Metrorex dă asigurări că face demersuri pentru rezolvarea situaţiei în care se află în urma expirării contractului de mentenanţă
Metrorex confirmă că se află în negocieri cu Alstom Transport pentru stabilirea condiţiilor în vederea semnării unui nou contract de mentenanţă şi dă asigurări călătorilor că face demersuri pentru identificarea soluţiilor şi rezolvarea situaţiei în care se află în urma expirării actualului contract de mentenanţă şi care poate duce la oprirea metroului după data de 1 ianuarie.
„Urmare a informaţiilor apărute în mediul online cu privire la contractul având ca obiect asigurarea serviciilor de mentenanţă a materialului rulant aferent transportului de călători cu metroul, încheiat cu Alstom, Metrorex face următoarele precizări pentru informarea corectă a opiniei publice: având în vedere imposibilitatea obiectivă de organizare a unei proceduri competitive, la o dată care să permită derularea şi finalizarea acesteia anterior datei de 31.12.2019, dată la care expiră contractul actual şi în scopul de a asigura condiţiile reglementate pentru operarea transportului de călători cu metroul, la nivelul Metrorex a fost aprobată aplicarea unei proceduri de negociere fără invitaţie la o procedură concurenţială de ofertare. În sensul celor mai sus prezentate, Metrorex a publicat un anunţ în SEAP şi în JOUE prin care şi-a exprimat în mod transparent intenţia de a încheia cu prestatorul actual (Alstom Transport) un contract pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a materialului rulant începând cu data de 01.01.2020, până la finalizarea unei proceduri competitive, respectiv pe o perioadă estimată de maxim un an. Totodată, Metrorex a transmis către Alstom Transport, invitaţia pentru a depune o ofertă în cadrul procedurii de atribuire a prestării serviciilor de mentenanţă a materialului rulant aferent transportului cu metroul, pe o perioadă estimată de 1 an (începând cu 1 ianuarie 2020 până la finalizarea unei proceduri competitive)”, se spune într-un comunicat al Metrorex, remis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Alstom Transport a răspuns invitaţiei şi a depus oferta în termenul solicitat, iar la acest moment sunt în derulare negocieri pe marginea ofertei depuse în vederea stabilirii condiţiilor pentru semnarea contractului.
„Referitor la obligaţiile de plată restante înregistrate de Metrorex către Alstom Transport a serviciilor realizate, în total de 147.308.912 lei, acestea se confirmă. Obiectivul principal al Metrorex este transportul călătorilor în condiţii de siguranţă, iar în acest sens, Metrorex face demersuri pentru identificarea soluţiilor şi rezolvarea acestei situaţii”, se mai spune în comunicat.
Riscul ca metroul să nu mai circule după Revelion este unul major, deoarece contractul de mentenanţă expiră la 31 decembrie şi suntem în discuţii cu conducerea Metrorex pentru a găsi soluţiile aplicabile, singurul lucru blocant, din punctul meu de vedere, fiind plata restanţelor care datează de un an şi se ridică acum la 150 de milioane de lei, a declarat, miercuri după amiaza, directorul general Alstom Transport România, Gabriel Stanciu, într-o întâlnire cu jurnaliştii.
„Prima noastră preocupare este ca serviciul public să nu fie afectat, motiv pentru care ne-am manifestat toată disponibilitatea pentru a găsi împreună cu Metrorex orice soluţie care să permită continuarea fără perturbări a traficului de metrou din Bucureşti. În acest sens, suntem în discuţii cu Metrorex pentru a identifica soluţii şi eu sper din toată inima că le vom şi găsi. Problema în discuţie este plata restanţelor, care ajung pe la vreo 150 de milioane de lei la ora la care vorbim. S-au strâns datorii pe un an de zile din servicii de mentenanţă”, a precizat Stanciu.
Gabriel Stanciu a precizat că Alstom Transport România a venit cu o propunere de prelungire cu trei luni a contractului de mentenanţă, însă nu a fost acceptată, şi a avertizat că lucrul se va opri, pentru că nu se poate munci la nesfârşit fără a se primi bani.
„Am făcut iniţial o propunere prin care am evocat posibilitatea prelungirii cu trei luni a contractului actual care, după părerea mea, era perfect legală, timp în care să fi rezolvat toate problemele aflate în curs: pe de o parte plata restanţelor, pe de altă parte o procedură de negociere pentru un an de contract în absenţa publicării licitaţiei pentru 15 ani, pe care înţeleg că o au în vedere, însă chestiunea respectivă nu a funcţionat. A fost refuzată propunerea, astfel încât ne-am văzut puşi în situaţia de a face ceva până la 31 decembrie. Pentru noi restanţele sunt un punct blocant major. Nu putem să lucrăm la infinit fără a fi plătiţi şi am spus lucrul ăsta de foarte multă vreme. Ne vom opri”, a arătat acesta.
Acesta a explicat că încă de acum doi ani a tot atras atenţia conducerii Metrorex că se încheie contractul şi trebuie luate măsuri, însă nu a fost publicată o nouă licitaţie pentru servicii de mentenanţă.
„Contractul nostru a fost actualizat cu inflaţia. Noi de doi ani spunem ‘Atenţie, că se termină contractul, trebuie să vă luaţi măsuri, fie să internalizaţi, fie să organizaţi o nouă licitaţie, în conformitate cu prevederile contractului până la 31 decembrie trebuie să faceţi un anumit număr de lucruri’. Din motive care nu mă privesc, o nouă licitaţie nu a fost publicată. Am înţeles că există nişte prevederi ale noului Cod administrativ care i-ar împiedica să pună la dispoziţia companiei care ar face prestaţia depourile şi că din motivul ăsta documentaţia de atribuire nu a fost publicată. Chiar şi aşa, ajungând la termenul scadent al contractului, am făcut o propunere în scris cu argumente juridice şi am spus aşa: ‘Înţelegem dorinţa dvs. de a continua pe un an de zile un contract, dar ca să facem asta trebuie un timp, iar noi putem prelungi contractul actual cu trei luni’ şi am propus să mergem până la 31 martie (…) Ca să nu ajungem în dezastru am propus această prelungire, timp în care făceam toate lucrurile astea: plata datoriilor, negocierea contractului pe un an, publicarea licitaţiei pe 15 ani, adică dăm un pic de timp timpului. Practic, le mai dădeam trei luni să rezolve cu plata. Răspunsul a fost că nu se poate să prelungim cu alea trei luni, încă nu am înţeles de ce, şi că o să publice anunţul de intenţie pentru contractul pe un an. Lucru pe care l-au şi făcut într-o vineri seara. Intenţia au publicat-o în octombrie, iar în 6 decembrie anunţul şi a trebuit să dăm ofertă până pe 12 decembrie la ora 10 dimineaţa, adică în trei zile lucrătoare. Este vorba despre un contract nou pe un an de zile”, a precizat şeful Alstom Transport România.
Sursa: Financiarul.ro.