Sport

Înfrângere pe teren propriu pentru echipa de fotbal CSM Lugoj

Înfrângere pe teren propriu pentru echipa de fotbal CSM Lugoj

Autoliv

Vineri, 20 noiembrie, pe Stadionul Municipal din Lugoj s-a desfășurat etapa a 13-a a Campionatului. CSM Lugoj a primit vizita celor de la Performanța Ighiu, echipă nou promovată în cel de-al treilea eșalon, dar care a reușit foarte repede să-și impună jocul și să se claseze pe locul III înaintea acestei etape.

Din păcate pentru iubitorii fotbalului lugojean, CSM-ul nu a reușit să întrerupă seria negativă pe care o traversează și a terminat meciul cu scorul de 1-3, oaspeții reușind să marcheze foarte rapid toate cele trei goluri. În minutul 22 Performanța Ighiu a deschis scorul, iar după numai două minute același jucător a reușit dubla, ducând scorul astfel la 0-2. Un minut mai târziu oaspeții au dus scorul la 0-3 neverosimil.

Golul de onoare al lugojenilor a fost reușit de Velcotă în minutul 55. Băieții antrenați de prof. Cosmin Petruescu au încercat să revină în meci și să marcheze și cel de-al doilea gol, însă apărarea oaspeților nu a mai cedat până la final, astfel că scorul întâlnirii dintre CSM Lugoj și Performanța Ighiu a rămas 1-3.

„A fost un meci în care, din păcate pentru noi, soarta partidei a fost decisă în cinci minute. Nu îmi amintesc, de-a lungul carierei mele de antrenor, să mi se mai fi întâmplat lucrul acesta. O neatenție în defensivă a dus la primirea primului gol, după care nu am reacționat cum trebuia și în următoarele patru minute am mai încasat încă două goluri. Un rezultat care, dacă scoatem cele cinci minute din context, a fost o partidă pe care am dominat-o în totalitate, dar, din păcate pentru noi, punctele sunt la adversar”, a declarat prof. Cosmin Petruescu, antrenorul echipei de fotbal CSM Lugoj.

CSM Lugoj se află în prezent pe locul 6 cu 19 puncte și mai are de jucat două meciuri în acest tur de Campionat. Următorul meci se va disputa în 28 noiembrie în deplasare la Ineu, echipă situată pe locul 11 cu 13 puncte, iar ultimul meci îl vor juca în data de 4 decembrie pe teren propriu în compania celor de la CNS Deva, echipă situată pe locul 10 tot cu 13 puncte.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Sport

Mai multe în Sport

Reprezentanţi ai zece sporturi se vor reuni pe platoul Casei de Cultură

Alina Damian26 mai 2017

Vasile Stoica şi Mărioara Stănescu, medalii de aur pentru Lugoj, la Cupa Danubius de la Galaţi

Cetateanul24 mai 2017

Micuţii baschetbalişti lugojeni au câştigat turneul găzduit de Lugoj

Cetateanul18 mai 2017

Victorie la scor pentru handbaliştii de la CSM Lugoj pe teren propriu

Alina Damian17 mai 2017

Speranţele voleiului lugojean au obţinut titlul naţional

Cetateanul14 mai 2017

Speranţele voleiului lugojean intră în cursa pentru titlul naţional

Cetateanul13 mai 2017

Se reia Lugojul Pedalează. Doar două acţiuni sunt programate în acest an

Cetateanul12 mai 2017

Se fac primii paşi pentru baza de canotaj de la Surduc, în valoare de 2 milioane de euro

Cetateanul11 mai 2017

Speranţele voleiului lugojean încheie prima zi a turneului final cu o victorie

Cetateanul10 mai 2017

Turneu internaţional de baschet la Lugoj

Cetateanul9 mai 2017

Lugojul este gazda turneului final al campionatul naţional de speranţe la volei feminin

Cetateanul9 mai 2017

Sportivi din trei oraşe au participat la un memorial de gimnastică desfăşurat la Lugoj

Alina Damian8 mai 2017
%d blogeri au apreciat: