Actualitate

[VIDEO&FOTO] Patronul de la Guinness Pub, tăiat în faţa localului după o ceartă cu un vecin

[VIDEO&FOTO] Patronul de la Guinness Pub, tăiat în faţa localului după o ceartă cu un vecin

Autoliv

Scenă violentă marţi după-masa în cartierul Cotu Mic din Lugoj. Un lugojean care ar fi consumat băuturi alcoolice a fost deranjat de faptul că în apropiere de Guinness Pub un tânăr tăia lemne cu un utilaj care făcea zgomot. Fără să îl întrebe de sănătate, bărbatul l-a ameninţat pe tânăr că îl înjunghie dacă nu opreşte maşinăria.

După ce l-au potolit cum au putut mai bine, angajaţii barului şi alţi oameni de pe stradă l-au chemat pe patronul localului, care a încercat la rândul său să îl liniştească pe lugojeanul supărat. Într-un final, acesta l-a atacat cu un cuţit pe patronul barului, care a ajuns la spital.

„Din primele cercetări, reiese că în faţa unui local situat pe strada Pongratz ar fi avut loc o altercaţie spontană, între un bărbat de 57 de ani şi administratorul unui local, în vârstă de 36 de ani. În urma acesteia, cel din urmă ar fi suferit răni în zona axilară şi zona lombară, partea stângă, care par să fi fost provocate cu un obiect ascuţit”, a declarat pentru Cetăţeanul Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au identificat pe atacator şi l-au reţinut. Agresorul a fost condus la sediul Poliţiei Lugoj, urmând a fi întocmite actele procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, pentru continuarea cercetărilor.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Lugojean, evadat din Spania, prins la Timişoara! Individul, extrem de periculos, avea de executat 15 ani de închisoare

Daniel Groza26 mai 2017

Invitaţie la plimbare pe bicicletă, pe un traseu de 30 de kilometri în zona Lugojului

Cetateanul26 mai 2017

Puteţi să ajutaţi spitalul lugojean dacă mergeţi la un spectacol folcloric

Daniel Groza26 mai 2017

Tânărul bătut de ţigani: “Au sunat-o pe mătuşa mea, să-mi retrag plângerea, că ne omoară”

Cetateanul26 mai 2017

Un nou conflict provocat de romi. Au snopit în bătaie un tânăr care se plimba pe stradă cu prietena sa

Cetateanul25 mai 2017

FOTO – Un primar de lângă Lugoj s-a pozat dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns pe facebook:”Mi-au fost furate din telefon”

Cetateanul24 mai 2017

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coliziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017
%d blogeri au apreciat: