Sport

Foto! Fotbaliştii de la CSM au învins pe teren propriu Industria Galda de Jos, ocupanta poziţiei secunde în clasament

Foto! Fotbaliştii de la CSM au învins pe teren propriu Industria Galda de Jos, ocupanta poziţiei secunde în clasament

Autoliv

Echipa de fotbal CSM Lugoj a înregistrat încă o victorie în Campionatul Ligii a III-a. Trupa lui Cosmin Petruescu a învins la limită, cu 1-0, pe teren propriu, formaţia care înainte de această rundă ocupa poziţia secundă în clasament, Industria Galda de Jos. Echipa lugojeană contabilizează astfel cinci succese, patru rezultate de egalitate şi o singură înfrângere în actuala ediţie, care o propulsează la egalitate de puncte cu echipa de pe locul al doilea.

Meciul a fost unul echilibrat, fără multe ocazii de a marca, jucat mai mult între cele două careuri, pe contre. Niciuna dintre echipe nu a găsit spaţii în apărarea adversă, pentru a putea puncta decisiv, până în minutul 84, când Rus, jucătorul care l-a înlocuit pe Bozian în minutul 75, a marcat din zece metri, imparabil, lângă bară, în urma unei acţiuni pe partea stângă în direcţia de atac a CSM-ului, purtată de Roşie care a centrat în careu.

Industria Galda de Jos, adversara Lugojului din această rundă, asuferit o singură înfrângere în meciurile din deplasare, la liderul campionatului, Naţional Sebiş. Este o echipă omogenă, care joacă de mult timp împreună şi care în ediţia precedentă de campionat a încheiat pe locul trei în Seria a V-a  şi care nu întâmplător, după zece etape, a ocupat locul al doilea în clasament.

“Sunt foarte mulţumit de rezultat, în condiţiile în care am avut mari probleme de efectiv în alcătuirea lotului pentru acest joc. Am avut o serie de jucători indisponibili, fotbalişti importanţi în special în plan ofensiv. Mă refer la Mărmăneanu, Silaghi, dar şi la portarul Filip. Celor trei li s-au adăugat din minuttul zece Bozian, golgeterul echipei şi al seriei, care a primit o lovitură puternică în gambă, în urma unui duel cu un adversar. În această situaţie, era normal să avem unele probleme de exprimare în faza de atac. Dar aş vrea să-i felicit pe toţi cei care au participat la acest joc, cei care au intrat de la început sau pe parcurs şi au demonstrat că sunt jucători de echipă şi că rezultatele înregistrate până acum nu sunt întâmplătoare. Mă bucur că spre deosebire de alte jocuri, când ne aflam în avantaj pe final, de data aceasta am corectat greşelile din partidele anterioare şi am dat dovadă de mai multă maturitate, reuşind să gestionăm foarte bine finalul de joc. Trebuie să recunosc că la 0-0 oaspeţii au avut două situaţii bune de a marca, iar în alte jocuri am fost lipsiţi de şansă, în meciul de astăzi am scăpat cu bine. Dar în acelaşi timp, am avut şi noi un penalty neacordat la Drăgoescu, la o tragere de tricou a echipei adverse, pe o neglijenţă a portarului. Dar pot să spun ca a fost un meci aprig disputat, cu un arbitraj echidistant şi imparţial”, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul echipei CSM Lugoj

Etapa viitoare, formaţia lugojeană va evolua în deplasare la ACS Poli II. Meciul va avea loc vineri, 11 noiembrie la ora 14.

CSM Lugoj: Păduraru, Precupanu, Miculescu, Ciobanu, Roşie, Ciubotariu, Lazea, Marta, Drăgoescu, Livan, Bozian. Au mai intrat Olariu, Dobra, Horcea şi Rus. Antrenor principal: Cosmin Petruescu, antrenor secund: Claudiu Jivulescu, antrenor cu portarii: Sorin Micşa.

FOTO: SILVIU BOIAN

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Sport

Ultima întâlnire a suporterilor lugojeni cu echipa de volei, în acest campionat

Cetateanul25 aprilie 2017

CSM Lugoj, duel acasă cu CSM Bucureşti. Lugojenii, aşteptaţi să-şi încurajeze favoritele

Daniel Groza10 aprilie 2017

Călin Dobra repune printre priorităţi pista de canotaj de 2 milioane de euro, de la Surduc

Daniel Groza7 aprilie 2017

Limanul se pregăteşte de o nouă ediţie Bike Race. Sunt aşteptaţi peste 500 de concurenţi, din toată ţara

Daniel Groza6 aprilie 2017

Lugojenii, aşteptaţi din nou la un meci tare de volei. Vine campioana!

Daniel Groza4 aprilie 2017

Lugojenii sunt aşteptaţi să le susţină pe fetele de la CSM, în meciul cu Dinamo Bucureşti

Daniel Groza28 martie 2017

Nouă lugojeni participă la unul dintre cele mai cunoscute maratoane din România

Gabriel Iosa21 martie 2017

Lugojenii, aşteptaţi să susţină CSM-ul în cel de-al doliea meci din Play-Off

Daniel Groza21 martie 2017

Performanţă record! Spectacolul continuă, CSM Lugoj începe drumul în play-off

Cetateanul17 martie 2017

Voleibalistele au şanse mari să câştige ultimul meci înainte de play-off. Lugojenii, aşteptaţi să încurajeze echipa!

Daniel Groza9 martie 2017

Directorul şcolii sportive din Lugoj, lovit cu pumnul de către un coleg! Profesorul acuzat nu recunoaşte incidentul

Daniel Groza2 martie 2017

Un nou turneu de fotbal cu scop caritabil a reunit la Lugoj patru echipe, printre care şi Liga Studenţilor Facultăţii de Mecanică din Timişoara

Alina Damian27 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: