FSLI solicită ministrului Educaţiei ca personalul din învăţământ să beneficieze de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase

0

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Ministerului Educaţiei ca personalul din învăţământ să beneficieze de vaccinare gratuită împotriva bolilor infecto-contagioase, aşa cum prevede Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar (CCMUNSAIP).

FSLI atrage atenţia că în bugetul pentru acest an nu sunt asigurate fondurile necesare pentru vaccinarea salariaţilor din învăţământul preuniversitar şi solicită o analiză la nivel naţional a sumelor necesare în acest an.

„În condiţiile în care, în prezent, există unităţi de învăţământ în care sunt epidemii de gripă, iar prin bugetul de stat pe anul 2020 nu s-au asigurat fondurile necesare pentru vaccinarea salariaţilor din învăţământul preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ vă adresează rugămintea de a face o analiză, la nivel naţional, a fondurilor necesare pentru asigurarea vaccinării personalului din învăţământ împotriva bolilor infecto – contagioase, astfel încât să fie solicitate aceste fonduri, la prima rectificare bugetară”, se arată într-o adresă trimisă de FSLI ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.

Potrivit sindicaliştilor, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar (CCMUNSAIP) prevede, la articolul 47, că „personalul din învăţământ beneficiază gratuit de vaccinare împotriva bolilor infecto-contagioase, în caz de epidemii. Contravaloarea vaccinurilor va fi suportată, în condiţiile legii, din bugetul angajatorului”.

Totodată, documentul menţionează că angajaţii din acest sector beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală în cabinetele medicale şi psihologice şcolare, precum şi în policlinici şi unităţi spitaliceşti stabilite prin protocol încheiat, cu consultarea federaţiilor sindicale semnatare, între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii.

„Analizele medicale se vor realiza gratuit, în baza trimiterii medicului de familie, în policlinicile şi unităţile spitaliceşti menţionate în Protocol. Personalul din învăţământ beneficiază de completarea gratuită a dosarelor de sănătate de către medicul de medicina muncii, sumele necesare fiind asigurate, în condiţiile legii, de către angajator”, se arată în Contractul citat.

Federaţia solicită, totodată, şi elaborarea nomenclatorului de boli profesionale pentru acest sector de activitate.

De asemenea, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar prevede, la articolul 50, că „Ministerul Educaţiei Naţionale se obligă ca, împreună cu Ministerul Sănătăţii, să stabilească incompatibilităţile de ordin medical cu funcţia didactică şi să elaboreze nomenclatorul bolilor profesionale pentru personalul din învăţământ, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a contractului”.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, organizaţie care reprezintă drepturile şi interesele a peste 54% din totalul salariaţilor din învăţământul preuniversitar de stat, având în vedere obligaţiile asumate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin contractul colectiv de muncă, consideră necesar ca, în cel mai scurt timp, să dispuneţi măsurile necesare pentru executarea obligaţiilor asumate, cu atât mai mult cu cât termenele asumate au fost depăşite”, se arată în documentul transmis de FSLI ministrului Educaţiei.

Sursa: News24.ro.

Citește și