Educație

Lugojeanca de la Cambridge: “Aici școala românească este recunoscută drept foarte bună”

Lugojeanca de la Cambridge: “Aici școala românească este recunoscută drept foarte bună”

Autoliv

Miruna Damian este studentă în anul I la Computer Science în cadrul Universității Cambridge din Marea Britanie. Fostă elevă de nota 10 a Colegiului Național „Coriolan Brediceanu”, Miruna ne povestește despre sistemul de învățământ din străinătate, despre cât de mult a schimbat-o deja această experiență, dar și despre planurile sale de viitor. Pentru ea, performanța înseamnă pasiune dusă la extrem, dar și ambiția necesară pentru a nu renunța atunci când dă de greu. Sloganul ei în viață este: Never give up!

– Ce te-a făcut să mergi să studiezi în străinătate?
– Nu am plecat din țară din cauză că învățământul românesc nu ar fi bun, dimpotrivă, apreciez enorm învățământul românesc al cărui produs sunt și le spun tuturor aici că în România chiar se face școală. Ceea ce m-a făcut pe mine să plec a fost faptul că lipsa de fonduri face ca anumite oportunități în România să fie reduse sau chiar inexistente. Cercetarea este cel mai bun exemplu în acest sens și e păcat că nu se investește în acest domeniu, care ar putea deveni alături de IT factori determinanți de progres pentru România.

Poza-Cambridge

“Uneori cerințele îmi par supraomenești”

– Cum ai ajuns la Cambridge?
– Mi-am dorit foarte mult să studiez la una dintre cele mai bune universități din lume, de aceea am ales University of Cambridge care este pe primul loc în Europa și a doua în lume la Computer Science. Pe de altă parte, posibilitățile de studiu de aici sunt mult mai avansate decât cele din România în sensul că există foarte multe specializări în domeniul Computer Science, competența cadrelor didactice și dotările de aici sunt la cel mai înalt nivel.

– Speri la mai multe oportunități după ce termini facultatea, având în vedere că ai studiat la Cambridge?
– Studenților de la universități de prestigiu li se oferă foarte multe oportunități de carieră, încă din timpul facultății fiind „vânați” de cele mai mari companii din domeniul IT din lume.

– Cum ai perceput până acum această experienţă?
– Cu siguranță m-a schimbat deja, în sensul că m-am maturizat foarte mult în scurta perioadă de când sunt aici, am devenit mai responsabilă și am învățat să mă descurc singură în situații dificile, acum când nu mai sunt părinții lângă mine și nu mai pot să le cer ajutorul atunci când întâmpin greutăți.

– Cum ți se par studiile, ca și grad de dificultate? Cum și ce înveți?
– Gradul de dificultate al studiilor este foarte ridicat și uneori cerințele îmi par supraomenești, dar până la urmă reușesc să le fac față. Materia este structurată în patru părți: două de Computer Science, una de Matematică și una de Fizică, iar diferit de sistemul din România este faptul că toate examenele se susțin o singură dată la sfârșitul anului, fără posibilitate de re-examinare. Un alt lucru diferit este faptul că materia este foarte concentrată. De exemplu, un curs de limbaj Java, care în România se studiază în anul III pe tot parcursul anului, aici se studiază în anul I într-o perioadă de patru săptămâni, fiind enorm de mult de învățat într-un timp foarte scurt.

– Cum sunt priviți studenții români?
– Poate pare surprinzător, dar românii sunt foarte bine văzuți aici pentru că profesorii care au intrat în contact cu studenți români știu că aceștia sunt foarte bine pregătiți, iar școala românească este recunoscută drept foarte bună. Așa că nu e cum se crede, că românii sunt rău văzuți și marginalizați, dimpotrivă, suntem foarte apreciați.

– Ce îţi lipseşte cel mai mult de la noi din ţară?
– Deși oamenii de aici sunt foarte civilizați, mie îmi lipsește acea căldură sufletească de român. Și dacă ar fi să aleg între o lume civilizată și rece și o lume mai puțin civilizată dar plină de căldură sufletească, aș alege-o pe cea mai aproape de sufletul meu și anume România pentru că sufletul de român are ceva special, ceva unic ce nu am găsit până acum în altă parte.

– Ce vrei să faci mai departe în viață, după facultate? Te-ai gândit să te întorci în România?
– Deși după terminarea facultății vreau să mă dedic cercetării în Inteligența Artificială, un domeniu inexistent în România în momentul de față, îmi doresc din tot sufletul să mă întorc în țară și să fac tot posibilul pentru a aduce cercetarea din acest domeniu și la noi, visul meu fiind să salvez vieți prin intermediul Inteligenței Artificiale și mi-as dori să fac asta în țara mea, nu afară.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. Voda daiana

    28 februarie 2016 at 20:50

    O fată deşteaptă, frumoasă şi pe deasupra cu o voce de înger!!
    Mult succes!!!

  2. pusa

    29 februarie 2016 at 9:23

    Felicitari….!!!! Dar n-a raspuns la intrebarea: cum ai ajuns acolo?

Lasă un răspuns

Mai multe în Educație

Târgul liceelor timişene se ţine la Universitatea „Drăgan” din Lugoj

Cetateanul28 mai 2017

12 premii pentru elevii de la Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj, la un concurs internaţional

Cetateanul23 mai 2017

Elevii de la Brediceanu, încă două medalii naţionale de bronz la olimpiadă. O elevă, admisă direct la Facultatea de calculatoare

Cetateanul22 mai 2017

Copiii unei şcoli din Lugoj au fost vizitaţi de pompieri. Maşina şi echipamentele au fost marile atracţii

Cetateanul17 mai 2017

Elevii de la Colegiul “Coriolan Brediceanu”, premiaţi la mai multe concursuri judeţene

Cetateanul16 mai 2017

Patru elevi de la Şcoala „Filaret Barbu” din Lugoj, premiaţi la un concurs internaţional

Cetateanul15 mai 2017

Ziua Europei a fost sărbătorită la Balinţ

Cetateanul9 mai 2017

Proiect european la Centrul pentru Educaţie Incluzivă, în parteneriat cu instituţii din Turcia, Marea Britanie, Slovacia, Croația și Polonia

Cetateanul9 mai 2017

O elevă de la Colegiul “Brediceanu” din Lugoj este cea mai bună din ţară la limba germană

Cetateanul2 mai 2017

Locul al doilea, pe ţară, pentru un elev de la Şcoala Gimnazială Nr. 2

Cetateanul2 mai 2017

Sergiu Novac, de la Colegiul “Brediceanu”, a obţinut primul loc, pe ţară, la olimpiada de matematică

Daniel Groza24 aprilie 2017

Un deputat timişean îşi donează indemnizaţia pentru cinci burse şcolare. Unul dintre elevi e de lângă Lugoj

Daniel Groza14 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: