Sport

Florin Bercean despre posibila retragere a Corinei Căprioriu: “Mi-ar părea foarte rău să pierd o sportivă de valoarea ei”

Florin Bercean despre posibila retragere a Corinei Căprioriu: “Mi-ar părea foarte rău să pierd o sportivă de valoarea ei”

Cetateanul Lugoj

Florin Bercean, antrenorul lotului feminin de judo al României, a analizat la rece, pentru Cetăteanul, evoluţia Corinei Căprioriu la Jocurile Olimpice din Brazilia. Dintre cele trei reprezentante ale României în concursul feminin, Corina a avut cea mai bună prestaţie, clasându-se pe locul al cincilea la categoria 57 kg.  Andreea Chiţu a fost a şaptea la 52 kg, iar cealaltă sportivă, Monica Ungureanu, nu s-a clasat la categoria 48, pierzând în primul tur.

“Corina Căprioriu a fost foarte aproape de un rezultat excepţional şi îl merita pe deplin. Din păcate, munca această foarte grea, pe o perioadă îndelungată de timp trebuie să fie însoţită şi de noroc. Sportiva a făcut o pregătire foarte serioasă şi s-a integrat foarte bine, şi-a dorit foarte mult, a luptat vitejeşte de-a dreptul. În meciul pentru bronz a executat o tehnică puţin incorectă şi i-a dat posibilitatea adversarei să o contreze. Din punctul meu de vedere i s-a făcut o contră incorectă, i-a forţat genunchiul şi atunci ea a căzut. Dar asta este lupta, de multe ori nu este cu arme pe faţă, ci este şi necinstită. Îmi pare nespus de rău pentru Corina şi pentru noi, deoarece ne doream foarte mult să luăm o medalie”, a declarat Florin Bercean.

Delegaţia de judo a României se va întoarce din Brazilia în 25 august. La revenire, Corina Căprioriu va avea parte de o vacanţă, în care se va putea întâlni cu cei apropiaţi şi va hotărî dacă va continua în judo-ul de performanţă sau se va retrage. Florin Bercean declară că este prematur să se ia în calcul renunţarea Corinei la sportul care a consacrat-o.

“Corina are în spate o perioadă de timp în care a muncit foarte mult. Nu trebuie să o grăbim. Ea trebuie să se gândească cu multă chibzuinţă la ceea ce vrea să facă. Este la o vârstă la care poate să continue, dar poate să şi renunţe. Uzura este foarte mare, iar consumul psihic de asemenea. Mi-ar părea foarte rău să pierd o sportivă de valoarea ei. Dar povestea este destul de complicată şi ea trebuie să se gândească ce vrea să facă pe mai departe, dacă spune sau nu stop carierei de sportivă de performanţă”, a conchis antrenorul lotului naţional feminin al României.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Sport

Foto! Peste 1000 de lei s-au adunat pentru a-l ajuta pe Ioji, în urma turneului de fotbal în sală

Alina Damian16 ianuarie 2017

Ivan Guidea face senzaţie în Germania. Luptătorul de la CSM a învins un rus în finala din Bundesliga

Alina Damian16 ianuarie 2017

Foto! CSM Lugoj a câştigat Cupa Rieker la volei

Alina Damian14 ianuarie 2017

Turnee de fotbal în scop caritabil la Lugoj şi în împrejurimi

Alina Damian13 ianuarie 2017

Două lugojence vor lupta pentru titlu la Campionatul Naţional de Pescuit la Copcă

Alina Damian12 ianuarie 2017

Motocicletă de ultimă generaţie pentru Mihai Stoichescu la început de an

Alina Damian12 ianuarie 2017

Echipa de fotbal CSM Lugoj se reuneşte. Vezi programul meciurilor de pregătire

Alina Damian11 ianuarie 2017

“ RIEKER CUP 2017 “ – turneu internaţional de volei la Lugoj

Daniel Groza11 ianuarie 2017

VIDEO – Lacul Surduc e bocnă! Stoichescu a făcut drifturi cu o maşină de peste 2,5 tone

Daniel Groza9 ianuarie 2017

Simion Moatăr, noul director al CSŞ Lugoj: “Vrem să rămânem în elita cluburilor sportive şcolare din România”

Alina Damian6 ianuarie 2017

Echipa de volei nu a făcut niciun transfer în pauza competiţională. “Încercăm să ne menţinem în zona mediană a clasamentului”

Alina Damian4 ianuarie 2017

Clubul Sportiv Municipal Lugoj a intrat în noul an cu datorii de 250 de mii de lei către sportivi, furnizori şi bugetul de stat

Alina Damian4 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: