ALDE

Cetateanul

Social

Lugojenii sunt invitaţi la cel mai aşteptat festival al papricaşului din judeţ

Lugojenii sunt invitaţi la cel mai aşteptat festival al papricaşului din judeţ

Cetateanul Lugoj

PMP

Cel mai aşteptat festival al papricaşului din judeţ îi va aduce laolaltă pe împătimiţii celebrului preparat şi pe bucătarii din ţară şi de peste hotare pentru a petrece împreună două zile de vis. Festivalul Papricaşului şi Vinului, deja o tradiţie pentru zona de vest a ţării, va avea loc la Buziaş, în parcul din centrul staţiunii, în zilele de 8 şi 9 octombrie.

Ca de fiecare dată, manifestarea este organizată de Asociaţia pentru Dezvoltarea Zonei Buziaş, în colaborare cu Primăria Buziaş. Pe lângă bucatele alese, care anul trecut au strâns în jur de 10.000 de oameni la Buziaş, cei prezenţi vor putea urmări programe muzicale, dansuri şi alte demonstraţii de artă ce vor fi puse la cale de organizatori.

Nu vor lipsi nici concursurile de papricaş, gulaş şi alte specialităţi ale bucătăriei naţionale şi internaţionale, precum şi surprizele din partea organizatorilor. Festivalul este unul dintre evenimentele favorite ale lugojenilor la început de toamnă, mai ales pentru faptul că între Lugoj şi Buziaş sunt doar 26 de kilometri.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Social

[VIDEO] Furt ca în filme, surprins de camerele de supraveghere lângă Lugoj! Unul dintre hoţi „a pozat” fără să vrea, în timp ce acţiona

Gabriel Iosa5 decembrie 2016

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, marcată în centrele din Lugoj

Iasmina Olariu28 noiembrie 2016

Liceele „Brediceanu”, „Braniște” și „Vlaicu” îi ajută pe lugojeni să scape de deșeurile electrice

Iasmina Olariu24 noiembrie 2016

Zeci de timişeni şi-au pierdut pensia de boală în acest an. În zona Lugoj-Făget-Buziaș au fost depensionate 17 persoane

Iasmina Olariu22 noiembrie 2016

Adăpostul de iarnă pentru oamenii străzii va funcţiona şi în acest an la Lugoj

Iasmina Olariu16 noiembrie 2016

Zeci de participanți la a doua ediție a competiției sportive „Știu că pot!”, organizată de DGASPC Timiș

Iasmina Olariu16 noiembrie 2016

Anul acesta au solicitat șomaj mai puțini absolvenți decât în 2015

Iasmina Olariu14 noiembrie 2016

Lugojenii își pot testa gratuit glicemia, de Ziua Mondială a Diabetului

Iasmina Olariu9 noiembrie 2016

S-a promulgat legea prin care românii își pot cumpăra vechimea în câmpul muncii. Cine are dreptul și în ce condiții

Iasmina Olariu4 noiembrie 2016

Un nou curs de calificare pentru agenți de securitate organizat gratuit de ALOFM Lugoj

Iasmina Olariu1 noiembrie 2016

Peste 6.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns la medicii de familie din județul Timiș. Cine poate fi imunizat

Iasmina Olariu31 octombrie 2016

Hella achiziționează pentru spitalul din Lugoj aparatură în valoare de peste 2.800 de euro

Iasmina Olariu29 octombrie 2016