Sport

Gimnaştii lugojeni au ca obiectiv o medalie la finala Campionatului Naţional pe echipe

Gimnaştii lugojeni au ca obiectiv o medalie la finala Campionatului Naţional pe echipe

Autoliv

Gimnaştii lugojeni de la Clubul Sportiv Şcolar vor participa în perioada 18-21 iunie la finala Campionatului Naţional pe echipe şi calificări pentru individual, care va avea loc la Sfântu Gheorghe. Competiţa este rezervată categoriilor de vârstă Juniori 2 şi Juniori I.

Cele două echipe ale Lugojului care vor intra în concurs sunt formate la Juniori I din Alexandru Bănicioiu, Rafael Szabo şi Lorenzo Pecie, iar la Juniori II vor concura Patrick Voichescu, Alexandru Marcu, Norbert Marcu şi Răzvan Micloş. Sportivii sunt pregătiţi de profesorii Adrian Meleancă, Aurel Muntean şi Alexandru Panait.

“La Juniori 1 avem şanse mari să luăm o medalie cât mai strălucitoare, iar la Juniori 2 din cei patru gimnaşti, trei sunt veniţi de la Juniori 3, deci nu avem obiective de podium. Sperăm să terminăm în primii şase şi să calificăm cât mai mulţi la finala Campionatului Naţional Individual de la Lugoj, care va avea loc în perioada 3-5 noiembrie”, a declarat prof. Adrian Meleancă, antrenorul sportivilor.

În cadrul competiţiei de la Sfântu Gheorghe, la Juniori 1 vor participa şase echipe, iar la Juniori 2 vor concura şapte echipe.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Sport

Ultima întâlnire a suporterilor lugojeni cu echipa de volei, în acest campionat

Cetateanul25 aprilie 2017

CSM Lugoj, duel acasă cu CSM Bucureşti. Lugojenii, aşteptaţi să-şi încurajeze favoritele

Daniel Groza10 aprilie 2017

Călin Dobra repune printre priorităţi pista de canotaj de 2 milioane de euro, de la Surduc

Daniel Groza7 aprilie 2017

Limanul se pregăteşte de o nouă ediţie Bike Race. Sunt aşteptaţi peste 500 de concurenţi, din toată ţara

Daniel Groza6 aprilie 2017

Lugojenii, aşteptaţi din nou la un meci tare de volei. Vine campioana!

Daniel Groza4 aprilie 2017

Lugojenii sunt aşteptaţi să le susţină pe fetele de la CSM, în meciul cu Dinamo Bucureşti

Daniel Groza28 martie 2017

Nouă lugojeni participă la unul dintre cele mai cunoscute maratoane din România

Gabriel Iosa21 martie 2017

Lugojenii, aşteptaţi să susţină CSM-ul în cel de-al doliea meci din Play-Off

Daniel Groza21 martie 2017

Performanţă record! Spectacolul continuă, CSM Lugoj începe drumul în play-off

Cetateanul17 martie 2017

Voleibalistele au şanse mari să câştige ultimul meci înainte de play-off. Lugojenii, aşteptaţi să încurajeze echipa!

Daniel Groza9 martie 2017

Directorul şcolii sportive din Lugoj, lovit cu pumnul de către un coleg! Profesorul acuzat nu recunoaşte incidentul

Daniel Groza2 martie 2017

Un nou turneu de fotbal cu scop caritabil a reunit la Lugoj patru echipe, printre care şi Liga Studenţilor Facultăţii de Mecanică din Timişoara

Alina Damian27 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: