Poliţiştii rutieri din Bihor au sancţionat, în ultimele 24 de ore, 145 de participanţi la trafic

0

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor au sancţionat, în ultimele 24 de ore, 145 de participanţi la trafic din cauza nerespectării legislaţiei rutiere, cele mai multe pentru viteză excesivă, cu amenzi în valoare de 75.273 de lei, fiind reţinute 11 permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare, a anunţat joi Biroul de presă al IPJ Bihor.

Potrivit comunicatului remis AGERPRES, în cursul zilei de miercuri au avut loc şi patru tamponări în judeţ.

Cele mai multe sancţiuni, 65 au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, au fost sancţionaţi 39 de pietoni care au traversat neregulamentar, 13 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, cinci sancţiuni au fost aplicate pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 21 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, miercuri, 8 ianuarie, pe DN 19, în afara localităţii bihorene Tămăşeu a fost depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din comuna Nojorid, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 154 de km/h, înregistrată radar, într-o zonă de limitare a vitezei de deplasare la 100 de km/h.

Tot miercuri, 8 ianuarie, pe DN 1, în localitatea bihoreană Urvind a fost depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Şimand, judeţul Arad, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 107 km/h, înregistrată radar, într-o zonă de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.

Conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 de km/h au fost sancţionaţi contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat miercuri acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și