Administrație

Francisc Boldea, şapte ani în fruntea Lugojului! Ce îşi reproşează primarul oraşului

Francisc Boldea, şapte ani în fruntea Lugojului! Ce îşi reproşează primarul oraşului

Cetateanul Lugoj

Acum exact 7 ani, Francisc Boldea câştiga pentru prima dată alegerile locale la Lugoj, după o luptă între un fost director de liceu şi un fost primar al Lugojului, Marius Martinescu. De atunci, Boldea a stat la cârma oraşului un mandat întreg şi încă 3 ani, în 2016 urmând să aibă din nou loc alegeri locale, la care actualul edil al urbei nu ştie sigur dacă va mai candida sau nu. Cert este că, pe lângă reuşite, Boldea are şi câteva lucruri pe care şi le-a reproşat la aniversarea celor 7 ani de mandat.

Mai exact, pe lângă proiectele mari pe care a reuşit să le implementeze, Boldea a declarat că era bine dacă se grăbea să le termine la timp şi pe cele pe care şi le-a propus iniţial, astfel că întârzierea unor lucrări mari înseamnă motiv de reporş, spune edilul şef.

„Eu sunt mulţumit de ce am făcut şi realizat, asta e concluzia. Cu multe piedici şi cu faptul că am fost în opoziţie până în 2012 şi câte altele, am reuşit să duc la bun sfârşit cred că 90% din programul meu, atât din strategia de dezvoltare, cât şi din programul de la periferie la centru. Aş avea şi multe să îmi reproşez, prin faptul că multe dintre lucrări, deşi trebuia să se termine în termenul stabilit, a trebuit să fie prelungit termenul. Nu mi se datorează complet mie, ci nouă, celor din primărie, dar şi birocraţiei de la noi”, a declarat pentru Cetăţeanul Francisc Boldea.

Chiar dacă spune că reuşitele din cei 7 ani de mandat întrec eşecurile, Boldea nu a dat un răspuns concret la întrebarea referitoare la candidatura pentru un al treilea mandat în 2016. Citiţi un interviu pe larg cu primarul în funcţie al Lugojului, realizat de Cetăţeanul în paginile ziarului apărut joi, 11 iunie la toate punctele de difuzare a presei din Lugoj şi satele din jur.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. de 2 ori....gata

    12 iunie 2015 at 23:22

    Eu si familia mea am votat de 2 ori cu acest individ….salutare al 3 -lea mandat, de la noi nu!

Lasă un răspuns

Mai multe în Administrație

Lugojeanul Călin Dobra este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

Daniel Groza14 ianuarie 2017

Pierderile şi cheltuielile necontrolate ale Meridian duc la majorarea tarifelor, acuză consilierii independenţi

Daniel Groza13 ianuarie 2017

Program slab de investiţii pentru Lugoj. Lista cuprinde doar nerealizările anilor trecuţi, fără nicun proiect nou!

Daniel Groza12 ianuarie 2017

Sâmbătă se decide dacă lugojeanul Dobra va conduce Consiliul Judeţean Timiş: “Nu am nicio emoţie”

Daniel Groza10 ianuarie 2017

Primarul Lugojului află, astăzi, dacă va fi sau nu cercetat de DNA, în dosarul ELBA

Daniel Groza6 ianuarie 2017

Boldea „Gură de Aur” așteaptă recunoștința lui Grindeanu: ”L-am pus președinte PSD, președinte CJT și l-am făcut prim-ministru”

Daniel Groza4 ianuarie 2017

Lugojenii își pot spune părerea în legătură cu majorarea prețului pentru apă și canalizare

Daniel Groza4 ianuarie 2017

Troleibuz la Lugoj? Ideea aparţine unui consilier local şi nu e pe placul primarului

Gabriel Iosa29 decembrie 2016

PSD nu a votat micşorarea taxelor şi impozitelor, ignorând amendamentele PNL-ului, în ultima şedinţă de consiliu din 2016

Gabriel Iosa28 decembrie 2016

Se decid taxele şi impozitele la Lugoj pentru 2017! Ultima şedinţă de Consiliu Local din acest an are loc miercuri

Gabriel Iosa27 decembrie 2016

Un sat de lângă Lugoj a fost împânzit de camere de supraveghere, din cauza furturilor din case

Gabriel Iosa21 decembrie 2016

Masacarul celor 80 de oi îi scoate pe vânători pe teren. Lupii din zonă intră în bătaia puștii!

Daniel Groza21 decembrie 2016
%d blogeri au apreciat: