Actorul a povestit cu groază momentele nu tocmai frumoase prin care a trecut atunci când incediul a început.
Mihai Bendeac, la un pas de tragedie. Actorul a mărturisit cum a fost martorul unui incediu, iar focul pare să fi pornit tocmai de la o țigară lăsată aprinsă.
„Băi, m-am speriat absolut ingrozitor, la mine în casă e un fum absolut înspăimântator care iese pe la aerisire. Stai să aerisesc. Între timp am aflat că a luat foc un apartament din cauza unei tigăi cu ulei lăsată pe aragaz.
Şi nu înţeleg de unde iese, am iesit pe holul blocului… alarme, au venit pompierii. Deci e o senzaţie sinistră. Mai multe uşi se sparg, nu au aflat de unde iese”, a mărturisit Mihai Bendeac pe contul de socializare.
Mihai Bendeac, critici dure la adresa persoanelor credincioase
Juratul iUmor de la Antena 1 a reușit să stârnească un val de revoltă din partea credincioșilor cu o singură postare. Chiar dacă nu este ateu, Mihai nu este nici ortodox. Actorul pe care îl vedem la Antena 1 spune că a renunțat acum 15 ani la această religie. Însă nu este ateu, ci doar a urmat calea unei alte religii.
„NU sunt ateu! Din contră … Am studiat cât am putut fizica cuantică. Depresia cu care trăiesc de o viață mă împinge la întrebări și căutări. Aceste căutări m-au dus, repet, la fizică, istorie, chimie, filosofie, religie. Conluzia mea? Divinitatea există. Punctul incipient. Generatorul infinitului (considerăm infinitul ca unică și incontestabilă constantă). Dar ia în considerare, totodată, ORICE formă de religie ca fiind o manipulare jegoasă.
Consider că decizia mea de acum 15 ani de a renunța la religia ortodoxă în care am fost botezat, a fost o decizie bună. Mi-e milă de credincioșii ortodocși. Părerea lor despre Dumnezeu este jignitoare. O divinitate cretină, absurdă, veșnic îmbufnată, oricând dorea să pedepsească, să-i facă rău de ea, să-i blesteme pe generații întregi pentru o „greșeală” a cuiva … Așa dobitoc ?! Dacă asta ar fi divinitatea, mă piș pe ea. Sunt mai bun. Și i-aș transmite că vreau neapărat în Iad.”
Sursa: News24.ro.