Social

INEDIT! 25 de deţinuţi lucrează în centrul Lugojului la o viitoare şcoală

INEDIT! 25 de deţinuţi lucrează în centrul Lugojului la o viitoare şcoală

Cetateanul Lugoj

Au vopsit pasarela Leucuţa din Lugoj, au participat la lucrări de reabilitare la zeci de şcoli, grădiniţie, licee şi alte instituţii publice şi private din întreg judeţul Timiş, iar în aceste săptămâni 25 de deţinuţi ai Penitenciarului din Timişoara lucrează la construcţia celei mai noi şcoli particulare din municipiu. Contractul, semnat între beneficiar şi prestator, le va aduce nu doar un venit în plus, dar şi posibilitatea de a se integra în societate şi de a uita de greutăţile din închisoare, prin munca pe care o depun.

Deţinuţii au început lucrul săptămâna trecută, când Fundației „Misiunea Pâinea Vieții”, a dat startul reabilitării şcolii ce va purta numele miliardarului Max Ausnit. De atunci, muncesc în fiecare zi câte opt sau zece ore de muncă, în funcţie şi de condiţiile meteo, de pe urma cărora primesc bani, un dram de libertate şi li se taie din pedepsele pentru care au fost încarceraţi.

„40% din salariul realizat li se cuvine şi îl trecem pe conturile lor. Se consideră un număr suplimentar de zile, la 21 de zile lucrătoare, noi le mai scădem încă 5, 6, 7 zile, în funcţie de volumul şi tipul de lucrări, de salariul negociat, de câteva elemente concrete, de specificul activităţii. Dacă muncile sunt mai grele, sau dacă muncile sunt calificate, atunci şi câştigul e mai mare”, a explicat pentru Cetăţeanul Ioan Băla, directorul Penitenciarului Timişoara.

Acesta a mai declarat că cei care îşi ispăşesc pedepsele la penitenciarul din capitala Banatului au participat de-a lungul anilor la o mulţime de lucrări de reabilitare, aproape toate şcolile din Timişoara fiind reparate cu ajutorul celor care sunt încarceraţi în unitatea de pe strada Popa Şapcă.

„Este a nu ştiu câta şcoală din judeţul Timiş la care ne aducem aportul pentru îmbunătăţirea condiţiilor. Sunt solicitări pe care le avem în aşteptare, tot pentru şcoli. Deţinuţii sunt selecţionaţi, sunt în regim deschis, sub supraveghere şi au convenit program de muncă normal. Primesc masa de prânz acolo, au materialele din partea beneficiarului. Faptul că muncesc, că sunt selecţionaţi, şi calificaţi, şi necalificaţi, că au lucrat înainte, e un lucru firesc, normal. Ei la penitenciar au regim semideschis, dacă aveau regim deschis îi trimiteam fără pază. Au lucrat la şcoala din Maşloc, Generală 16, Liceul Sportiv, Lenau, sunt foarte multe, am lucrat la Pedagogic, pe la şcoli generale din Timişoara şi nu numai, sunt o multitudine”, a mai declarat directorul Băla.

Prestarea unor asemenea munci vine în ajutorul deţinuţilor nu doar financiar, ci şi psihic şi social, ajutându-i pe aceştia să se reintegreze în societate.

„Prestarea unei activităţi socialmente utile le umple timpul, le creşte stima de sine, le aduce bani, îi eliberează mai repede, sunt nişte sume de bani care intră la buget, 60% din bani intră în bugetul penitenciarului, pe care îi folosim pentru rezolvarea diferitelor probleme”, a explicat directorul Penitenciarului Timişoara.

Beneficiarii lucrării spun că viitoarea şcoală privată va fi una cu dotări moderne şi, chiar dacă începerea anului şcolar se apropie cu repeziciune, aceştia sunt încrezători că vor termina lucrările la timp pentru a da posibilitatea părinţilor dornici să îşi înscrie copiii la cursurile de aici să o facă încă de la mijlocul lui septembrie.

„Pregătim 10 clase pentru 15 septembrie, vrem să mutăm de pe Cuza Vodă toată şcoala, începând de la clasa I până la clasa a IV-a aveam noi, iar acum vrem să facem şi a V-a şi a VI-a, deci încă două clase în plus. Dacă avem câte două clase până la a patra înscrişi, sunt opt clase, iar cu a cincea şi a şasea, în total 10 clase. Toată Şcoala Primară „Harul” va funcţiona în clădirea de pe Mocioni, iar în clădirea de pe Cuza Vodă va funcţiona grădiniţă şi intenţionăm să deschidem creşă”, a spus Gigel Olariu, reprezentantul Fundaţiei „Misiunea Pâinea Vieţii” din Lugoj.

Potrivit acestuia, la noua școală vor fi aduși cei mai buni profesori din oraș, care și-au luat angajamentul să îi pregătească pe elevi în așa fel încât să nu aibă nevoie de meditații. În privința calității actului de învățământ de aici, Gigel Olariu a spus că lugojenii care au sau au avut copii la Școala „Harul” s-au putut convinge deja despre ce este vorba.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Social

Un bărbat de 48 de ani a murit după ce a văzut victima accidentului de tren de ieri, de la Lugoj

Daniel Dancea20 ianuarie 2017

Aici sunt pierderile Meridianului, suportate din banii lugojenilor. „Nu este o avarie majoră, e o gaură cât un stilou”.

Daniel Groza13 ianuarie 2017

Dezbaterea publică nu a schimbat nimic! Preţul apei şi canalizării va creşte la Lugoj

Daniel Groza12 ianuarie 2017

Iarna e ca vara! Lugojenii se plâng că nu au apă la etajele superioare. Explicaţiile Meridianului!

Daniel Groza12 ianuarie 2017

Ambulanţa Lugoj, două ture pe noapte pentru a-i ajuta pe oamenii străzii rămaşi în ger

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

FOTO! Apa de la robinetele din Lugoj, murdară şi de nebăut, deşi primăria o recomandă ca bună de consum

Gabriel Iosa10 ianuarie 2017

Bilanţ la CPU Lugoj! Câţi pacienţi au decedat la Urgenţe, la spitalul lugojean

Gabriel Iosa6 ianuarie 2017

Lugojenii participă la slujba de Bobotează! Sute de litri de agheasmă, pregătite pentru credincioşi

Gabriel Iosa6 ianuarie 2017

Se distribuie invitațiile la Revelionul Seniorilor

Daniel Groza4 ianuarie 2017

O fetiţă din Timiş a murit din cauza rujeolei. Ministerul Sănătăţii cere părinţilor să imunizeze copiii

Daniel Groza29 decembrie 2016

Ambulanţele au circulat non-stop de Crăciun la Lugoj! Record de apeluri la 112 în seara de Ajun

Gabriel Iosa27 decembrie 2016

PAMFLET – Scrisoare către Moş Crăciun

Cetateanul24 decembrie 2016
%d blogeri au apreciat: