Autoliv Lugoj

Actualitate

Peste 800 de contestații în Timiș la examenul de Bacalaureat

Peste 800 de contestații în Timiș la examenul de Bacalaureat

Business Strategist

Sute de elevi care au susţinut prima sesiune a examenului de Bacalaureat în judeţul Timiş sunt nemulţumiţi de notele lor. Din aproape 5.000 de absolvenţi de liceu care au dat Bac-ul, peste 800 au depus contestaţii. În Lugoj au fost peste 500 de elevi examinaţi şi, în total, s-au depus 99 de contestaţii. Lucrările se vor corecta la centrul regional de la Arad până pe 9 iulie, iar pe 10 iulie vor fi afişate rezultatele finale. Elevii care nu reuşesc să treacă de sesiunea din vară vor avea o a doua şansă în sesiunea din toamnă.

„În judeţul Timiş, din cele 846 de contestaţii depuse, cele mai multe, 293, s-au înregistrat la limba şi literatura română. În Lugoj au fost depuse 59 de contestaţii la Centrul „Coriolan Brediceanu” (română – 24, matematică – 19, chimie – 6, biologie – 5, informatică – 3, geografie – 1 și germană – 1) şi 40 la Centrul „Iulia Hasdeu” (matematică – 17, română – 15, informatică – 4, biologie – 3, istorie – 1)”, a declarat prof. Mihaela Petrov, inspector școlar adjunct de Timiș.

Rezultatele de la Bacalaureat au trasat o nouă clasificare a liceelor din judeţul Timiş. Pe primul loc s-a clasat Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timişoara cu o promovabilitate de 99,32%. Acesta este urmat de Colegiul Naţional „C. Diaconovici Loga” din Timişoara – 97,95% și Colegiul Naţional Bănățean din Timișoara, cu o promovabilitate de 97,76%. În Lugoj, Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” a demonstrat încă o dată că îşi merită renumele. Acesta ocupă locul I în oraş, cu o promovabilitate de 80,35%.

Citește și

Cine sunt elevii din Lugoj cu cele mai mari medii la Bacalaureat!

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Lugojeanul Cristea Cătălin, încă o colaborare de succes cu Oana Radu şi Eli, la piesa „Mă minţeai”

Gabriel Iosa29 martie 2017

BusinessMark: Conferința de resurse umane, „HR Business Strategist”, pentru prima dată la Timișoara (P)

Daniel Groza29 martie 2017

EXCLUSIV Notele deputatului „mitralieră” de la Facultatea de Medicină

Daniel Dancea28 martie 2017

Un elev din Lugoj, premiu naţional la concursul de Public Speaking

Gabriel Iosa28 martie 2017

Filme pe toate gustuile la Cinema Bela Lugosi, în weekend şi joia viitoare

Gabriel Iosa27 martie 2017

Un polițist din Lugoj care a lovit în mafia contrabandiștilor de țigări, în toptul celor mai buni polițiști din România

Gabriel Iosa27 martie 2017

INEDIT! La Lugoj poţi mânca Choco Kebab, un desert cu de toate după care îţi lasă gura apă

Gabriel Iosa27 martie 2017

Garda Lugojeană, mesaj dur pentru edilii oraşului! Cimitirul Eroilor a ajuns o groapă de gunoi

Daniel Groza23 martie 2017

UPDATE FOTO: Ce au ridicat poliţiştii de la tânărul din Coşteiu care vindea tutun pe internet

Gabriel Iosa22 martie 2017

EXCLUSIV „Făbricuță” de tutun în casa unui tânăr de lângă Lugoj. L-a dat de gol anunțul la mica publicitate

Daniel Dancea22 martie 2017

60 de minute de beznă la Lugoj în weekend, cu ocazia evenimentului “Ora Pământului”

Gabriel Iosa21 martie 2017

Zeci de lugojeni amendaţi pentru centura de siguranţă! Un şofer, prins în timp ce vorbea la telefon

Gabriel Iosa21 martie 2017
%d blogeri au apreciat: