Educație

Noii directori ai unităților de învățământ din municipiul Lugoj. Aurelian Sima, cel mai mare punctaj pe oraș

Noii directori ai unităților de învățământ din municipiul Lugoj. Aurelian Sima, cel mai mare punctaj pe oraș

Autoliv

Dascălii din Lugoj au aflat deja rezultatele celor trei probe din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți la unitățile de învățământ din municipiu.

Proba scrisă a examenului a fost susținută de 20 de candidați din municipiul Lugoj. Trei dintre aceștia au fost respinși. Este vorba despre Teodora Vodă de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 – 32.300 puncte, Maricela Mocanu de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 – 33.125 puncte și Petru Madroane de la Școala de Muzică „Filaret Barbu” – 29.375 puncte.

Cei 17 candidați, care au trecut cu brio de proba scrisă, au susținut apoi încă două probe: evaluarea CV-ului și susținerea interviului. Deși păreau probe accesibile pentru majoritatea candidaților, doi dintre aceștia nu au reușit să obțină cele 35 de puncte necesare obținerii calificativului „admis”. Este vorba despre Marcela Pop, care a candidat pentru funcțiile de director și director adjunct la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” (a obținut doar 33.750 puncte la evaluarea CV-ului, după ce a luat 43.750 la scris) și despre Simona Fanu, care a candidat pentru postul de director la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 (a luat doar 24.050 puncte, după ce a luat 41.250 puncte – proba scrisă și 38.750 puncte la evaluarea CV-ului.

Ceilalți 15 candidați din Lugoj au obținut următoarele punctaje:

Școala Gimnazială Nr. 2

Gabriela Sîrbu (director) – 41.250 la scris, 43.750 la CV și 40.700 la interviu (125.700)

Florin Mariș  (director) – 48.125 la scris, 42.500 la CV și 35.100 la interviu (125.725)

Școala Gimnazială Nr. 3

Viorica Lazăr (director) – 45.625 la scris, 38.750 la CV și 46.000 la interviu (130.375)  

Școala Gimnazială „Eftimie Murgu”

Daniela Fiat (director) – 43.750 la scris, 45.000 la CV și 45.250 la interviu (134.000)

Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu”

Dana Tipei (director) – 45.625 la scris, 42.500 la CV și 40.400 la interviu (128.525)

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”

Viorica Paraschivu (director) – 46.250 la scris, 42.500 la CV și 50.000 la interviu (138.750)

Veronica Frunzea  (director adjunct) – 46.250 la scris, 38.750 la CV și 46.000 la interviu (131.000)

Clubul Sportiv Școlar

Simion Moatăr (director) – 40.625 la scris, 45.000 la CV și 46.350 la interviu (131.975)

Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”

Aurelian Sima (director) – 45.625 la scris, 46.250 la CV și 46.900 la interviu (138.775)

Sebastian Gheorghiță (director adjunct) – 45.000 la scris, 45.000 la CV și 41.050 la interviu (131.050)

Colegiul Național „Iulia Hasdeu”

Letiția Fedorca (director) – 39.375 la scris, 45.000 la CV și 44.000 la interviu (128.375)

Horațiu Suciu (director adjunct) – 46.875 la scris, 42.500 la CV și 40.500 la interviu (129.875)

Doina Popîrlan (director adjunct) – 40.625 la scris, 45.000 la CV și 40.500 la interviu (126.125)

Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște”

Cosmin Gheorghe (director) – 44.375 la scris, 42.500 la CV și 46.100 la interviu (132.975)

Silvia Pop (director adjunct) – 48.125 la scris, 41.250 la CV și 40.700 la interviu (130.075)

Având în vedere că la Școala Gimnazială Nr. 2 au candidat două persoane pentru funcția de director și la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” au candidat două persoane pentru funcția de director adjunct, posturile vor fi ocupate de cei care au obținut cel mai mare punctaj.

 

 

 

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Pingback: Mai multe școli din Lugoj vor rămâne fără conducere. Ce soluție a găsit Inspectoratul Școlar Timiș | Cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Educație

Mai multe în Educație

Sergiu Novac, de la Colegiul “Brediceanu”, a obţinut primul loc, pe ţară, la olimpiada de matematică

Daniel Groza24 aprilie 2017

Un deputat timişean îşi donează indemnizaţia pentru cinci burse şcolare. Unul dintre elevi e de lângă Lugoj

Daniel Groza14 aprilie 2017

Patru eleve de la Brediceanu reprezintă Timişul la faza naţională a olimpiadelor de Limba engleză şi germană

Gabriel Iosa28 martie 2017

Colegiul “Brediceanu” are încă un elev care va reprezenta Timişul la olimpiada naţională. Sergiu Novac, cel mai bun la matematică!

Daniel Groza21 martie 2017

Elevă de la Colegiul “Brediceanu” din Lugoj, bolnavă de TBC! Conducerea şcolii a trimis restul clasei la analize

Gabriel Iosa20 martie 2017

O elevă din Lugoj e cea mai bună din judeţ la Logică. Va reprezenta Timişul la olimpiada naţională

Cetateanul14 martie 2017

Nu s-a putut abţine! Elev din Făget, prins cu telefonul la simularea de luni

Gabriel Iosa13 martie 2017

Elevii din Lugoj se pregătesc de simulări! Vezi aici calendarul probelor la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

Gabriel Iosa10 martie 2017

Doi elevi de la “Brediceanu” reprezintă Timişul la Olimpiada naţională de chimie. Ce premii au mai obţinut elevii colegiului

Daniel Groza7 martie 2017

[FOTO] Revoltă a părinţilor la o şcoală din Lugoj! Plângerea a ajuns pe masa primarului şi poliţiei

Gabriel Iosa3 martie 2017

Donaţie de monitoare la şcolile din Lugoj, din partea Clubului Rotary

Gabriel Iosa2 martie 2017

VIDEO – Anchetă la centrul de plasament din Lugoj după acuzaţii grave lansate de copii: „Ne bat şi ne iau din bunuri“

Daniel Groza21 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: