Ministerul Sănătăţii a dispus un control mixt în cazul elevilor de la Liceul „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad

0

Ministerul Sănătăţii a dispus un control mixt de urgenţă după ce la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Arad s-au prezentat 20 copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, de la Liceul German, cu erupţii la nivelul feţei, greţuri şi vărsături.

Mai mulţi elevi de la clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad au ajuns la spital luni după-amiază şi seara, la câteva ore după ce au ajuns acasă de la cursuri, din cauza unor simptome ce ar fi fost provocate de o deratizare care s-a făcut în sălile de cursuri.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, starea de sănătate a celor 20 copii este bună, aceştia rămânând sub supraveghere, fără a necesita internare.

„Nu este normal ca după evenimentele tragice de la Timişoara o astfel de situaţie să se repete la numai două luni. Am dispus atunci să fie verificate toate firmele care efectuează operaţiuni de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie, dar se pare că la Arad nimeni nu şi-a făcut treaba. Iată cum, 20 copii au ajuns la UPU cu iritaţii faciale şi oculare, pentru că, în continuare, operaţiunile DDD se fac după ureche. Am dispus trimiterea de îndată a Corpului de Control din MS, dar şi a Inspecţiei Sanitare de Stat, pentru a stabili modul cum firmele care folosesc biocide au fost controlate. Vor fi măsuri drastice, iar cei vinovaţi care atentează la sănătatea publică vor plăti, chiar de vom fi nevoiţi să schimbăm radical legislaţia”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătăţii, citat în comunicat.

O echipă de inspectori din cadrul DSP Arad s-a deplasat la unitatea şcolară şi a cerut de la ISU Arad autospeciala de cercetare CBRD pentru a se verifica toxicitatea aerului din sălile de curs.

O altă echipă a DSP Arad, formată din epidemiologi, s-a deplasat la spitalul judeţean pentru a verifica împreună cu personalul medical simptomatologia celor 20 copii.

De asemenea, reprezentanţi ai DSP Arad şi Poliţia caută firma care a efectuat operaţiunile DDD.

Sursa foto: bursa.ro

Sursa: News24.ro.

Citește și