Sport

Lugojul va găzdui Campionatul Naţional Individual de Gimnastică Juniori I şi II

Lugojul va găzdui Campionatul Naţional Individual de Gimnastică Juniori I şi II

Cetateanul Lugoj

După cinci ani de pauză, în Sala Sporturilor Ioan Kunst Ghermănescu din Lugoj se va desfăşura, în perioada 10-12 noiembrie, Campionatul Naţional Individual de Gimnastică, la categoriile Juniori II şi I. În cadrul întrecerii şi-au anunţat prezenţa cei mai buni sportivi din ţară, care au trecut cu bine de calificările care au avut loc în luna iunie.

Clubul Sportiv Şcolar Lugoj va trimite în competiţie trei sportivi la Juniori II, pe Norbert Marcu, Răzvan Micloş şi Patrik Voichescu şi trei sportivi la Juniori I, pe Alexandru Bănicioiu, Rafael Szabo şi Lorenzo Pecie.

“Pentru Lugoj este foarte importantă organizarea acestei competiţii naţionale, având în vedere că ultima a fost în urmă cu cinci ani. Lugojenii vor putea vedea la lucru pe sportivii noştri, campionii ţării chiar la ei acasă. Îmi doresc ca sportivii pe care îi pregătesc să concureze cât mai bine şi să îşi demonstreze valoarea. Cel puţin de la cei doi sportivi de la lotul naţional, Alexandru Bănicioiu şi Rafeal Szabo, am aşteptări foarte mari. Vreau să îi văd pe podium de cât mai multe ori. Marcu Norbert şi Micloş Răzvan sunt cu doi ani mai mici decât restul concurenţilor de la categoria la care participă, însă s-au calificat şi au dreptul de a participa la competiţie”, a declarat prof. Adrian Meleancă, de la CSŞ Lugoj.

Sosirea concurenţilor şi montarea aparatelor în sală va avea loc miercuri, 9 noiembrie. Joi se vor desfăşura două serii de antrenamente, cu începere de la ora 9. Vineri vor avea loc finalele la individual, la Juniori II, nivel III, de la ora 10, după ce acomodarea pe aparate va începe de la ora 9.  În după- amiaza aceleiaşi zile, se vor disputa finalele la Juniori II şi Juniori I, nivel IV şi V. Acomodarea sportivilor pe aparate va fi de la ora 15, iar de la ora 16 va începe concursul. Sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 10, se vor desfăşura finalele pe aparate, unde vor participa cei mai buni opt sportivi la fiecare categorie în parte.

De buna organizare a competiţiei se vor ocupa profesorii secţiei de gimnastică a Clubului Sportiv Şcolar Lugoj: Adrian Meleancă, Aurel Muntean, Ioan Bulacu, ajutaţi de foştii sportivi Alexandru Panait şi Tiberiu Cizmădia.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Sport

După ce au învins Şcolar Reşiţa, fotbaliştii de la CSM Lugoj vor să dea o replică pe măsură lui ASU Politehnica pe teren propriu

Alina Damian17 februarie 2017

Test important pe teren propriu pentru voleibalistele de la CSM Lugoj

Alina Damian16 februarie 2017

Georgiana Popa de la CSŞ Lugoj, convocată la lotul naţional de cadete

Alina Damian13 februarie 2017

Aur naţional pentru o atletă din Lugoj. Miruna Pricop s-a impus la pentatlon

Alina Damian13 februarie 2017

Sport și act caritabil! Turneul “Împreună pentru Ioji” continuă să adune zeci de pasionați ai fotbalului

Alina Damian12 februarie 2017

ASU Poli a întrerupt seria victoriilor din meciurile de pregătire ale lugojenilor

Alina Damian11 februarie 2017

Voleibalistele de la CSM Lugoj au obținut o victorie de moral la Craiova

Alina Damian11 februarie 2017

Victorii pe linie în meciurile de pregătire pentru fotbaliştii de la CSM Lugoj

Alina Damian10 februarie 2017

Voleibalistele de la CSM vor toate punctele la Craiova. “Sunt convins că vom fructifica atuurile pe care le avem”

Alina Damian9 februarie 2017

Ivan Guidea de la CSM ar putea primi un apartament pentru performanţele aduse Lugojului

Alina Damian7 februarie 2017

Echipa de fotbal CSM Lugoj a obţinut a treia victorie consecutivă în meciurile de pregătire

Alina Damian6 februarie 2017

FOTO! Patru medalii pentru luptătorii de la CSM Lugoj la Campionatul Naţional Individual

Alina Damian6 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: