Actualitate

Festivalul Artelor Timişorene, Ziua 2. Ateliere de teatru, olărit, jonglerii și lecții de dans

Festivalul Artelor Timişorene, Ziua 2. Ateliere de teatru, olărit, jonglerii și lecții de dans

Cetateanul Lugoj

La Timișoara continuă Festivalul Artelor Timişorene. Evenimentul, ajuns la cea de-a doua ediție îşi propune promovarea artiştilor locali şi totodată facilitarea accesului publicului larg la manifestări culturale. Majoritatea manifestărilor vor avea loc în aer liber, în parcurile din oraş, şi toate vor fi gratuite.

Programul zilei de marți cuprinde la Pavilionul din Parcul Botanic de la orele 17 Lecţii de dans pentru publicul larg – Stilul vals vienez, prezentat de Clubul de dans sportiv Magnum Team, iar de la 18 Lecţii de muzică cu Artsoma. Tot în Parcul Botanic se desfășoară între orele 17.00 și 20.00 mai multe ateliere. „Go.Dot”, performance de lectură, susținut Simona Vintilă, vorbeşte despre copiii dotaţi, care sunt abuzaţi fie de familie, fie de mediu. Participă studenţi din anul I si II din Departamentul Teatru, Secţia Actorie, de la Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Mai au loc ateliere de artă populară bănăţeană, expoziţii de accesorii handmade, ateliere de quilting şi patchwork, de ceramică şi olărit, de jonglerii și workshop de teatru interactiv cu publicul. Studenţii de la Specializarea Ceramică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara participă la un workshop de modelaj destinat educării publicului în ideea cunoaşterii elementelor de bază ale specializării ceramică, prezentarea acestui domeniu şi din perspectiva artei contemporane iar Asociaţia Culturală Noua Acropolă Timişoara organizează un atelier de caligrafie Kanji pe foi de orez.

În cadrul proiectului Copacul Meu – studenţii grupei de Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design vor adopta câte un copac din Parcul Botanic, pe care îl vor scoate din anonimat printr-o acţiune ce nu îl va afecta, o acţiune textilă ce constă în asocierea culorilor, a texturilor materialelor, îmbrăcând suprafaţa circulară a copacului pe care fiecare şi-l va alege, iar elevii Liceului de Arte Plastice Timişoara organizează un atelier de pictură la şevalet.

În Parcul Rozelor între orele 18.00 și 20.30 se desfășoară Festivalul de dans în stradă, care cuprinde un workshop de dans– o interpretare a dansului pe diverse ritmuri începând cu samba, cha-cha şi continuând cu slow fox şi quickstep, curs gratuit de samba. spectacole și vizionări de filme despre dans şi istoria lui.

La Grădina de Vară Capitol se desfășoară de la ora 21 spectacolul Music Hall al Casei de Cultură a Studenţilor, iar de la ora 22 va fi proiectat filmul Cercuri de Srdan Golubovic.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

[FOTO] Armata, cadre didactice şi elevi din Lugoj, la un simpozion dedicat Micii Uniri

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017
accedent tren lugoj

O persoană a murit călcată de tren la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017

Călin Dobra convocă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, după incidentul armat de la Timişoara

Cetateanul19 ianuarie 2017

Un lugojean a mers în SUA pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Daniel Dancea19 ianuarie 2017

Primăria Lugoj pregătește inventarul clădirilor pentru care trebuie să crească impozitele până la cinci ori

Daniel Dancea18 ianuarie 2017

UPDATE! Mascaţii au găsit bunurile furate de lugojeanul de 17 ani internat la centrul de la Buziaş

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj în această dimineaţă! Ce caută lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017

Formula 1 pe autostrada Lugoj-Timişoara! Viteză record înregistrată de aparatul radar

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

“Split”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

Ivan Guidea face senzaţie în Germania. Luptătorul de la CSM a învins un rus în finala din Bundesliga

Alina Damian16 ianuarie 2017

Bestie cu chip de om! Bărbat dintr-un sat de lângă Lugoj, încarcerat după ce şi-a supus nepoata minoră la perversiuni sexuale

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: