Actualitate

Hotelul Dacia din Lugoj şi-a schimbat înfăţişarea, la 180 de ani de existenţă

Hotelul Dacia din Lugoj şi-a schimbat înfăţişarea, la 180 de ani de existenţă

Autoliv

Dacia, cel mai vechi hotel din Lugoj, situat pe strada pietonală din centrul oraşului şi-a schimbat înfăţişarea, muncitorii fiind aproape de a termina lucrarea de reabilitare a faţadei palatului ce îl găzduieşte. Aflată de ani buni într-o stare mai puţin atrăgătoare din punct de vedere estetic, atât pentru trecători, cât şi pentru turişti, noua faţadă a hotelului a primit o nuanţă de culoare crem, aleasă special pentru a scoate în evidenţă impozanta clădire.

Hotelul Dacia s-a bucurat de-a lungul timpului de oaspeţi de marcă, aproape toate personalităţile care au vizitat Lugojul de la deschiderea hotelului încoace fiind găzduite într-una din camerele acestuia. Hotelul dispune şi de săli de conferinţă şi un restaurant, fiind solicitat în mod deosebit pe parcursul festivalurilor ce au loc în oraş.

„Vorbim de un hotel de aproape 200 de ani, am lucrat cu materiale de calitate, vrem şi sperăm să avem un rezultat foarte bun. La început am avut emoţii că nu o să iasă bine, dar până acum suntem mulţumiţi şi credem că în câteva săptămâni finalizăm întreaga lucrare”, a declarat pentru Cetăţeanul Marius Gaidoş, patronul hotelului.

Reprezentanţii hotelului spun că inclusiv semnul din vârful clădirii urmează să fie schimbat, dar şi alte elemente de decor, toate pentru a da hotelului o înfăţişare modernă, dar în acelaşi timp care să păstreze calităţile vizuale ale clădirii care tronează în centrul oraşului. Hotelul oferă 60 de locuri de cazare în 33 de camere duble şi single şi un apartament.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Gianina

    4 septembrie 2015 at 14:26

    Felicitari Marius si numai bine , Gianina

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

FOTO – Un primar de lângă Lugoj s-a pozat dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns pe facebook:”Mi-au fost furate din telefon”

Cetateanul24 mai 2017

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coliziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au reţinut 35 de permise de conducere. Cele mai multe pentru viteză excesivă

Cetateanul22 mai 2017

Trei bărbaţi au cerut unei minore să facă sex cu unul dintre ei, ca să nu distribuie pe Facebook fotografii în care apărea dezbrăcată

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au aplicat 1.000 de sancţiuni în patru zile. Cele mai multe pentru viteză

Cetateanul19 mai 2017

Săptămâna viitoare vor fi multe întreruperi de curent. Enel are programate lucrări în zona Lugoj-Făget-Buziaş

Cetateanul18 mai 2017

Programul „Primul salariu” va garanta absolvenţilor de facultate un salariu de 2.500 lei pe lună, timp de 3 ani

Cetateanul18 mai 2017
%d blogeri au apreciat: