Actualitate

Lugojean înjunghiat în plămân după o ceartă în familie la marginea oraşului

Lugojean înjunghiat în plămân după o ceartă în familie la marginea oraşului

Cetateanul Lugoj

Scandal de proporţii, duminică după-masa, în cartierul Mondial-Bocşei din oraş. La orele după-amiezii, un tânăr locuitor al cartierului a fost înjunghiat de mai multe ori în spate şi în zona gâtului, poliţiştii spunând că de vină pentru atac ar fi chiar cumnatul victimei. În urma unui scandal între cei doi, lucrurile au degenerat rapid, atacatorul fiind cel care a decis să îşi facă dreptate cu un cuţit.

La faţa locului au ajuns imediat un echipaj al poliţiei şi o ambulanţă, medicii transportând victima la spitalul in Lugoj, acolo unde au determinat că un plămân al bărbatului a fost atins de lama cuţitului, motiv pentru care acesta a şi pierdut o cantitate importantă de sânge. După ce l-au stabilizat, medicii l-au trimis pe bărbat la Timişoara.

Pe numele atacatorului, a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, anchetatorii urmând să stabilească în mod exact cum a avut loc întregul eveniment.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017

Formula 1 pe autostrada Lugoj-Timişoara! Viteză record înregistrată de aparatul radar

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

“Split”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

Ivan Guidea face senzaţie în Germania. Luptătorul de la CSM a învins un rus în finala din Bundesliga

Alina Damian16 ianuarie 2017

Bestie cu chip de om! Bărbat dintr-un sat de lângă Lugoj, încarcerat după ce şi-a supus nepoata minoră la perversiuni sexuale

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Beat şi fără permis, a plecat la plimbare pe străzile din Lugoj

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

[FOTO] O maşină a ars în miez de noapte la Coşteiu! Pagubele se ridică la mii de euro

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Valutist din piaţa din Lugoj, lăsat fără o sumă uriaşă de bani de către jandarmi după o razie

Gabriel Iosa14 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Bătrân de lângă Lugoj, arestat pentru că a agresat două persoane pe care le-a ameninţat cu arma

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

DOSAR Scuza de tot râsul găsită de o lugojeancă prinsă cu mașina burdușită de țigări. Ce pedeapsă a primit femeia

Daniel Dancea12 ianuarie 2017

Autorităţile lugojene, în alertă de mai bine de 48 de ore din cauza zăpezii! Vineri dimineaţa se aşteaptă polei

Gabriel Iosa12 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: