Politică

Nu s-a schimbat nimic! “PSD și PNL s-au aliat în Consiliul Local Municipal Lugoj”

Nu s-a schimbat nimic! “PSD și PNL s-au aliat în Consiliul Local Municipal Lugoj”

Autoliv

Cei trei consilieri independenți din Lugoj, Mihai Anghel, Liviu Brândușoni și Marius Martinescu au format un grup al consilierilor independenți și au anunțat că, pe toată durata următorului mandat, vor să urmărească ca toate hotărârile consiliului local să fie legale și respectate întocmai de către primarul Francisc Boldea.  Luni, 4 iulie, cei trei au susținut și prima conferință de presă în această formulă. Printre obiectivele anunțate, au denunțat alianța formată încă de la începutul mandatului de către PSD și PNL.

“Așa cum am intuit în Consiliul Local există nu doar o majoritate a PSD ci și o alianță politică. În ședința de joia trecută , când s-au votat comisiile am văzut clar acest lucru. Dintre toate, singura care nu aparține PSD este cea de servicii, acolo unde domnul Barboni s-a proclamat președinte înainte de vot, dar nu i-a ieșit”, a spus Liviu Brândușoni.

Atât Brândușoni cât și Anghel susțin că liderul PNL, Ioan Ambruș i-a reproșat liberalului Bogdan Blidariu că nu a cedat președenția comisiei lui Ioan Barboni, pentru că el ar fi negociat doar funcția de secretar pentru PNL.

Contactat pentru o opinie, Ambruș spune că nu există nicio înțelegere între PNL și PSD. “Am pus mâna pe comisia care trebuia. Cred că sunt încă novici în politică, iar unii depășiți. Noi am reușit să luăm președenția acolo unde era cazul. Consilierii independenți ar trebui să se alinieze pe o anumită orientare ca să conteze și votul lor, Dacă tot timpul vor vota împotriva, vom vota și noi împotriva lor. Eu nu invit pe nimeni, dar nu îmi plac cei care îți bat la ușă și pe urmă fac totul pe dos. Ei trebuie să-și dea seama că în politică nu trebuie să spui mereu nu, trebuie să ai și niște scopuri politice și să faci ceva și pentru oraș”, a spus Ambruș, care a avansat opinia că toată agitația independenților e doar pentru a promova pe unul dintre ei pentru alegerile parlamentare.

Vezi comentarii (7)

7 Comments

  1. dinel

    4 iulie 2016 at 17:52

    Ambrus a ramas aceeasi persoana care vede numai interesul sau personal si drept urmare sa vazut la alegeri ce procent rusinos a avut PNL.Nu credeam ca la asa rusine mai are tupeu sa continue la conducerea PNL si consiliul local.

  2. Borosteanu Cristian Stefan

    4 iulie 2016 at 19:59

    Ioan Ambrus ar trebuie sa facă un singur lucru. Să-și dea demisia din fruntea PNL Lugoj.

  3. Stancu

    4 iulie 2016 at 20:39

    Grupul ,,NULITATILOR INDEPENDENTE”contine candidati care au obtinut scoruri rusinoase[Brandusoni 2,5%,Martinescu 3,5%]pentru functia de Primar.Cum nu le este rusine sa apara in fata lugojenilor care au aratat clar la vot ca ei nu reprezinta pe nimeni ci doar interesele lor.

  4. Franti

    4 iulie 2016 at 21:57

    Poate ne spune domnul Ambrus,cine i-a batut la usa? Si cand? Si de ce?

  5. Cosmin

    4 iulie 2016 at 22:08

    „Să se alinieze pe o anumită orientare?” Asta da afirmaţie de politician cu experienţă! Păcat că nu se mai joacă Muppets Show! Ambrus ar avea rolul principal.La toamnă dacă PNL trece pragul să spună bogdaproste!

    • nica marius

      5 iulie 2016 at 2:23

      Muppes Show din 1992 nu e cam mult ar trebui sa schimbam actorii au c-am imbatrinit si inca nu sunt satui…………….

  6. nica marius

    5 iulie 2016 at 2:20

    politicieni de carton ,cum poti face o alianta dreapta cu stanga, eu nu fac politica, nu ma pricep , dar cum poti face o alianta cu doctrine diferite …………..numai pt interese personale probabil…. la urmatoareke alegeri ar putea candida impreuna PSD SI PNL.. LUGOJENI v-a prostit iarasi clasa politica votatii in continuare si veti avea de toate……restul e de prisos

Lasă un răspuns

Politică

Mai multe în Politică

Claudiu Buciu, preşedintele PNL, cere Consiliului Local Lugoj să recupereze 125 de mii de lei, cheltuiţi illegal pentru balurile şi sindrofiile PSD

Cetateanul11 mai 2017

Primarii scapă de răspundere pentru actele semnate, conform unui proiect aprobat de senatorii din Comisia Juridică

Cetateanul4 mai 2017

Doi parlamentari vor să-şi deschidă cabinet la Lugoj. Unul e de la PSD, celălalt e de la PNL

Cetateanul26 aprilie 2017

Un consilier local îşi pierde mandatul. Partidul i-a retras sprijinul politic, iar prefectul l-a demis

Cetateanul26 aprilie 2017

Acuzaţii grave la adresa primarului Boldea: “poartă făcută de Microroyal, casă la Surduc şi apartament lângă primărie”

Daniel Groza21 aprilie 2017

Lugojul, bun doar pentru cules voturi. De patru luni, niciun parlamentar nu a mai călcat în municipiul de pe Timiş

Daniel Groza20 aprilie 2017

Ce spune Francisc Boldea despre o nouă candidatură pentru funcţia de primar al Lugojului

Daniel Groza10 aprilie 2017

Claudiu Buciu este noul preşedinte ales al PNL. Prima decizie: ”Îi retrag sprijinul politic domnului Ambruş”

Daniel Groza8 aprilie 2017

Ambruş a vrut să se înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte al PNL după trecerea termenului de depunere a candidaturilor

Daniel Groza6 aprilie 2017

Claudiu Buciu e singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei lugojene a PNL

Daniel Groza5 aprilie 2017

Plângere împotriva Primăriei Lugoj! Este reclamată finanţarea balurilor PSD cu bani de la bugetul local

Daniel Groza3 martie 2017

Casa de Cultură a Municipiului Lugoj finanţează balurile PSD-ului

Daniel Groza21 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: