Actualitate

„Poftiţi pe la noi” la Lugoj se difuzează azi şi mâine la Antena 1! Vasile Stoica, sprijinit de vedetele postului

„Poftiţi pe la noi” la Lugoj se difuzează azi şi mâine la Antena 1! Vasile Stoica, sprijinit de vedetele postului

Cetateanul Lugoj

Vasile Stoica, sportivul paraplegic care a făcut înconjurul lumii într-un scaun cu rotile, a fost vizitat de vedetele instruite de Antena 1 să îl sprijine strângând fonduri pentru lugojeanul considerat de mulţi drept un exemplu pentru fiecare dintre noi. Emisiunea „Poftiţi pe la noi” filmată la Lugoj se difuzează luni şi marţi seara, de la 20:30, Andreea Tonciu, Mara Bănică, Octavian Strunilă și Cosmin Seleși fiind protagoniştii celor două seri.

Ghidaţi de nea Mărin, cei patru ajung la mai multe firme din oraş, printre care restaurante sau firme de catering, unde vor planta flori în jardiniere, vor spăla covoare, geamuri și farfurii, vor tunde iarba, vor servi clienții la mese într-un restaurant și chiar vor înfășura sarmale. Fondurile strânse în urma filmărilor merg la Clubul Sportiv al Handicapaților “Maraton’93” Lugoj, fondat de Vasile Stoica, club ce a adunat cele mai multe trofee și medalii câștigate la competițiile din țară și străinătate.

În prezent Vasile locuiește într-o cameră la Centrul Handilug din Lugoj. Este șomer, însă mai lucrează pentru această firmă în schimbul cazării. Mama sa locuiește singură la țară și doar el o mai ajută, în limita posibilităților. Își dorește să renoveze casa bătrânească pentru a se putea muta acolo, la un moment dat. Mai are însă multe de făcut, iar banii sunt foarte puțini. Supraviețuiește din indemnizația de persoană cu handicap grav, ajutorul de șomaj care se acordă pentru nouă luni și, uneori, mai vinde câte o pictură, un alt hobby al său.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Ivan Guidea face senzaţie în Germania. Luptătorul de la CSM a învins un rus în finala din Bundesliga

Alina Damian16 ianuarie 2017

Bestie cu chip de om! Bărbat dintr-un sat de lângă Lugoj, încarcerat după ce şi-a supus nepoata minoră la perversiuni sexuale

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Beat şi fără permis, a plecat la plimbare pe străzile din Lugoj

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

[FOTO] O maşină a ars în miez de noapte la Coşteiu! Pagubele se ridică la mii de euro

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Valutist din piaţa din Lugoj, lăsat fără o sumă uriaşă de bani de către jandarmi după o razie

Gabriel Iosa14 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Bătrân de lângă Lugoj, arestat pentru că a agresat două persoane pe care le-a ameninţat cu arma

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

DOSAR Scuza de tot râsul găsită de o lugojeancă prinsă cu mașina burdușită de țigări. Ce pedeapsă a primit femeia

Daniel Dancea12 ianuarie 2017

Autorităţile lugojene, în alertă de mai bine de 48 de ore din cauza zăpezii! Vineri dimineaţa se aşteaptă polei

Gabriel Iosa12 ianuarie 2017

[FOTO] Accident cumplit la câţiva kilometri de Lugoj! Un TIR a intrat frontal într-o autocisternă, după ce şoferul a scăpat mastodontul de sub control

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

[FOTO] Zăpada l-a băgat în şanţ! Circulaţie îngreunată pe centura Lugojului, din cauza unui autotren care a derapat

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

E IKEA misteriosul producător de mobilă suedez care vrea să investească la Lugoj? Ce spune primarul

Daniel Groza11 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: