Educație

„Patrula de reciclare” a atras patru unități de învățământ din zona Lugoj-Făget

„Patrula de reciclare” a atras patru unități de învățământ din zona Lugoj-Făget

Cetateanul Lugoj

La a șasea ediţie a programului naţional de educaţie pentru mediu „Patrula de reciclare”, organizat de Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec, patru unități de învățământ din zona Lugoj-Făget şi-au anunţat participarea la activităţile de colectare a deşeurilor electrice.

Programul se va desfăşura pe parcursul anului şcolar 2016-2017, în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Inspectoratele şcolare judeţene.

„Patrula de reciclare” este cel mai amplu program de educaţie ecologică din România care ajută tinerii să conştientizeze importanţa colectării selective a Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE).

La nivel naţional, peste 1.000 de şcoli s-au înscris în noua ediţie a programului „Patrula de reciclare”. Din municipiul Lugoj sunt înscrise trei unități de învățământ: Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”, Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște” și Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”. De asemenea, s-a înscris şi Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget.

Sub îndrumarea profesorilor coordonatori şi cu sprijinul materialelor puse la dispoziţia lor de Asociaţia RoRec, preşcolarii, elevii şi liceenii vor concepe şi pune în practică, pe parcursul anului şcolar, diverse activităţi prin care să stimuleze obiceiul colectării responsabile a DEEE şi comportamentul responsabil faţă de mediu în comunităţile lor.

 

 

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Educație

Șezătoarea prichindeilor, cu copiii mai multor grădinițe din zona Lugojului

Iasmina Olariu9 decembrie 2016

Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște” din Lugoj, într-un program al Comisiei Europene

Iasmina Olariu7 decembrie 2016

Moș Nicolae a venit mai devreme pentru peste 70 de elevi din Lugoj

Iasmina Olariu5 decembrie 2016

Ruby, la Balul Bobocilor de la Universitatea Europeană Drăgan

Iasmina Olariu29 noiembrie 2016

Peste 70 de burse municipale de la Primăria Lugoj pentru elevii merituoși

Iasmina Olariu28 noiembrie 2016

Concurs directori și directori adjuncți – peste 20 de candidați au contestat notele în Timiș

Iasmina Olariu25 noiembrie 2016

Olimpicii Lugojului şi îndrumătorii acestora vor fi premiaţi de Primăria Lugoj

Iasmina Olariu24 noiembrie 2016

Zeci de educatoare din estul județului au venit la Lugoj pentru a-și îmbunătății modul de a lucra cu copiii

Iasmina Olariu23 noiembrie 2016

Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget, premiat de Enel România cu o excursie la Roma și suma de 6.000 de lei

Iasmina Olariu22 noiembrie 2016

Meditații gratuite pentru absolvenții din Lugoj care nu au promovat Bac-ul

Iasmina Olariu17 noiembrie 2016

FOTO – O școală din Lugoj a sărbătorit 36 de ani de existență

Iasmina Olariu11 noiembrie 2016

Elevii lugojeni, aşteptaţi la Centrul de Excelență în matematică, care își deschide porțile la sfârșitul acestei săptămâni

Iasmina Olariu10 noiembrie 2016