ALDE

Cetateanul

Actualitate

[FOTO] Când se deschide şi ce dotări va avea benzinăria Petrom de pe centura Lugojului

[FOTO] Când se deschide şi ce dotări va avea benzinăria Petrom de pe centura Lugojului

Cetateanul Lugoj

PMP

Cea mai nouă benzinărie a Lugojului, situată pe centura ocolitoare a oraşului, la intersecţia dintre centură şi autostrada A6, este pe cale de a fi inaugurată. Parte a grupului Petrom, benzinăria este una din cele şase pe care grupul OMV Petrom Marketing SRL urmează să le amplaseze pe întreaga structură a autostrăzilor din ţară.

Investiţia vine după ce compania a câştigat licitaţia publică organizată de CNADNR în luna mai a acestui an. La Lugoj, benzinăria va fi dotată cu șase pompe, dar şi cu zonă de vânzare de produse alimentare şi nealimentare. Staţia este programată să fie inaugurată luni, 12 octombrie.

Potrivit administratorului viitoarei benzinării, aceasta se adresează atât lugojenilor care circulă pe centura oraşului sau spre autostrada ce va lega Lugojul de întreaga Europa, dar mai ales celor aflaţi în tranzit prin oraş.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mai multe în Actualitate

13240058_788693761231920_3771470732138420915_n

Restaurantul J’adore din Lugoj vă așteaptă să petreceți un Revelion de vis!

Iasmina Olariu4 decembrie 2016
bijuterie-spargere-lugoj-4

Bijuterie spartă de hoţi în miez de noapte la Lugoj

Cetateanul3 decembrie 2016
ziua-nationala-1-decembrie-2016-lugoj-foto-cetateanul-3

[VIDEO&FOTO] La mulţi ani, România! Lugojenii au participat la evenimentul dedicat Zilei Naţionale

Gabriel Iosa1 decembrie 2016
ninsoare zapada omat lugoj ianuarie 2016 foto cetateanul (3)

AVERTIZARE! Cod Galben de polei la Lugoj şi în zona de est a judeţului

Gabriel Iosa30 noiembrie 2016
accident-patron-rieker-lugoj-curier-foto-lugojinfo-1

Managerul de la Rieker, implicat într-un grav accident de circulaţie la intrarea în Lugoj

Gabriel Iosa29 noiembrie 2016
bloody_axe_by_skeygeta

Incident sângeros nu departe de Lugoj! Şi-a tăiat mâna cu toporul în timp ce spărgea lemne

Gabriel Iosa29 noiembrie 2016
contrabanda

Traficanți de țigări din Lugoj, trimiși în judecată. Cine e contrabandista care ascundea acasă peste 2.000 de pachete de țigări

Daniel Dancea29 noiembrie 2016
silviu-picu-loctiitor-pompieri-lugoj-1

El este noul locţiitor al comandantului pompierilor lugojeni! De ce a ales Silviu Picu meseria de salvator

Gabriel Iosa29 noiembrie 2016
remainder_-_h_2015

“Remainder” şi “Victoria”, filmele săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa29 noiembrie 2016
dubai

Lugojenii merg de Ziua Naţională la Paris sau Dubai! Weekend de cinci zile de 1 Decembrie

Gabriel Iosa28 noiembrie 2016
doamna-doctor-parcheaza-pe-unde-apuca-lugoj-politie-1

[VIDEO&FOTO] Cazul doctoriţei din Lugoj care parchează pe unde apucă, ignorat de autorităţi

Gabriel Iosa28 noiembrie 2016
tiganii-in-tren

VIDEO Tren de pe ruta Lugoj – Timișoara, folosit pentru exploatarea unor copii duși să cerșească și să caute prin „gubele”

Cetateanul28 noiembrie 2016