Actualitate

Patru sindicaliști lugojeni, participanți la protestele de la București

Patru sindicaliști lugojeni, participanți la protestele de la București

Cetateanul Lugoj

Aproximativ 3.000 de angajați din administrația publică locală au participat astăzi la un miting de protest în Piața Victoriei. Mitingul FNSA a început la ora 10.00, la acțiunea de protest participând sindicaliști din aproape toate judetele.

Din Lugoj au fost prezenți patru sindicaliști.

Lugojenii, ca și restul participanților din vestul țării se pregătesc deja pentru întoarcerea acasă. Toți membrii plecați la București din Primăria Lugoj au fost liberi astăzi, ei solicitând o zi de concediu de odihnă.

Revendicarile funcționarilor din administrația publică locală vizează reglementarea și liberalizarea acordării, din 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, precum și creșteri salariale sau aplicarea, din acest an, a Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Mitingul este un alt pas dupa greva de avertisment și greva generală de o zi. Liderii sindicali au spus că în cazul în care după această acțiune de protest Guvernul României va adopta „aceeași atitudine sfidătoare” față de problemele salariaților, FNSA va demara procedura pentru organizarea următoarei acțiuni de protest stabilită, respectiv greva generală pe termen nelimitat în administrația publică locală.

FNSA a declanșat, în luna ianuarie, conflictul colectiv de muncă, a înștiințat Guvernul despre acest lucru, iar în luna februarie a organizat o grevă de avertisment, care a presupus întreruperea programului de lucru timp de o jumătate de oră în primării, consilii județene și instituții subordonate acestora.

Sursa foto: HotNews.ro

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Surpriză de proporții în dosarul în care Curtea de Conturi îl vrea pe Boldea la DNA. Dosarul pleacă la Curtea Supremă

Daniel Dancea20 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj şi în alte locaţii din Timiş şi Caraş-Severin, la contrabandiştii de ţigarete

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Pentru ce au fost amendaţi 81 de şoferi la Lugoj în ultimele patru zile

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Un lugojean şi-a făcut praf BMW-ul într-o curbă celebră din Arad

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

[FOTO] Armata, cadre didactice şi elevi din Lugoj, la un simpozion dedicat Micii Uniri

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017
accedent tren lugoj

O persoană a murit călcată de tren la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017

Călin Dobra convocă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, după incidentul armat de la Timişoara

Cetateanul19 ianuarie 2017

Un lugojean a mers în SUA pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Daniel Dancea19 ianuarie 2017

Primăria Lugoj pregătește inventarul clădirilor pentru care trebuie să crească impozitele până la cinci ori

Daniel Dancea18 ianuarie 2017

UPDATE! Mascaţii au găsit bunurile furate de lugojeanul de 17 ani internat la centrul de la Buziaş

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj în această dimineaţă! Ce caută lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: