrie 2016

MAI organizează concursuri de angajare pentru 5.416 de posturi în mai multe structuri

Cetateanul12 septembrie 2016

Timișul, locul patru în topul câștigurilor salariale, conform INS

Cetateanul12 septembrie 2016

Cele mai periculoase joburi în 2016. În ce domenii s-au produs cele mai multe accidente

Cetateanul9 septembrie 2016

Sprijin financiar pentru IMM-uri. Cum pot fi accesate fondurile

Cetateanul9 septembrie 2016