Sport

Judoka lugojeană Alexandra Mazilu, eliminată în primul tur la Europenele din Bulgaria

Judoka lugojeană Alexandra Mazilu, eliminată în primul tur la Europenele din Bulgaria

Autoliv

Alexandra Mazilu, judoka din Lugoj care la mijlocul lunii iunie s-a impus la Craiova, acolo unde a câştigat medalia de aur la Campionatele Balcanice U18, nu a reuşit să treacă de primul tur la Europenele de cadeţi care au avut loc în Bulgaria la finalul săptămânii trecute. Mazilu a luptat la categoria 70 de kilograme, însă nu a reuşit să se impună în faţa adversarei din Ucraina, fiind eliminată încă din primul meci al competiţiei.

România s-a întors de la Sofia cu o medalie de argint şi una de bronz, în campionatul pe medalii ţara noastră ocupând locul al 15-lea, clasamentul fiind dominat de Rusia cu patru medalii de aur, patru de argint si două de bronz. Țara noastrpă a terminat pe locul 15. Românii care au luat medalii la Sofia sunt Lidia Marin, cea care a obţinut argintul la 40 de kilograme şi Vlad Luncan, care a câştigat bronzul la categoria 50 de kilograme.

România a mai concurat la europenele pentru cadeţi cu Cătălin Mircea Minzăteanu (60 kg), Mihaela Chiss (44 kg), Paula Gliga (52 kg), Marius Constantin (55 kg), Florina Selea (60 kg), Adrian Stoica (66 kg), Răzvan Bodea (66 kg), Georgiana Ioniţă (44 kg), Cătălina Şchiopu (52 kg), Răzvan Ciolan (70 kg), Andrei Pîrloga (73 kg), Eduard Şerban (81 kg), Mihai Tomescu (90 kg), Anca Filipişan (57 kg), Otilia Preda (63 kg), Ilaria Toma şi Floriana Văcaru (+70 kg).

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Sport

Reprezentanţi ai zece sporturi se vor reuni pe platoul Casei de Cultură

Alina Damian26 mai 2017

Vasile Stoica şi Mărioara Stănescu, medalii de aur pentru Lugoj, la Cupa Danubius de la Galaţi

Cetateanul24 mai 2017

Micuţii baschetbalişti lugojeni au câştigat turneul găzduit de Lugoj

Cetateanul18 mai 2017

Victorie la scor pentru handbaliştii de la CSM Lugoj pe teren propriu

Alina Damian17 mai 2017

Speranţele voleiului lugojean au obţinut titlul naţional

Cetateanul14 mai 2017

Speranţele voleiului lugojean intră în cursa pentru titlul naţional

Cetateanul13 mai 2017

Se reia Lugojul Pedalează. Doar două acţiuni sunt programate în acest an

Cetateanul12 mai 2017

Se fac primii paşi pentru baza de canotaj de la Surduc, în valoare de 2 milioane de euro

Cetateanul11 mai 2017

Speranţele voleiului lugojean încheie prima zi a turneului final cu o victorie

Cetateanul10 mai 2017

Turneu internaţional de baschet la Lugoj

Cetateanul9 mai 2017

Lugojul este gazda turneului final al campionatul naţional de speranţe la volei feminin

Cetateanul9 mai 2017

Sportivi din trei oraşe au participat la un memorial de gimnastică desfăşurat la Lugoj

Alina Damian8 mai 2017
%d blogeri au apreciat: