Autoliv Lugoj

Actualitate

Patru hectare de hale de la Lugomet vor fi demolate. Bojin vinde teren și la Rieker

Patru hectare de hale de la Lugomet vor fi demolate. Bojin vinde teren și la Rieker

Business Strategist

Tranzacția pe care o pun la cale Titu Bojin și patronii lanțului de magazine Dedeman presupune demolarea unei mari părți a fostei fabrici IURT. Informația a fost confirmată de Titu Bojin, care se află în Spania în prezent.

”Deocamdată nu am perfectat documentele, însă dacă vom realiza tranzacția va fi nevoie să se dărâme circa 4 hectare din terenul nostru de 25 de hectare”.

Clădirile ce vor fi puse la pământ sunt cele dintre Rieker și Silcom, partea de la stradă. Acolo, frații Pavăl doresc să construiască un magazin Dedeman, una din cele mai importante companii de bricolaj din Europa Centrală și de Est.

Conform unor surse apropiate înțelegerii, ar urma ca reprezentanții Dedeman să se ocupe de demolare printr-o firmă din Iași, urmând ca tot ei să și valorifice materialele rămase în urma dărâmăturilor. De asemenea, Bojin confirmă și zvonurile conform cărora o altă parte a halelor de la fostul IURT ar fi vândute către firma Rieker. Acesta ar putea fi și un semn că Lugomet își cam face bagajele, mai ales că angajații spun că nu sunt plătiți la zi și că li s-a transmis că în curând, când se încheie și ultimele comenzi, se va închide și ultima hală în care se mai produce.

”Cu Riecker nu am semnat, suntem în discuții pentru un teren, dar nu am semnat nimic. Rămân și halele în care se lucrează la ora actuală… nu, nu … deocamdată nu se închide nimic”.

ISTORIA

Conform Cartei de onoare a fabricii, Întreprinderea de Utilaje de Ridicat și Transportat (I.U.R.T.) s-a înființat în urma aprobării lucrărilor de investiții, prin HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE MINIȘTRI Nr. 1351/30 DECEMBRIE 1975. Se întinde pe o suprafață de 28,6 ha. Lucrările au început în martie 1977 pe un teren inundabil fapt ce a condus la necesitatea ridicării solului cu 4 m. În 6 decembrie 1978 părăsesc poarta întreprinderii primele produse cu marca I.U.R.T, macarale pivotante din gama de la 1 la 5 to forță. Anul 1980 aduce cu sine stabilirea profilului de fabricație pentru sectorul rece: P.R.E. monogrinda și bigrinda în gama de la 1— 20 to forts, automacarale hidraulice, macarale pivotante cu braț rotitor, trolii electrice reversibile, piese de schimb.

În 2 iunie 1983 unitatea primește vizita conducerii superioare de partid și stat. După aterizarea elicopterului prezidențial la Liceul Agricol, coloana oficială avându-1 în frunte pe Nicolae Ceaușescu sosește la I.U.R.T. 1983 este anul în care întreprinderea începe să livreze la export. Primele 19 piese sunt livrate în R.D.G, apoi pleacă produse în U.R.S.S, Pakistan, Egipt, Siria, Irak etc.

”În 1989, lucrau aici un număr de aproximativ 2.600 salariaţi. La evenimentele din Decembrie 1989 angajații din I.U.R.T Lugoj participă activ și efectiv la manifestații avându-i în frunte pe vopsitorul — pictor Kovacs Iosif și lăcătușul Paul Sandu”, se mai arată în documentul fabricii.

Anul 2002 aduce cu sine și măsura fermă luată de A.P.A.P.S de privatizare a Lugomet-ului, noul nume dat fabricii după Revoluție. În primul rând sunt întocmite și apoi reactualizate datele societății, după mai multe runde de negocieri între organele statului și participanții la licitația de privatizare: Dunav International, Bega-Grup și persoana Bojin Titu, câștigă licitația cel din urmă și devine acționar majoritar la data de 13.07.2002, realizându-se pentru prima dată semnarea documentelor în afara Bucureștiului prin participarea președintelui A.P.A.P.S. Ovidiu Mușetescu.

Vezi comentarii (3)

3 Comments

  1. boro

    9 octombrie 2015 at 0:11

    Bojin a distrus IURT-ul. Mare păcat…

  2. Indy

    9 octombrie 2015 at 9:49

    Gunoiul care a pus pe butuci IURT-ul. Sper sa-l vad in curand la racoare si cu averea comfiscata !

  3. dumitru

    9 octombrie 2015 at 11:34

    BRAVII NOSTRI CONDUCATORI VINDETI SI DISTRUGETI CE S-A CONSTRUIT DIN BANII POPORULUI

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

EXCLUSIV Notele deputatului „mitralieră” de la Facultatea de Medicină

Daniel Dancea28 martie 2017

Un elev din Lugoj, premiu naţional la concursul de Public Speaking

Gabriel Iosa28 martie 2017

Filme pe toate gustuile la Cinema Bela Lugosi, în weekend şi joia viitoare

Gabriel Iosa27 martie 2017

Un polițist din Lugoj care a lovit în mafia contrabandiștilor de țigări, în toptul celor mai buni polițiști din România

Gabriel Iosa27 martie 2017

INEDIT! La Lugoj poţi mânca Choco Kebab, un desert cu de toate după care îţi lasă gura apă

Gabriel Iosa27 martie 2017

Garda Lugojeană, mesaj dur pentru edilii oraşului! Cimitirul Eroilor a ajuns o groapă de gunoi

Daniel Groza23 martie 2017

UPDATE FOTO: Ce au ridicat poliţiştii de la tânărul din Coşteiu care vindea tutun pe internet

Gabriel Iosa22 martie 2017

EXCLUSIV „Făbricuță” de tutun în casa unui tânăr de lângă Lugoj. L-a dat de gol anunțul la mica publicitate

Daniel Dancea22 martie 2017

60 de minute de beznă la Lugoj în weekend, cu ocazia evenimentului “Ora Pământului”

Gabriel Iosa21 martie 2017

Zeci de lugojeni amendaţi pentru centura de siguranţă! Un şofer, prins în timp ce vorbea la telefon

Gabriel Iosa21 martie 2017

“Kong: Insula Craniilor”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa20 martie 2017

Un primar de lângă Lugoj îşi pierde funcţia. A fost găsit în conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate

Daniel Groza20 martie 2017
%d blogeri au apreciat: