Știri naționale

Ministrul Finanțelor: Câştigătorii de la Loteria bonurilor fiscale nu trebuie să returneze banii

Ministrul Finanțelor: Câştigătorii de la Loteria bonurilor fiscale nu trebuie să returneze banii

Autoliv

Câştigătorii de la Loteria bonurilor fiscale nu trebuie să returneze banii, spune fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a explicat că extragerile au fost legale.

Precizările vin după ce la începutul săptămânii, în presă au apărut informaţii conform cărora premiile de până acum au fost acordate greşit. Mai exact, cifrele extrase care compun valoarea bonului fiscal câştigat, au fost aranjate în ordine inversă faţă de cea trecută în regulamentul loteriei bonurilor fiscale. Acesta prevede că valoarea bonurilor câștigătoare se stabileşte astfel: prima cifra este cea a unităţilor, a doua este cea a zecilor, iar ultima cifră extrasă este cea a sutelor. Practic, numerele extrase au fost aranjate invers, încă de la prima extragere. Atunci a fost anunţat bonul câștigător de 6 lei, pentru că au fost extrase, în ordine, bilele cu numerele 0, 0 şi 6. Conform regulamentului, ar fi trebuit să câştige bonul cu valoarea de 600 de lei.

Potrivit fostului ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, problemele de la Loterie au apărut ca urmare a diferenţei în interpretarea unui ordin de ministru:

”Comisia respectivă care a aplicat principiul alegerii aleatoare a acestor bonuri fiscale asta a făcut, numai că a avut o interpretare diferită faţă de ordinul de ministru.”

Scopul Loteriei fiscale este încurajarea oamenilor să ceară bonul atunci când fac cumpărături, pentru ca astfel să fie redusă evaziunea fiscală. Fondul de premiere a fost de fiecare dată de un milion de lei.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Primarii ajung mai greu la închisoare! Funcţionarii din primării sunt mult mai expuşi după noile modificări ale legii administraţiei locale

Cetateanul16 mai 2017

Ajută-l pe Vlăduţ! La doar 13 ani, luptă eroic cu o formă gravă de CANCER OSOS

Cetateanul15 mai 2017

CFR Călători a introdus agenţi de pază în trenuri

Cetateanul9 mai 2017

Veşti proaste pentru românii care au credite în lei. Cresc ratele pe care le au de plătit!

Cetateanul4 mai 2017

Nu contează că eşti din Lugoj sau Timişoara, Electrica te pune să plăteşti stâlpii căzuţi din Brăila

Cetateanul26 aprilie 2017

Peste 3000 de yoghini din MISA se adună la tabăra spirituală de primăvară de la Herculane

Daniel Groza21 aprilie 2017

Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva se inaugurează în luna august

Daniel Groza19 aprilie 2017

Rovinietele se pot achita şi prin sms în reţeaua RCS&RDS. Cât costă şi care este procedura

Cetateanul13 aprilie 2017

Autoliv se extinde. Compania suedeză deschide un nou centru de inginerie

Cetateanul12 aprilie 2017

PROIECT DE LEGE – Părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii ar putea primi şapte ani de închisoare

Cetateanul11 aprilie 2017

Absolvenţii de liceu care vor un loc de muncă sigur sunt aşteptaţi să se înscrie în şcolile MApN

Cetateanul7 aprilie 2017

Încă 90 de kilometri de autostradă! Loturile 3 și 4 de pe tronsonul Lugoj-Deva vor fi date în folosință până la finalul anului 2017

Cetateanul31 martie 2017
%d blogeri au apreciat: