In Melbourne este cel mai greu aer de respirat din lume

0

Melbourne, al doilea oraş ca mărime din Australia, şi alte zone din statul Victoria aveau marţi cel mai greu de respirat aer din lume, din cauza fumului provenit de la incendiile de vegetaţie produse în nordul şi estul acestui stat australian, au anunţat autorităţile locale, citate de DPA.

Locuitorii din Melbourne se confruntau marţi dimineaţă cu a doua zi consecutivă de calitate riscantă a aerului, însă după câteva ore, în jurul prânzului, metropola australiană avea deja cel mai rău aer din lume, potrivit bazei de date IQ Air Visual.

„Peste noapte, Melbourne a ajuns la cel mai rău nivel al calităţii aerului din lume”, a declarat marţi Brett Sutton, directorul Departamentului pentru Sănătate din statul Victoria, în faţa reporterilor.

„Aceste condiţii se produc când există temperaturi mai mici şi microparticulele se stabilizează la înălţimi foarte joase, aproape de nivelul solului”, a adăugat el.

Fumul a amânat partidele programate marţi dimineaţă în primul tur al calificărilor de la Australian Open şi a suspendat antrenamentele jucătorilor de tenis, cu mai puţin de o săptămână înainte de debutul primului turneu de Grand Slam al anului 2020.

Un strat gros de fum provenit de la incendiile din Est Gippsland şi Geelong a cuprins oraşul Melbourne şi suburbiile sale.

Fumul a declanşat, de asemenea, câteva alerte false de incendii în oraş.

Rezidenţii au fost sfătuiţi să rămână în locuinţe. Potrivit lui Brett Sutton, chiar şi persoanele sănătoase se confruntă cu un risc sporit, atât timp cât calitatea aerului se va menţine la un nivel periculos.

Dean Stewart, director de prognoze la Biroul de Meteorologie, a declarat pentru reporterii locali că vânturile din sud-vest, aşteptate miercuri, vor începe să îndepărteze fumul din oraş.

Sursa: News24.ro.

Citește și