Social

Mizeria din spitalul lugojean a ajuns din nou în presa centrală

Mizeria din spitalul lugojean a ajuns din nou în presa centrală

Autoliv

Problema condițiilor mizere din Spitalul Municipal Lugoj a fost reluată de televiziunea Digi24. Conform acestuia, la un an după ce a fost amendat cu 5.000 lei de inspectorii DSP pentru condiţiile mizere în care sunt internaţi pacienţii, în spitalul lugojean murdăria şi igrasia sunt în continuare la ele acasă.

„Anul trecut, respectiv februarie 2015, a fost sancționată cu amendă unitatea medicală din Lugoj pentru neefectuarea periodică a lucrărilor de igienizare, respectiv reparații clădiri, instalații sanitare și alte motive încadrate la legislația care prevede igienizarea clădirii,” declară Dana Șpac, purtător de cuvânt în cadrul DSP Timiș.

Renovarea şi igienizarea unității medicale ar costa 2 milioane de euro, bani pe care bugetul oraşului nu-şi permite să-i plătească.

„Toate nu putem să le facem într-un an, doi. Pentru că suma este absolut fabuloasă, necesară ca să faci un spital. Reabilitarea completă costă cel puţin două milioane de euro,” spune Francisc Boldea, primarul orașului Lugoj.

Reporterii Cetățeanul au semnalat de mai multe ori lipsurile din spitalul lugojean legate de lispa de personal, mizeria  și dotarea precară, însă de fiecare dată conducerea instituției a negat sau încercat să minimizeze problemele.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Social

Mai multe în Social

CFR suplimentează trenurile în toată ţara, ca să ducă turiştii pe litoral de 1 Mai

Cetateanul26 aprilie 2017

Primarii din Ţara Făgetului mai speră la Carpaticus Arena, un proiect grandios, care ar aduce 500 de locuri de muncă

Cetateanul25 aprilie 2017

Primăria vrea să dea gratuit fraţilor Olariu centrala din Micro IV. Ultimul cuvânt îl au consilierii locali

Daniel Groza24 aprilie 2017

Pâinea rustică a Brutăriei Ardelean, locul II pe țară. Cetăţeanul vă prezintă reţeta după care este făcută

Daniel Groza20 aprilie 2017

Stocuri de sânge la minim. Timișenii sunt chemați să doneze

Cetateanul20 aprilie 2017

FOTO – Adventure Park Nădrag e gata! Primăria caută pe cineva să-l administreze

Daniel Groza19 aprilie 2017

Retroparadă la Timișoara. Participă și lugojeanul cu cea mai mare colecție de autoturisme Dacia din România

Daniel Groza18 aprilie 2017

Uica Mihai recomadă drobul de pui, pentru cei care nu mănâncă miel. Cum îl pregăteşti acasă

Daniel Groza14 aprilie 2017

Trei reţete originale pentru gătit carnea de miel de la Uica Mihai, cel mai cunoscut bucătar din Banat

Daniel Groza13 aprilie 2017

Calitatea vietii la locul de munca, un element cheie pentru productivitatea companiilor

Daniel Groza12 aprilie 2017

Doi copii au ajuns la spital după ce le-a ars casa, într-un sat de lângă Lugoj. Imobilul a luat foc din neglijenţa mamei

Daniel Groza11 aprilie 2017

Bisericile datoare la bugetul Lugojului nu vor mai putea să primească finanţări de la Primărie

Cetateanul11 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: