ALDE

Cetateanul

Cultură

Ovidiu Ohanesian lansează la Lugoj volumul „Anatomia unei diversiuni – 10 ani de la răpirea din Irak”

Ovidiu Ohanesian lansează la Lugoj volumul „Anatomia unei diversiuni – 10 ani de la răpirea din Irak”

Cetateanul Lugoj

PMP

Miercuri, de la ora 17, Eduard Ovidiu Ohanesian își va lansa la Lugoj volumul „Anatomia unei diversiuni – 10 ani de la răpirea din Irak”, publicat și tipărit la Editura Miranda din Brașov, în 2015 prefațat de Andrei Novac.

Vor vorbi despre carte Simion Dănilă, Mircea Anghel și Andrei Novac, evenimentul fiind moderat de Henrieta Szabo și Maria Rogobete.

Născut la 1 ianuarie 1968 în București, jurnalistul de investigații Ohanesian Eduard Ovidiu a publicat nenumărate articole și anchete în câteva ziare naționale printre care cotidianele România liberă, Gardianul și Curentul sau în săptămânalul american de limbă română New York Magazin. A fost răpit în Irak în martie 2005, împreună cu alți trei jurnaliști. În 2006, autorul volumului „Anatomia unei diversiuni” a prezentat opiniei publice primul Wikileaks, cunoscut în presă ca „Scandalul CD-ului cu informații confidențiale din Afganistan”. Ulterior, Ohanesian a scris cinci volume de succes referitoare la operațiunile serviciilor secrete la edituri ca Junimea, Minerva și Miranda.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Mai multe în Cultură

Copii răi, un spectacol despre violența în școală pe scena Teatrului Național din Timișoara

Iasmina Olariu6 decembrie 2016

„Live in the City” – seară de muzică live cu artiști locali. Vezi ce formații vor evolua în cadrul spectacolului

Iasmina Olariu15 noiembrie 2016

Cursuri gratuite de teatru, pentru doritorii de toate vârstele, la Timișoara

Iasmina Olariu14 noiembrie 2016

[FOTO] Imagini de colecţie cu Lugojul de acum 40 de ani! Cum arătau Podul de Fier, centrul oraşului şi alte locuri importante din municipiu

Gabriel Iosa2 noiembrie 2016

O nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „FestteamArt”, la Lugoj, în noiembrie. Programul complet

Iasmina Olariu26 octombrie 2016

Personalități culturale lugojene, într-o expoziție temporară la muzeul din Lugoj

Iasmina Olariu19 octombrie 2016

[FOTO] Palatul Bejan din Lugoj a fost reabilitat! „Am decis să renovăm ca o datorie faţă de cetăţenii Lugojului”

Gabriel Iosa13 octombrie 2016

Aura Twarowska, cap de afiş la concertul de la Peştera Româneşti! Ce program a pregătit Filarmonica Banatul pentru acest an

Gabriel Iosa12 octombrie 2016

„Urâțenia pământului” și alte 103 piese ale artistului Marius Iamandii, expuse la Galeria „Pro Arte” din Lugoj

Iasmina Olariu10 octombrie 2016

Teatrul Național Timișoara participă cu trei spectacole la Festivalul Național de Teatru din București

Iasmina Olariu10 octombrie 2016

Capitala Culturală Europeană îl omagiază pe Silviu Orăvitzan. La Lugoj, politicienii îl folosesc în răfuieli mărunte

Daniel Groza7 octombrie 2016

Au început înscrierile pentru cursurile Şcolii de Arte din Lugoj. Vezi disciplinele

Iasmina Olariu6 octombrie 2016