Politică

Martinescu, candidat oficial la Primăria Lugoj: „Boldea e liniştit când ştie că dejecţiile oraşului merg în Timiş”

Martinescu, candidat oficial la Primăria Lugoj: „Boldea e liniştit când ştie că dejecţiile oraşului merg în Timiş”

Cetateanul Lugoj

Marius Martinescu, fost primar al oraşului Lugoj, şi-a depus oficial candidatura pentru şefia administraţiei locale. În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc luni la prânz, candidatul independent s-a declarat nemulţumit de starea în care se află oraşul, la opt ani după administraţia Boldea.

„Nu s-au făcut apa, canalul, străzile s-au asfaltat cum s-au asfaltat. Niciun proiect european ca lumea, după opt ani în care s-au putut face multe. Boldea e liniştit, ştie că dejecţiile oraşului merg în Timiş”, a declarat Marius Martinescu.

Printre promisiunile de campanie ale acestuia, cele mai importante sunt realizarea de 160 de apartamente în cartierul MApN, un program nou de curăţenie a oraşului, reţeaua de apă şi canalizare a oraşului, din care doar 40 la sută este gata, şi alte proiecte legate de sănătatea lugojenilor.

De asemenea, Martinescu a mai precizat că va atrage fonduri pentru realizarea Centurii de Sud a Lugojului, dar şi că va „curăţa” de nereguli investiţii precum bazinul acoperit şi ştrandul.

Vezi comentarii (12)

12 Comments

  1. Alex

    18 aprilie 2016 at 15:33

    omul asta chiar ne crede prosti , a fost atâția ani primar si nu a facut aproape nimic pentru orașul asta , ce mai poate sa vrea acum ca ne-a arătat de ce in stare…

  2. indy

    18 aprilie 2016 at 16:22

    Ma scuzati domnule MartinEscu, dupa ce ati pus pe butuci incalzirea centrala, ati distrus transportul in comun, ati transformat orasul intr-o groapa de gunoi ( acum a cam revenit dupa ce o perioada a fost curata), dupa ce strazile au fost lasate in paragina, dupa ce iluminatul public a fost cum a fost, dupa ce malurile timisului au fost pline de balarii, dupa ce ai falimentat si distrus strandul, dupa ce discotecile distrugeau linistea orasului cu aprobabre directa de la primarie etc.., mai aveti curaj si tupeu sa candidati ca primar si sa apreti in ziar? Sau doriti sa distrugeti si mai tare acest biet orasel?

    • Stefan

      18 aprilie 2016 at 17:32

      Dle Indy, ceea ce spuneti este foarte adevarat, dar nu inteleg pe cine acuzati. Pe Boldea sau pe Martinescu?
      Faceti afirmatia ca Martinescu a pus pe butuci incalzirea centrala. In acest caz, doresc sa va atrag atentia ca Meridianul a fost condus intotdeauna de PSD. Atunci cand s-au distrus centralele, director la Meridian a fost smecherila Ranco, un individ cu statut PSD. Centralele s-au distrus datorita lui Martinescu s-au datorita proastei gestionari facute de Ranco?
      Transportul in comun? Acesta trebuie sa fie mentinut din profitul pe care Meridianul il are din acest serviciu, nu din bugetul local, pe spinarea si pe munca mea. Eu nu sunt de acord sa subventionez acest serviciu, sa se plimbe cu autobuzul asistatii social.
      Daca orasul a fost o groapa de gunoi pe vremea lui Martinescu, se pare ca vi s-a infundat nasul si nu mai simtiti putoarea din oras si din jurul lui in prezent.
      Cu privire la strazi, dumneata nu te uiti cum arata lucrarile facute de Boldea?
      La iluminatul public stam bine, cu un furt de 600.000 de euro dovedit in instanta. Pentru asta, Doamne fereste, mai ajunge Boldea pe la puscarie.
      Cred ca dumneata faci glume cu noi cand te referi la malurile Timisului. Atatea balarii cred ca n-au mai fost in toata existenta orasului.
      Cu privire la strand, mi se pare mie s-au acesta a fost distrus de Boldea?
      Discotecile distrugeau linistea cu aprobarea directa de la Primarie. Asa este. Va duc aminte de petrecerile de la birturile Acapulco, Domacris, birtul nenorocit din Micro 1, etc. Acestea au functionat cand Boldea a fost primar? In ultimii 8 ani n-au facut legea in acest oras cu aprobarea Primariei condusa de Boldea?
      Cu privire la Statia de Epurare lucrurile sunt foarte clare. Seful statiei este Ranco, protejat de Boldea. Toti hotii si incompetentii din Meridian sunt protejati de Boldea, impotriva orasului si lugojenilor.
      Cu privire la Martinesu, sa-l lasam acolo unde este, ca traim intr-o alta epoca.
      Cu privire la tovarasul Boldea, sa se care, ca si-a batut joc destul de noi. Acest nerusinat ne-a sfidat atat de mult incat a avut tupeul sa mearga la petreceri alaturi de interlopii orasului. Sa ne amintim ca a stat si alturi de criminalul Gelu Voican Voiculescu. Asa ceva nu se poate ierta si tolera.

      • cata

        18 aprilie 2016 at 19:34

        Stefane revino la realitate si nu il mai elogia atata pe Martinescu ca nu cred sa iti dea vreun premiu :)) , nici Boldea nu e perfect dar pe langa ce a facut Martinescu e diferenta de la cer la pamant , daca nu mai tii minte modul in care arata orasul pana in 2008 incearca sa te uiti la niste poze si vei vedea diferenta fata de astazi. Omul asta ne-a aratat suficient pana in 2008 ca nu e in stare de nimic si chiar nu vad ce ar mai putea dori acum de la alegatorii lugojeni

  3. Daniela

    18 aprilie 2016 at 17:44

    Domnule Martinescu pentru ce mai candidați ?
    Nu v-ati dat nici un interes cand a-ti fost primar, nu a-ti realizat absolut nimic. Nici măcar pasajul de pe Buziașului nu a-ti fost in stare sa il terminati .

  4. Sorin

    18 aprilie 2016 at 18:24

    Ce o facut Martinescu bun pt Lugoj? Nimica…..pur si simplu nimic…..si el se trezeste sa atace un Primar care chiar a realizat ceva pt Lugoj …legat de Martinescu pe vremea cand era primar nu vroia sa stie unde ai Tapia si Armadia, localitati pe care le mintea de fiecare data inainte de alegeri…in rest nu vroia sa auda de locuitori acestor sate.

  5. Borosteanu Cristian Stefan

    18 aprilie 2016 at 19:57

    Boldea se teme de orice candidat, deoarece s-ar putea să avem alegeri, în două tururi de scrutin. Martinescu nu a făcut mai mult rău Lugojului, decât a făcut Boldea Francisc. Cel dintâi nu are dosar la DNA, o mare diferenţă faţă de actualul edil. Să nu uităm că a realizat fântănile fără de care, lugojenii ar consuma apa nepotabilă livrată de Meridian 22. Iar centura oraşului este un mare plus pentru oraş. Boldea nu a fost în stare să termine proiectele lăsate de Martinescu, chiar dacă erau priorităţile din campania din 2008. Nu mai pun la socoteală alte părţi negative din ultimii 8 ani…

  6. scoobydoo

    18 aprilie 2016 at 22:41

    e momentul, timpul, vremea , sa dam cu bosorogii astia afara din politica. sa ne scuteasca.

  7. Popa Cosmin

    19 aprilie 2016 at 7:45

    Toata lumea folosea expresia si inca o foloseste ” decat Martinescu care nu a facut nimica pentru Lugoj in 8 ani decat pentru el”.Nu mai sunt prea multe de zis.
    Tin minte ca acuma 12 ani inainte sa castige ultimul sau mandat ca singura lui realizare a fost sa asfalteze Unicul pana la George Enescu.
    Mai bine PAS.

  8. apolitic

    19 aprilie 2016 at 10:38

    Nici Martinescu nici Boldea–primul si-a facut interesele si vilele , iar sub dominatia celui de-al doilea am reusit performanta sa avem un oras plin de gunoaie de cartiere nematurate de balari prin parcuri si locuri de joaca ,malurile timisului cu banci distruse si murdare ca nu poti sa te asezi ca trebuie sa -ti speli hainele cum ajungi acasa,si asta datorita bunei organizari si a interesului pe care il are primarul impreuna cu politia locala fata de lugojeni—e bine si asa in opinia unora

  9. S. Tibi

    19 aprilie 2016 at 13:52

    Oare doar atat meritam? Pana cand, noi, oamenii cinstii, de rand, fara vile, fara mercedesuri, ne vom lasa condusi de niste hoti, oameni care ne mint in fata si sfideaza bunul simt, oameni fara caracter. Isi aduc aminte de noi si de sarmanii orasului doar la alegeri, cand innebunesc toti si incep sa promita marea si sarea. Sa me trezim dragi lugojeni. Nu uitati ca oricine vine primar vine pentru 4 ani, nu o luna. Sa votam pe cei care vin cu proiecte pentru oras, nu cei care arunca cu noroi peste tot.

  10. Tomy

    29 aprilie 2016 at 11:06

    Stimabilul candidat Martinescu probabl a uitat ca a fost primar 14 ani inaintea lui Boldea, iar dejectiile orasului tot in Timis se scurgeau. Oare de ce nu a luat nici o masura ? Iar pe noi ne crede prosti ca ar face ceva acuma cand in mandatele anterioare la primarie nu a facut absolut nimic ?
    Sau asa stimabile, parca am fi in povestirile lui Caragiale !

Lasă un răspuns

Politică

Mai multe în Politică

Cornel Lera nu vrea consilier judeţean: “Lăsăm tinerii să se implice”

Daniel Groza10 ianuarie 2017

Lugojul rămâne fără parlamentar. Călin Dobra își dă demisia și se întoarce în Consiliul Județean Timiș

Daniel Groza3 ianuarie 2017

Liberalii îi dau peste nas lui Ambruş! Replică din partea unuia dintre cei mai vechi membri

Daniel Groza22 decembrie 2016

Ambruș vrea să pună din nou mâna pe PNL. Vezi scenariul țesut de fostul președinte

Daniel Groza21 decembrie 2016

PNL Lugoj, număr de voturi record la alegerile generale. Ce spune Robu despre demisia lui Buciu

Daniel Groza14 decembrie 2016

Călin Dobra promite că nu va dezamăgi! Claudiu Buciu și-a anunțat demisia din fruntea PNL Lugoj

Daniel Groza12 decembrie 2016

Claudiu Buciu, candidatul PNL Lugoj la Senat este susţinut de un primar ALDE

Cetateanul9 decembrie 2016

Mesajul unui tânăr candidat ALDE: Înverșunarea candidaților și teama că nu ajung la putere (P)

Daniel Groza8 decembrie 2016

Suntem singurul partid politic care are un program de guvernare (P)

Cetateanul8 decembrie 2016

Candidaţii PMP spun STOP vânzării pământului românesc! (P)

Cetateanul8 decembrie 2016

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, față în față cu tinerii din Timiș (P)

Daniel Groza6 decembrie 2016

Liderul ALDE Timiș, singurul oficial prezent de 1 Decembrie la Lugoj (P)

Cetateanul2 decembrie 2016
%d blogeri au apreciat: