Autoliv Lugoj

Sport

FOTO! Fotbaliştii de la CSM Lugoj au pierdut pe teren propriu. “Pentru a treia oară în patru etape suntem furaţi ca în codru”

FOTO! Fotbaliştii de la CSM Lugoj au pierdut pe teren propriu. “Pentru a treia oară în patru etape suntem furaţi ca în codru”

Echipa de fotbal CSM Lugoj a înregistrat prima înfrângere din actuala ediţie a campionatului Ligii a III-a, pe teren propriu, în faţa formaţiei CSM Şcolar Reşiţa, în etapa a patra a competiţiei. Oaspeţii s-au impus cu scorul de 2-0, iar antrenorul Cosmin Petruescu a ieşit pentru prima data în acest campionat cu acuze la adresa arbitrajului, care a viciat rezultatul final.

CSM Şcolar Reşiţa a deschis repede scorul, în minutul 3 al partidei, în urma unei greşeli a echipei gazdă, un autogol al lui Roşie.

“Am început de la 0-1 pe o greşeală copilăreasca a noastră, pe care noi ne-o asumăm, dar când îţi greşeşte un copil de 17 ani, chiar nu poţi fi supărat. Este un jucător de perspectivă, în care avem în continuare încredere. Iar când portarul echipei adverse, Zimmermann, cu o bogată experienţă la nivelul Ligii I, este cel mai bun jucător de pe teren, cred că am spus totul despre desfăşurarea partidei”, a declarat Cosmin Petruescu, antrenorul CSM-ului.

În minutul 8 lugojenii au reclamat un penalty la un atac din spate asupra lui Silaghi, care însă nu s-a acordat, iar jucătorul lugojean a fost nevoit să părăsescă terenul în minutul 15, deoarece nu a mai putut continua meciul.

În repriza a doua formaţia lugojeană a revenit în joc, a pus presiune constantă pe poarta adversă, iar arbitrul a intervenit cu un 11 metri în minutul 78, în favoarea oaspeţilor, după o fază în care fotbalistul Lugojului a jucat mingea. La o echipă tânără astfel de greşeli toarnă plumb în picioarele jucătorilor, iar acest lucru se răsfrânge asupra jocului şi asupra exprimării lor în teren.

“A observat o întreagă tribună cum s-a rupt echilibrul, când centralul Cristian Vieru a acordat o lovitură de la 11 metri, văzută doar de el. După meci, asistenţii, observatorul, ne dau dreptate, însă decizia lui nu mai poate fi schimbată şi rezultatul rămâne. De asemenea am observat uşurinţa cu care noi am primit cartonaşe galbene, încă de la primul fault la Lazea , în timp ce jucătorii echipei adverse au intrat şi mai dur şi repetat şi nu au primit niciun avertisment”, a afirmat Petruescu.

Indignat pe tot parcursul meciului, când a avut şi nişte schimbi de replici cu Cristian Vieru, centralul partidei, Cosmin Petruescu a răbufnit la final şi a spus că nu este prima dată în acest sezon când arbitrii prejudiciază echipa lugojeană.

“A fost un meci în care noi ca şi club am făcut eforturi supraomeneşti pentru a organiza această partidă. Le mulţumesc celor implicaţi în organizarea acestui joc şi îmi pare rău că pentru a treia oară în patru etape suntem furaţi ca în codru de către cei care ar trebui să împartă dreptatea. De patru etape tăcem, încercăm să ne vedem de joc şi de problemele noastre, dar suntem luaţi de proşti. Meciul trecut ne-am asumat greşelile noastre ca şi echipă şi era de prisos să mai spunem că la 2-0 pentru noi am fost opriţi de două ori din situaţii de unu la unu cu portarul advers, în care centralul fluieră offsaid peste decizia asistentului. Pregătim meciul de luni şi până vineri, iar alţii fac nişte greşeli, dar arbitrează bine mersi meci de meci”, a adăugat antrenorul echipei lugojene.

Etapa viitoare CSM Lugoj va juca în deplasare la UTA II. Meciul va avea loc sâmbătă, 1 octombrie de la ora 17.

CSM Lugoj: Păduraru, Miculescu, Drăghici, Lazea, Livan, Silaghi, Bozia, Precupanu, Dragoescu, Olariu, Rosie. Rezerve: Filip, Ciobanu, Ciubotariu, Marta, Horcea, Rus, Sărăcin. Antrenor principal: Cosmin Petruescu, antrenor secund: Claudiu Jivulescu, antrenor cu portarii: Sorin Micşa.

FOTO: SILVIU BOIAN

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Sport

Lugojenii sunt aşteptaţi să le susţină pe fetele de la CSM, în meciul cu Dinamo Bucureşti

Daniel Groza28 martie 2017

Nouă lugojeni participă la unul dintre cele mai cunoscute maratoane din România

Gabriel Iosa21 martie 2017

Lugojenii, aşteptaţi să susţină CSM-ul în cel de-al doliea meci din Play-Off

Daniel Groza21 martie 2017

Performanţă record! Spectacolul continuă, CSM Lugoj începe drumul în play-off

Cetateanul17 martie 2017

Voleibalistele au şanse mari să câştige ultimul meci înainte de play-off. Lugojenii, aşteptaţi să încurajeze echipa!

Daniel Groza9 martie 2017

Directorul şcolii sportive din Lugoj, lovit cu pumnul de către un coleg! Profesorul acuzat nu recunoaşte incidentul

Daniel Groza2 martie 2017

Un nou turneu de fotbal cu scop caritabil a reunit la Lugoj patru echipe, printre care şi Liga Studenţilor Facultăţii de Mecanică din Timişoara

Alina Damian27 februarie 2017

Voleibalistele lugojene au obţinut un punct în Moldova. Penicilina Iaşi- CSM Lugoj 3-2

Alina Damian27 februarie 2017

După victoria importantă de pe teren propriu contra celor de la SCM Piteşti, voleibalistele de la CSM Lugoj caută un nou succes în Moldova

Alina Damian22 februarie 2017

Echipa de tenis de masă a Şcolii Eftimie Murgu va reprezenta judeţul Timiş la Olimpiada Gimnaziilor

Alina Damian22 februarie 2017

Denis Berciu, medaliat cu argint la Campionatul Naţional. Sportivul a fost selectat pentru Europene

Alina Damian21 februarie 2017

Simion Moatăr a participat la prima şedinţă a Federaţiei Române de Fotbal ca membru în Comisia Centrală de Copii şi Juniori

Alina Damian21 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: