Actualitate

Festival de operă și operetă la Timișoara cu un lugojean în prim plan

Festival de operă și operetă la Timișoara cu un lugojean în prim plan

Cetateanul Lugoj

Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Operă și Operetă de la Timișoara se va desfășura în acest an în două etape, între 21 și 23 august și 28 – 30 august, pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor din Timișoara.

În prima seară, festivalul va avea loc pe scena Operei Naționale Române Timișoara, din cauza vremii nefavorabile estimată de meteorologi. Astfel Concertul Extraordinar cu participarea Corului Regal Venlona din Venlo (Olanda), va avea loc în sala Operei.

De sâmbătă, 22 august, seratele lirice revin pe scena deschisă din Parcul Rozelor, cu opera ‘Nunta lui Figaro’ de W. A. Mozart.

„Ediţia a XI-a cuprinde piese de excepţie cu solişti valoroşi. A doua parte a festivalului continuă după câteva zile de pauză. Astfel vineri, 28 august, pe scenă vor răsuna acordurile operetei Contesa Maritza, de E. Kalman, sâmbătă, 29 august opera Turandot, de G. Puccini, pentru ca în ultima zi, 30 August, să aibă loc două spectacole. De la ora 11,00 va fi prezentat Hansel și Gretel, urmând ca opereta Voievodul țiganilor, de J. Strauss, programată seara, să încheie ediţia a XI-a, a minunatului festival timişorean. Lugojenii vor putea recunoaşte în câteva personaje ale pieselor prezentate pe concitadinul lor, baritonul Dan Patacă, solist al operei din Timişoara” spune Christian Rudik, de asemenea solist al Operei Timişoara.

La toate spectacolele intrarea este liberă şi ele vor începe la ora 20 şi 30 de minute.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. pusa

    20 august 2015 at 11:35

    OOO.. super…trebuie sa ajungem si noi macar intr-o seara!!

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Surpriză de proporții în dosarul în care Curtea de Conturi îl vrea pe Boldea la DNA. Dosarul pleacă la Curtea Supremă

Daniel Dancea20 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj şi în alte locaţii din Timiş şi Caraş-Severin, la contrabandiştii de ţigarete

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Pentru ce au fost amendaţi 81 de şoferi la Lugoj în ultimele patru zile

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Un lugojean şi-a făcut praf BMW-ul într-o curbă celebră din Arad

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

[FOTO] Armata, cadre didactice şi elevi din Lugoj, la un simpozion dedicat Micii Uniri

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017
accedent tren lugoj

O persoană a murit călcată de tren la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017

Călin Dobra convocă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, după incidentul armat de la Timişoara

Cetateanul19 ianuarie 2017

Un lugojean a mers în SUA pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Daniel Dancea19 ianuarie 2017

Primăria Lugoj pregătește inventarul clădirilor pentru care trebuie să crească impozitele până la cinci ori

Daniel Dancea18 ianuarie 2017

UPDATE! Mascaţii au găsit bunurile furate de lugojeanul de 17 ani internat la centrul de la Buziaş

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj în această dimineaţă! Ce caută lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: