Cristian Bușoi, europarlamentar și președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European, a dat noi detalii despre planurile Comisiei Europene în contextul luptei împotriva pandemiei de coronavirus.
Europarlamentarul PNL Cristan Bușoi a scris, pe pagina personală de socializare, despre o suplimentare cu 48,5 milioane de euro a fondurilor destinate proiectelor ce au ca subiect COVID-19. Măsura luată de Comisia Europeană vine în sprijinul a 18 proiecte ce au ca misiune descoperirea de vaccinuri și tratamente pentru coronavirus, dar și teste pentru diagnosticarea bolii.
Decizia a fost transmisă de către Mariya Gabriel, comisarul pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.
Mai departe, Cristian Bușoi susține că există și un parteneriat public-privat între Comisia Europeană și industria farmaceutică, iar această colaborare va“aduce laolaltă nu doar resursele financiare ale fiecărei părți, ci și expertiza unor cercetători, extrem de necesară în lupta împotriva focarului Coronavirus.”
De altfel, Comisia Europeană și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare vor aloca până la 80 de milioane de euro către CUREVAC, “care face pași promițători în dezvoltarea unui vaccin anti-coronavirus”. Se presupune că se va trece la testele clinice în luna iunie a acestui an.
Care este mesajul întreg postat de Cristian Bușoi
“Comisia Europeană a suplimentat fondurile pentru a găsi un vaccin împotriva COVID-19, care ar putea fi testat în iunie anul acesta
Comisia Europeană a decis suplimentarea fondurilor pentru proiecte legate de Covid-19 până la 48.5 milioane euro. Decizia ne-a fost comunicată astăzi de comisarul pentru Inovație Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel, cu care am discutat alături de coordonatorii grupurilor politice din comisia ITRE a Parlamentului European în cadrul unei teleconferințe.
Fondurile suplimentare sunt destinate unui număr de 18 proiecte, la care lucrează 136 de echipe de cercetători, ce au misiunea de a descoperi vaccinuri și tratamente pentru COVID-19, precum și teste pentru diagnosticarea bolii, cu scopul de a opri răspândirea noului coronavirus.
Pentru descoperirea de noi tratamente există și un parteneriat public privat între Comisia Europeană și industria farmaceutică, Inițiativa Medicamentelor Inovatoare (IMI), care va avea la dispoziție 45 de milioane de euro din fondul Programului pentru Cercetare Orizont 2020, Comisia așteaptând un răspuns similar și de la industria farmaceutică.
Această colaborare între sectorul public și cel privat aduce laolaltă nu doar resursele financiare ale fiecărei părți, ci și expertiza unor cercetători, extrem de necesară în lupta împotriva focarului Coronavirus.
În paralel, Comisia Europeană împreună cu BERD a decis să aloce până la 80 de milioane de euro către CUREVAC, care face pași promițători în dezvoltarea unui vaccin anti-coronavirus, estimând că în iunie 2020 va putea efectua deja testele clinice.
În calitate de medic și de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European voi sta în permanentă legătură cu comisarii europeni și voi monitoriza evoluția programelor, așa cum am făcut și până acum.
I-am transmis doamnei comisar aprecieri pentru implicarea sa și pentru că a ținut cont de sugestiile pe care le-am transmis prin scrisoarea pe care i-am adresat-o în 27 martie, unde subliniam necesitatea alocării rapide a unor fonduri suplimentare pentru cercetare și sprijinirea IMM-urilor.”
Sursa: capital.ro
Sursa foto: antena3.ro
Sursa: Financiarul.ro.