Medicamentele nu trebuie să fie considerate mărfuri

0

Ministrul Agriculturii, Nechita Adrian Oros, consideră că este necesară modificarea şi înăsprirea legislaţiei privind folosirea medicamentelor, în special a antibioticelor, la animale.

„Deşi în 2016 Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentului a elaborat o strategie naţională de combatere a rezistenţei la antimicrobiene, aceeaşi Autoritate în 2018 a modificat Legea de exercitare a profesiei de medic veterinar prin care a facilitat accesul la medicamente şi în special la antibiotice. Sunt convins că noua conducere a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare va repara foarte urgent acest lucru şi că va deveni o prioritate. Acest lucru se poate rezolva foarte uşor prin restricţionarea administrării la animale de antimicrobiene prin utilizarea prudentă a antibioticelor, dar şi prin măsuri de prevenire a infecţiilor – şi anume vaccinarea şi înăsprirea măsurilor de securitate”, a afirmat vineri ministrul, la Atelierul „Rolul unei agende strategice comune de cercetare şi inovare la nivel global pentru controlul rezistenţei la antibiotice”, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Potrivit acestuia, antibioticele trebuie să fie prescrise, eliberate şi administrate de cei care au „pregătirea necesară”.

„Medicamentul, în general, şi antibioticul, în special, nu trebuie să fie considerate mărfuri, ele nu se comercializează, ele se prescriu, se eliberează şi se administrează de cei care au pregătirea necesară, de cei care au competenţă şi responsabilităţi date de această pregătire”, a susţinut ministrul Agriculturii.

El a atenţionat asupra faptului că utilizarea pe scară largă a produselor antimicrobiene atât în medicina umană, cât şi în medicina veterinară a dus în ultimii ani la „o accelerare a apariţiei” şi răspândirii microorganismelor rezistente.

Sursa: News24.ro.

Citește și