Pe 1 Iunie Asociaţia „Zi de Bine” lansează „ZID de Bine”, o cauză dedicată copiilor

0

Asociatia „Zi de Bine, prin campania precedentă, #scutpentruspitale, a strâns aproape 1 milion de euro

„Zi de Bine” dă start celei de-a treia campanii de strângere de fonduri, „Zid de Bine”, după încheierea campaniei #scutpentruspitale.  Cauza lunii iunie îi vizează pe copiii care trec zilnic pragul Spitalului Clinic de Urgenţă „Grigore Alexandrescu” şi al Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului din Bucureşti.

Astfel, Asociaţia „Zi de Bine” cu ajutorul „Asociaţiei Edit” şi al artiştilor de la „Sweet Damage Crew” şi-a propus să picteze ziduri imense, de peste 200 de mp, pentru a colora viaţa copiilor nevoiţi să stea în spital.

„Zi de Bine îşi propune ca în luna iunie să culeagă învăţăminte din perioada atât de lungă de izolare. Astăzi, când am înţeles cu toţii, adulţi şi copii sănătoşi, ce înseamnă şi cât de dură este izolarea, ne va fi uşor să vibrăm la cauza lunii iunie. În mod tradiţional cunoscută drept luna copiilor, am dedicat iunie micuţilor care trec pragul spitalelor şi sunt nevoiţi sa petreacă ore, zile sau săptămâni într-o cameră pe ferestrele căreia se vede doar gri – blocuri gri, trafic. N-o să putem dărâma zidurile cenuşii, dar le vom putea dona culoare”, au declarat Melania Medeleanu şi Luciana Zaharia, fondatoarele „Zi de Bine”.

Astfel, primele 10 zile din lună sunt dedicate acţiunii de fundraising urmând ca cele două picturi murale uriaşe să fie realizate până la finalul lunii.
Fondurile se vor strânge în special de la sărbătoriţii lunii Iunie, aşa că cine-i născut în iunie şi vrea să-şi doneze ziua e invitat să scrie pe contact@zidebine.ro sau pe pagina de Facebook a Asociaţiei.

Pentru culori, pensule şi schele va fi nevoie de aproximativ 15.000 de euro, adică aproape 4000 de sms-uri care să conţină cuvântul SUS la 8862 sau 150 de sărbătoriţi care ar primi din partea prietenilor lor un dar de 500 de lei.

„În România sunt aproximativ 1,5 milioane de români care-şi sărbătoresc, în fiecare lună, ziua de naştere sau de nume. Poate că lecţia generozităţii, oferită de donatori în ultimele 3 luni sau poate optimismul nostru fără leac ne face să credem că banii se vor strânge şi vom putea aduce în vieţile micilor pacienţi un strop de culoare. Şi , de ce nu, de speranţă!”, a declarat Luciana Zaharia.

Începută pe 14 martie şi încheiată la finalul lunii mai, campania precedentă, #scutpentruspitale, a Asociaţiei „Zi de Bine” a strâns din sponsorizări şi donaţii, în bani şi produse, aproximativ 930.000 de Euro.

„Deşi ne-am propus să strângem bani pentru un singur spital – Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov – am ajuns în cele 3 luni la 78 de spitale şi 27 de cabinete ale medicilor de familie, cu aparatură medicală de aproape 500.000 de euro, printre care 17 ventilatoare, 1 ecograf, 13 injectomate, 28 de lămpi uv etc.”, a spus Melania Medeleanu.

Asadar, sumele strânse s-au concretizat în peste 3000 de teste diagnostic, echipamente de protecţie şi dezinfectanţi de aproape 400.000 de euro. Printre acestea se numără aproximativ 100.000 de măşti chirurgicale, măşti ffp1, măşti ffp2, peste 30.000 de mănuşi, în jur de 10.000 de combinezoane, 10.000 de viziere, substanţe pentru aproximativ 300.000 l de dezinfectant de suprafeţe.

Din banii strânşi s-au cumpărat cabine de triaj şi containere transformate în camere de primiri urgenţe. Au fost nu mai puţin de 111 sponsori, în jur de 32.000 de donaţii făcute de persoane fizice prin sms, cont bancar, paypal, pago, RoHELP, dar şi oameni care şi-au donat ziua de naştere sau au făcut fundraising prin facebook sau galantom.

„A fost un efort uriaş combinat cu unicitatea situaţiei în sine: produse care nu se găseau, preţurile care au explodat şi, la fiecare pas, consultări şi negocieri cu medici, furnizori, producători etc. Am învăţat termeni tehnici de care n-am mai auzit niciodată – de la injectomat şi denumiri sofisticate de ventilatoare până la nume de localităţi pe care nu ştiam să le găsim pe hartă. Dar câtă vreme pe harta aceea se afla un medic care avea nevoie de ajutor ştiam că trebuie să facem tot ce ţine de noi ca să ajungem la el”, a spus Melania Medeleanu.

Oricine se poate implica donând către Asociaţia Zi de Bine astfel: prin SMS cu textul SUS la 8862 (mesaj în valoare de 4 euro); prin transfer bancar: în contul deschis la Banca Comercială Română (RON: RO56RNCB0092166359160001); prin PayPal; donaţie online prin PAGO, rohelp.ro, etc. – Mai multe variante de donare se găsesc pe pagina asociaţiei, www.zidebine.ro

Iar scopul Asociaţiei Zi de Bine este acela de a crea comunităţi, de a sprijini mii de oameni aflaţi în situaţii vulnerabile şi de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociaţia va susţine cate un ONG in fiecare luna a anului. Fiecare cauză selectată de Asociaţia ZI de Bine se adresează unei comunităţi, se realizează în maximum 30 de zile, este finanţată în special de către sărbătoriţii lunii şi se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcţionare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunţa cauza susţinută şi se vor descrie nevoia şi beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii şi vor fi invitaţi să vadă rezultatul implicării lor.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și