Autoliv Lugoj

Actualitate

[FOTO] Băncile din Cotu Mic, din nou atacate de vandali! Autorităţile n-au acţionat la primele sesizări

[FOTO] Băncile din Cotu Mic, din nou atacate de vandali! Autorităţile n-au acţionat la primele sesizări

Cetateanul Lugoj

În urmă cu o lună, Cetăţeanul semnala situaţia mai multor bănci din Cotu Mic, care erau vandalizate peste noapte, fără ca poliţiştii, locali sau naţionali, să poată identifica autorii. La acea vreme, potrivit Poliţiei Locale, nu mai puţin de cinci bănci nu aveau spătarul complet, între timp, potrivit locuitorilor din cartierul lugojean, alte trei căzând pradă infractorilor.

Mai mult, din fotografiile trimise pe adresa redacţiei de către un locuitor din Cotu Mic, o bancă a fost îndepărtată cu totul de pe mal, fără ca cineva să ştie unde se află acum. Mai în siguranţă sunt băncile vechi, de culoare albă, care se pare că sunt mai greu de demontat şi de cărat, faţă de cele verzi din lemn şi fier, care se pot descompune asemenea unui puzzle.

„Am aprobat deja banii pentru reabilitarea băncilor şi coşurilor de gunoi de pe raza întregului municipiu. Se va lucra la ele în perioada următoare”, a declarat primarul Boldea la mijlocul lunii martie.

Până acum însă, nicio bancă, coş de gunoi sau altă piesă de mobilier stradal nu au fost reabilitate sau schimbate în oraş. În jurul băncilor, pe toate malurile din municipiu, bălăriile au crescut în unele zone chiar şi până la nivelul genunchilor.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Şoferi “puşcaţi” de poliţişti cu radarul de ultimă generaţie! Câţi au fost amendaţi la Lugoj în weekend

Gabriel Iosa27 februarie 2017

Filmele 3D revin la Lugoj! Vezi programul la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa27 februarie 2017

Ucisă cu bestialitate de Dragobete! O femeie dintr-un sat de lângă Lugoj şi-a găsit sfârşitul departe de casă, în mâinile iubitului

Gabriel Iosa27 februarie 2017

VIDEO Cozi infernale la Kaufland-ul deschis recent: „Mai bine dau 50 de lei pe motorină și mă duc la Timișoara decât să stau aici două ore la coadă”

Daniel Dancea25 februarie 2017

[FOTO] Accident grav la intrare în Lugoj! Un bărbat, în stare gravă la spital după ce s-a răsturnat cu maşina

Gabriel Iosa24 februarie 2017

Bilanț negru, în Timiș. În 2016 s-a înregistrat cel mai mare număr de morți în accidente de muncă din ultimii cinci ani

Daniel Dancea24 februarie 2017

Culmea hoţiei la Lugoj! Un tânăr a jefuit un boschetar

Gabriel Iosa24 februarie 2017

„Când ţi se înfige cuţitul în spate, ce să mai faci?” Managerul spitalului din Lugoj îşi pierde postul de la 1 martie

Gabriel Iosa24 februarie 2017

Hipermarketul Kaufland duce lugojenii gratuit la cumpărături! Vezi programul microbuzului care face turul oraşului

Gabriel Iosa23 februarie 2017

[VIDEO] Cum sunt implicaţi poliţiştii în scandalul de la centrul de plasament din Lugoj

Gabriel Iosa22 februarie 2017

Nicu Bădina, nemulțumit de cafeaua primită la Consiliul Județean: „Vă rog să oferiți și lapte”

Daniel Dancea22 februarie 2017

Rings 3, noua apariţie la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa22 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: