Actualitate

Poliția cercetează o firmă de lângă Lugoj care a tăiat ilegal 300 de arbori

Poliția cercetează o firmă de lângă Lugoj care a tăiat ilegal 300 de arbori

Autoliv

Poliţiştii Postului Ohaba Lungă efectuează cercetări faţă de administratorul unei societăţi comerciale, cu obiect de activitate exploatarea materialului lemnos, bănuit de tăiere ilegală şi furt de arbori.

”La data de 14 iulie a.c., poliţiştii Postului Ohaba Lungă s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că administratorul unei societăţi comerciale, cu sediul în localitatea Bârna, ar fi efectuat operaţiuni ilegale cu material lemnos. Din cercetări a reieşit că, în perioada 01-10 iunie a.c., bărbatul ar fi pătruns în parcela învecinată celei pe care o avea în exploatare şi ar fi tăiat ilegal şi sustras 300 de arbori din speciile cer, gârniţă şi carpen”, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului. La activităţi participă şi specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Timiş.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coleziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au reţinut 35 de permise de conducere. Cele mai multe pentru viteză excesivă

Cetateanul22 mai 2017

Trei bărbaţi au cerut unei minore să facă sex cu unul dintre ei, ca să nu distribuie pe Facebook fotografii în care apărea dezbrăcată

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au aplicat 1.000 de sancţiuni în patru zile. Cele mai multe pentru viteză

Cetateanul19 mai 2017

Săptămâna viitoare vor fi multe întreruperi de curent. Enel are programate lucrări în zona Lugoj-Făget-Buziaş

Cetateanul18 mai 2017

Programul „Primul salariu” va garanta absolvenţilor de facultate un salariu de 2.500 lei pe lună, timp de 3 ani

Cetateanul18 mai 2017

Judecătoria Lugoj a autorizat 121 de interceptări telefonice, în ultimii cinci ani. În Timiş au fost aproape 3.000

Cetateanul17 mai 2017

Tinerii din Timiş, care vor să devină poliţişti, aşteptaţi la IPJ să-şi depună dosarele

Cetateanul17 mai 2017

Orăviţan clarifică situaţia retragerii sculpturii de la Lugoj: “Nu acolo era locul ei. Nu s-au ţinut de cuvânt”

Cetateanul17 mai 2017

Polițist din Belinț, trimis în judecată pentru 1.000 de lei. „Ingineria” de care este acuzat agentul

Daniel Dancea16 mai 2017
%d blogeri au apreciat: