Actualitate

Începe Cupa Max Ausnit cu premii de 4.000 de euro

Începe Cupa Max Ausnit cu premii de 4.000 de euro

Autoliv

În același weekend cu Festivalul Saltimbancilor, Lugojul va fi gazda unuia dintre cele mai importante concursuri de ciclism din România, organizat de Concordia, un club cu tradiție pe malurile Timișului.

Competiția internațională de ciclism sosea Cupa Max Ausnit, ediția a IV-a, va avea loc sâmbătă, 25 iulie, la Lugoj. Traseul are o lungime de 111 km cu diferenta de nivel 1.100 m. Zona de start-sosire este situată în parcarea privată situată pe centura ocolitoare a Lugojului, de unde traseul continuă prin localitățile Pogănesti, Jurești, Bârna, Săceni, Sudriaș, Jupani, Susani, Surducu Mic, Fârdea, Hăuzești, Criciova, Crivina, Măguri, Tapia și revine în punctul de start/sosire din Lugoj.

Timpul limită de parcurgere a traseului este de 5 ore, iar singurul tip de bicicletă permis este cursiera. În acest an, organizatorii au sesizat un interes deosebit al cicliștilor străini pentru acest concurs.

Fondul de premiere este de 4.000 euro, iar primii trei de la fiecare categorie vor obține premii in bani, cupe și medalii.

Concursul organizat de Clubul de Turism Concordia este avizat de Federația Română de Ciclism și va fi supervizat de un arbitru federal.

Anul trecut, la start s-au aliniat puțin peste 200 de concurenți. Anul acesta numărul lor va fi cu siguranță mult mai mare, având în vedere că deja s-au înscris peste 200 de competitori cu câteva zile înainte de start.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Pingback: CUPA MAX AUSNIT! Trafic restricționat pe șase drumuri naționale și județene și în 20 de localități – Cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Lugojean, evadat din Spania, prins la Timişoara! Individul, extrem de periculos, avea de executat 15 ani de închisoare

Daniel Groza26 mai 2017

Invitaţie la plimbare pe bicicletă, pe un traseu de 30 de kilometri în zona Lugojului

Cetateanul26 mai 2017

Puteţi să ajutaţi spitalul lugojean dacă mergeţi la un spectacol folcloric

Daniel Groza26 mai 2017

Tânărul bătut de ţigani: “Au sunat-o pe mătuşa mea, să-mi retrag plângerea, că ne omoară”

Cetateanul26 mai 2017

Un nou conflict provocat de romi. Au snopit în bătaie un tânăr care se plimba pe stradă cu prietena sa

Cetateanul25 mai 2017

FOTO – Un primar de lângă Lugoj s-a pozat dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns pe facebook:”Mi-au fost furate din telefon”

Cetateanul24 mai 2017

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coliziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017
%d blogeri au apreciat: