Actualitate

Mieii din zona Lugoj-Făget ajung în Turcia şi Italia! Ce pun lugojenii pe masa de Paşte

Mieii din zona Lugoj-Făget ajung în Turcia şi Italia! Ce pun lugojenii pe masa de Paşte

Autoliv

Cu sărbătorile bătând la uşă, lugojenii nu au făcut nici în acest an rabat de la a cheltui sume importante pentru a se asigura că masa de Paşte este una îmbelşugată. Ca în fiecare an, aceştia au umplut buzunarele comercianţilor, ale ciobanilor şi ale brutarilor, care au vândut în ultimele săptămâni cât în jumătate de an.

Chiar şi aşa, mieii se vând cel mai greu la Lugoj şi în zona de est a judeţului în această perioadă. Deşi kilogramul de carne nu sare de 25 de lei, tot mai mulţi lugojeni preferă să înlocuiască proteina tradiţională de Paşte cu pui, peşte sau porc. Din această cauză, crescătorii au de suferit, rămânând cu animalele nesacrificate şi fără să le poată găsi o destinaţie.

Piaţă slabă în România

„Deocamdată nu am ieşit prea mult cu ei, dar să ştiţi că nu vine lumea nici acasă să întrebe, merge mai prost decât anul trecut, mult mai prost. Cam la 20 de lei kilogramul se dă, 10 sau 12 lei viu. Am 500 de miei pregătiţi, dar cum am spus, foarte slab merge, am fost şi în piaţă la Lugoj să văd şi nu se dau. Îi voi da la export după Paşte, dacă nu reuşesc să îi vând, spre Italia, Turcia, unde se cere”, a precizat Dănuţ Podean, crescător de ovine de la Coşteiu.

„Avem vreo 250, 300 de miei, noi îi ducem la Timişoara, dar şi la noi merge foarte prost. După cum se arată, nu ştim ce vom da anul acesta. Kilogramul e 20, până în 23 de lei. În supermarketuri am văzut foarte mulţi tăiaţi şi la preţuri mici, nu ştim de unde aduc aşa ieftini. Dacă nu se dau încercăm la export la arabi, dar cine ştie cum o să meargă şi acolo”, a declarat Nicuşor, crescător din Chizătău.

Nelipsite de pe mesele lugojenilor sunt şi ouăle vopsite, care se ciocnesc atunci când familia se reîntoarce acasă după Slujba de Înviere. Deşi magazinele din oraş fac bani frumoşi după cumpărătorii veniţi să cumpere ouă pe care să le înfrumuseţeze, din afacere câştigă bine şi vânzătorii din piaţă. Aceştia expun pe tarabe ouă proaspete de la găini crescute la curte şi, pentru că sunt produse ecologice, preţurile acestora sunt mai mari decât cele din comerţul tradiţional.

„Avem ouă bune, de la găini care se plimbă toată ziua prin curte, prin grădină, mănâncă doar cereale produse tot de noi. Pe piaţă merg bine mai ales în perioada asta, sunt uşor mai scumpe, dar câteodată le dăm şi mai ieftine dacă ia omul mult odată, cum iau pentru încondeiat câte 30 odată sau pentru prăjituri la rugi, ne înţelegem cu oamenii”, explică Daniela N., crescător de păsări la curte.

80 de mii de colaci, 4 mii de cozonaci

De pe masa de Paşte nu pot lipsi nici cozonacii sau pasca, dulciurile tradiţionale în această perioadă, produse la care brutăriile au înregistrat an de an creşteri ale cererilor.

„Vom vinde în jur de 80.000 de colaci. La cozonaci, dăm între 3 şi 4 mii din cei simpli, mai ieftini şi aproape 1.000 din cei mai speciali şi mai scumpi, adică cei care au mai multe umpluturi şi mai deosebiţi. Avem deci pentru toate buzunarele, ca în fiecare an. La pască, aceasta se vinde bine şi tot mai bine cu fiecare an, cu toate că nu este o zonă în care se mănâncă specific aşa ceva, anul trecut am avut vreo 3.000, anul ăsta sperăm să dăm în jur de 4.000 de bucăţi”, a declarat Adrian Ardelean, patronul brutăriei cu acelaşi nume.

Pe lângă produsele binecunoscute, nici la cofetării maeştrii nu au timp de pauze. Cofetăresele lucrează la capacitate maximă, cererea crescând simţitor în perioada sărbătorilor.

„Noi avem torturile ce se cer în perioada asta, avem cu ciocolată, cu fructe, tăviţele de prăjituri iarăşi au succes în perioada asta. Se cer cam cu 80% mai mult decât într-o perioadă normală, e foarte mare cererea”, au declarat reprezentanţii Cofetăriei Coryna.

Masa de Paşti la 100 de lei

Firma de catering Octavian a pregătit un pachet special cu produse specifice pentru cei care doresc un meniu complet pentru masa de Paște. La prețul de 100 lei acesta cuprinde ciorbă de miel(2 porții), friptură de miel(400 gr., cu garnitură de cartofi 200 gr.), drob de miel (5 felii), sarmale(8 buc.), ouă roșii(4 buc.), 1 tavă de prăjitură (16 buc.) și 1 cozonac. Pentru comenzi din Lugoj transportul este gratuit. Comenzile se preiau până joi, 28 aprilie, inclusiv.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Un nou conflict provocat de romi. Au snopit în bătaie un tânăr care se plimba pe stradă cu prietena sa

Cetateanul25 mai 2017

FOTO – Un primar de lângă Lugoj s-a pozat dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns pe facebook:”Mi-au fost furate din telefon”

Cetateanul24 mai 2017

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coliziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au reţinut 35 de permise de conducere. Cele mai multe pentru viteză excesivă

Cetateanul22 mai 2017

Trei bărbaţi au cerut unei minore să facă sex cu unul dintre ei, ca să nu distribuie pe Facebook fotografii în care apărea dezbrăcată

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au aplicat 1.000 de sancţiuni în patru zile. Cele mai multe pentru viteză

Cetateanul19 mai 2017

Săptămâna viitoare vor fi multe întreruperi de curent. Enel are programate lucrări în zona Lugoj-Făget-Buziaş

Cetateanul18 mai 2017
%d blogeri au apreciat: