Actualitate

Lugojenii vor ajunge într-o oră la mare cu avionul! Cursele Blue Air vor începe anul viitor

Lugojenii vor ajunge într-o oră la mare cu avionul! Cursele Blue Air vor începe anul viitor

Cetateanul Lugoj

Blue Air, compania low-cost a României, va opera, începând cu luna aprilie a anului viitor două curse regulate Timişoara – Constanţa, care vor deservi şi populaţia Lugojului şi a celorlalte oraşe din vestul ţării. Legătura cu litoralul se va face la preţuri ce pornesc de la 90 de lei pe segment, avionul până la mare urmând să dureze aproximativ o oră.

Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.

„Am atins azi unul dintre marile obiective pe care Federația F.A.P.T şi le-a propus în activitatea sa de dezvoltare şi promovare a destinaţiilor turistice româneşti, şi anume: conectarea destinaţiilor româneşti între ele. (…) Am atras alături de noi şi asociaţiile de promovare şi dezvoltare a turismului Timiș, Oradea-Băile Felix şi Bucovina împreună cu Consiliile Judeţene şi aeroporturile pe care le reprezintă, dar şi Asociaţia Aeroporturilor din România. Obiectivul pe care ni l-am asumat la Federaţia F.A.P.T. este atins azi, când anunţăm că vom reuşi să conectăm destinaţiile româneşti între ele, pentru a creşte circulaţia turistică între litoral, Delta Dunării, Banat, Crișana și Moldova. Pentru litoral este cea mai bună veste din ultimii 20 ani, iar pentru turismul românesc şi România înregistrăm astăzi un succes major”, a declarat Corina Martin, preşedinte F.A.P.T. şi Asociația Litoral-Delta Dunării, citată de Tion.

Lugojenii pot ajunge deja în alte două oraşe mari din ţară cu avionul, prin cursele Blue Air la Cluj Napoca şi Iaşi, dar şi la Bucureşti prin zborurile companiei Ryanair, inaugurate săptămâna trecută.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Primăria Lugoj pregătește inventarul clădirilor pentru care trebuie să crească impozitele până la cinci ori

Daniel Dancea18 ianuarie 2017

UPDATE! Mascaţii au găsit bunurile furate de lugojeanul de 17 ani internat la centrul de la Buziaş

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj în această dimineaţă! Ce caută lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017

Formula 1 pe autostrada Lugoj-Timişoara! Viteză record înregistrată de aparatul radar

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

“Split”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

Ivan Guidea face senzaţie în Germania. Luptătorul de la CSM a învins un rus în finala din Bundesliga

Alina Damian16 ianuarie 2017

Bestie cu chip de om! Bărbat dintr-un sat de lângă Lugoj, încarcerat după ce şi-a supus nepoata minoră la perversiuni sexuale

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Beat şi fără permis, a plecat la plimbare pe străzile din Lugoj

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

[FOTO] O maşină a ars în miez de noapte la Coşteiu! Pagubele se ridică la mii de euro

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Valutist din piaţa din Lugoj, lăsat fără o sumă uriaşă de bani de către jandarmi după o razie

Gabriel Iosa14 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: