Știri naționale

Numărul de pensionari a scăzut cu 47.000 în ultimul an, iar pensia medie a crescut cu 5,7%

Numărul de pensionari a scăzut cu 47.000 în ultimul an, iar pensia medie a crescut cu 5,7%

Autoliv

Numărul pensionarilor din România a ajuns la 5,26 milioane în al doilea trimestru, în scădere cu 47.000 față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce pensia medie a crescut cu 5,7% într-un an, la 943 de lei, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Raportul dintre numărul de pensionari și cel de salariați a fost de 9 la 10, ceea ce înseamnă că 10 angajați activi susțin nouă pensionari, dar acest raport variază de la un județ la altul.  În timp ce în București sunt cinci pensionari la zece salariați, în județul Teleorman raportul este de 17 vârstnici la 10 salariați. În Giurgiu se înregistrează cea mai mică pensie, de 748 de lei, cu o diferență de peste 400 de lei față de pensia maximă, primită de persoanele din București, care se ridică la 1.180 de lei.

La nivel național, pensia medie lunară a fost de 943 lei, mai mare cu 0,3% față de trimestrul precedent, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 931 de lei.

Pensionarii de asigurări sociale dețin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari, din care 89% sunt cei cu pensie de asigurări sociale de stat.

Citește mai mult pe profit.ro

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Primarii ajung mai greu la închisoare! Funcţionarii din primării sunt mult mai expuşi după noile modificări ale legii administraţiei locale

Cetateanul16 mai 2017

Ajută-l pe Vlăduţ! La doar 13 ani, luptă eroic cu o formă gravă de CANCER OSOS

Cetateanul15 mai 2017

CFR Călători a introdus agenţi de pază în trenuri

Cetateanul9 mai 2017

Veşti proaste pentru românii care au credite în lei. Cresc ratele pe care le au de plătit!

Cetateanul4 mai 2017

Nu contează că eşti din Lugoj sau Timişoara, Electrica te pune să plăteşti stâlpii căzuţi din Brăila

Cetateanul26 aprilie 2017

Peste 3000 de yoghini din MISA se adună la tabăra spirituală de primăvară de la Herculane

Daniel Groza21 aprilie 2017

Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva se inaugurează în luna august

Daniel Groza19 aprilie 2017

Rovinietele se pot achita şi prin sms în reţeaua RCS&RDS. Cât costă şi care este procedura

Cetateanul13 aprilie 2017

Autoliv se extinde. Compania suedeză deschide un nou centru de inginerie

Cetateanul12 aprilie 2017

PROIECT DE LEGE – Părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii ar putea primi şapte ani de închisoare

Cetateanul11 aprilie 2017

Absolvenţii de liceu care vor un loc de muncă sigur sunt aşteptaţi să se înscrie în şcolile MApN

Cetateanul7 aprilie 2017

Încă 90 de kilometri de autostradă! Loturile 3 și 4 de pe tronsonul Lugoj-Deva vor fi date în folosință până la finalul anului 2017

Cetateanul31 martie 2017
%d blogeri au apreciat: