Politică

Lugojul nu mai are senator PSD! Ilie Sârbu, ales consilier la Curtea de Conturi

Lugojul nu mai are senator PSD! Ilie Sârbu, ales consilier la Curtea de Conturi

Autoliv

Parlamentarii au votat numirea fostului senator PSD, Ilie Sârbu, în funcţia de consilier în cadrul Curţii de Conturi. Mai mult, socrul lui Victor Ponta a primit şi funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Control din cadrul aceleiaşi instituţii. Poziţia ocupată de Ilie Sârbu era vacantă, după plecarea lui Ioan Anton.

Membrii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor au votat cu aproape 300 de voturi (din 398 disponibile) „pentru”, în favoarea numirii lui Ilie Sârbu în această funcţie. Fostul senator ar urma să rămână pentru o perioadă de nouă ani în acest post.

Odată cu mutarea lui Sârbu se va închide și Biroul Senatorial de la Lugoj. Senatorul a avut un contract de comodat în care organizația PSD Lugoj i-a pus la dispoziție un spațiu de 16 mp pe strada Avram Iancu, nr. 1. După închiderea Biroului, spațiul va reveni Organizației Locale a PSD.

Liberalii iau în calcul să conteste la Curtea Constituțională numirea lui Ilie Sârbu la Curtea de Conturi, a declarat deputatul PNL Andreea Paul.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. dan

    18 septembrie 2015 at 17:14

    Ilie Sarbu cel care la revolutie a dat ordin sa se inchida usile catedralei din Timisoara pentru ca revolutionarii sa nu se adaposteasca de militie si securitate !daca este adevarat Dumnezeu are grija de fiecare sa-i plateasca !

Lasă un răspuns

Politică

Mai multe în Politică

Scrisoarea lui Buciu, prin care cere să se recupereze banii cheltuiţi pentru chefurile PSD, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Lugoj

Cetateanul25 mai 2017

Lugojeanul Dorin Briciu, candidat la alegerile locale din Italia

Cetateanul24 mai 2017

Călin Dobra este secundul lui Marian Oprişan, în fruntea Uniunii Consiliilor Judeţene din România

Cetateanul24 mai 2017

Claudiu Buciu, preşedintele PNL, cere Consiliului Local Lugoj să recupereze 125 de mii de lei, cheltuiţi illegal pentru balurile şi sindrofiile PSD

Cetateanul11 mai 2017

Primarii scapă de răspundere pentru actele semnate, conform unui proiect aprobat de senatorii din Comisia Juridică

Cetateanul4 mai 2017

Doi parlamentari vor să-şi deschidă cabinet la Lugoj. Unul e de la PSD, celălalt e de la PNL

Cetateanul26 aprilie 2017

Un consilier local îşi pierde mandatul. Partidul i-a retras sprijinul politic, iar prefectul l-a demis

Cetateanul26 aprilie 2017

Acuzaţii grave la adresa primarului Boldea: “poartă făcută de Microroyal, casă la Surduc şi apartament lângă primărie”

Daniel Groza21 aprilie 2017

Lugojul, bun doar pentru cules voturi. De patru luni, niciun parlamentar nu a mai călcat în municipiul de pe Timiş

Daniel Groza20 aprilie 2017

Ce spune Francisc Boldea despre o nouă candidatură pentru funcţia de primar al Lugojului

Daniel Groza10 aprilie 2017

Claudiu Buciu este noul preşedinte ales al PNL. Prima decizie: ”Îi retrag sprijinul politic domnului Ambruş”

Daniel Groza8 aprilie 2017

Ambruş a vrut să se înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte al PNL după trecerea termenului de depunere a candidaturilor

Daniel Groza6 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: