Actualitate

Meciul amical dintre CSM Lugoj şi ACS Poli a fost anulat. Echipa lugojeană va întalni pe teren propriu Flacăra Făget

Meciul amical dintre CSM Lugoj şi ACS Poli a fost anulat. Echipa lugojeană va întalni pe teren propriu Flacăra Făget

Autoliv

Meciul amical pe care echipa de fotbal CSM Lugoj, angrenată în Liga a III-a,  trebuia să-l desfăşoare în acest final de săptămână în compania celor de la ACS Poli Timişoara a fost anulat, deoarece formaţia timişoreană are mari şanse de a fi primită în Prima Ligă şi şi-a modificat programul de pregătire. În aceste condiţii, CSM Lugoj a fost nevoită să schimbe adversarul, urmând să joace  sâmbătă, 23 iulie, de la ora 11 pe teren propriu contra formaţiei Flacăra Făget, care evoluează în Liga a IV-a Timiş.

“În meciul de sâmbătă ne-am propus două obiective. Primul este de pregătire fizică, cu mingea şi cel de-al doilea este unul de selecţie. Cu jucătorii pe care îi avem la dispoziţie suntem în stadiu de discuţii avansate. O parte dintre aceştia au semnat prelungirea angajamentelor. Sperăm ca până la sfârşitul sptămânii să avem în proporţie de 75 % lotul definitivat pentru noul sezon”, a subliniat Cosmin Petruescu, antrenorul echipei de fotbal CSM Lugoj.

Conform spuselor antrenorului, vineri, 22 iulie este programată o reunire a comitetului executiv al Federaţiei Române de Fotbal, în urma căreia s-ar putea ştii  echipele care s-au înscris în Liga a III-a şi repartiţia lor pe serii.

“Sunt mai multe proiecte de stabilire a sistemului competiţional. Rămâne de văzut care proiect va fi selectat pentru a-l implementa în  noul sezon. Mă refer la numărul de serii şi de echipe. Din câte am înţeles sunt destule echipe de Liga a II-a care au făcut solicitare să evolueză în Liga a III-a, deoarece nu au posibilitatea financiară de a continua în cel de-al doilea eşalon”, a precizat Cosmin Petruescu.

Dacă nu vor interveni modificări, Liga a III-a este programată să înceapă în 27 august.

Vezi şi articolul:

Patru fotbalişti au plecat de la CSM Lugoj. Vezi programul meciurilor de pregătire ale echipei

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

FOTO – Un primar de lângă Lugoj s-a pozat dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns pe facebook:”Mi-au fost furate din telefon”

Cetateanul24 mai 2017

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coliziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au reţinut 35 de permise de conducere. Cele mai multe pentru viteză excesivă

Cetateanul22 mai 2017

Trei bărbaţi au cerut unei minore să facă sex cu unul dintre ei, ca să nu distribuie pe Facebook fotografii în care apărea dezbrăcată

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au aplicat 1.000 de sancţiuni în patru zile. Cele mai multe pentru viteză

Cetateanul19 mai 2017

Săptămâna viitoare vor fi multe întreruperi de curent. Enel are programate lucrări în zona Lugoj-Făget-Buziaş

Cetateanul18 mai 2017

Programul „Primul salariu” va garanta absolvenţilor de facultate un salariu de 2.500 lei pe lună, timp de 3 ani

Cetateanul18 mai 2017
%d blogeri au apreciat: